Introducere in psihologieStările disociative implică o disociere sau ruptură a conştiinţei între mintea conştientă normală şi alte procese de gândire. Stările disociative variază de la uşoară până la extremă, de la perturbarea normală la cea profundă. Câteva detalii despre tulburările disociative...

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.12: Psihologia anormalului) - (Partea a II-a: Axa 1 a DSM-IV) - Tulburările disociative



Care sunt stările disociative "normale"?

Un exemplu de stare disociativă normală este efectuarea unei sarcini motorii simple în timp ce mintea ne zboară la cu totul alte lucruri. Sarcina poate fi de orice fel, ca tricotatul, sortarea boabelor de mazăre, conducerea unei maşini. Cei mai mulţi oameni au experimentat fenomenul de "conducere pe pilot automat", pentru o perioadă de timp. Când te "debranşezi din ea", îţi dai seama că nu-ţi aminteşti de kilometrul precedent. De obicei, un şofer trece în faza de conştientizare doar atunci când se întâmplă ceva neobişnuit. De exemplu, dacă zăreşte o lumină intermitentă la marginea drumului, atenţia i se va întoarce imediat la şofat.

Acţiunile automate, cum ar fi conducerea "pe pilot automat", sunt comune atunci când sunt implicate abilităţile motorii foarte exersate. De exemplu, persoanele care lucrează pe o linie de asamblare îşi pot lăsa mintea să rătăcească în timp ce efectuează o activitate de rutină. Din motive similare, poţi merge într-o cameră, apoi te trezeşti şi te întrebi ce te-a adus acolo. Aşa cum s-a discutat în capitolul 7 (Cunoaşterea), actul de mers pe jos este atât de bine exersat (supra-învăţat), că-l poţi executa fără să te gândeşti. Ne programăm să mergem în altă cameră, apoi mintea noastră rătăceşte, iar atunci când vom ajunge acolo nu ne vom mai aminti de ce am declanşat programul motor.

"A-ţi lăsa mintea să rătăcească" este un lucru bun dacă efectuezi o activitate de rutină. Dar, dacă mintea cuiva rătăceşte atunci când ar trebui să fie orientată spre realitate sau dacă corpul său se deplasează, atunci când este adormit, există o categorie diagnostică în DSM-IV.

Poate că starea disociativă cea mai comună enumerată în DSM-IV este somnambulismul. În mod ironic, acesta nu este clasificat ca o stare disociativă în DSM-IV; este listat doar la o secţiune separată pentru tulburările de somn. Cu toate acestea, somnambulismul îndeplineşte trei criterii ale unei stări disociative: (1) este o activitate inteligentă (somnambulii evită obstacolele, urcă şi coboară scările, deschid uşile) (2) starea de conştientizare normală a persoanei este absentă sau distrasă (în fapt, de obicei, visele somnambulilor nu au legătură cu mersul în somn) (3) persoana are amnezie post-eveniment (somnambulii îşi amintesc rareori de mersul în somn).

Care sunt caracteristicile stării disociative de fugă?

Mai rară decât somnambulismul este starea disociativă de fugă - un episod temporar de acţiune automată, urmat de amnezia completă pentru timpul activităţii. Această tulburare este adesea asociată cu epilepsia şi poate fi declanşată de actele convulsive. Ca şi în cazul convulsiilor, stările de fugă sunt declanşate de stres.

Ce au prezentat Rice şi Fisher cu privire la starea de fugă?

Rice şi Fisher (1976) au prezentat un caz în care un tânăr avea stări de fugă zilnice care durau de la minute, până la ore. El avea, de asemenea, un istoric de convulsii.

Pacientul şi-a amintit cum cobora pe scara locuinţei... şi următorul lucru de care ştia era că se afla la etajul opt al unui spital, la o depărtare de aproximativ 8 km de casa lui. Trebuie să fi mers întreaga distanţă pe jos, pentru că nu a avut bani la el. Printr-o coincidenţă, o cunoştinţă l-a văzut acolo şi l-a întrebat pe cine a vizitat. Pacientul s-a trezit brusc din fuga lui, s-a simţit foarte ruşinat, a formulat o scuză banală că era acolo şi s-a întors înapoi acasă. Tatăl lui fusese un pacient al acelui spital şi era internat la acel etaj la momentul morţii sale. (p. 165)