Introducere in psihologie. ManiaMania, opusul depresiei, este caracterizată printr-o activitate frenetică şi prin proiectarea multor activităţi. Deşi unele persoane care se confruntă cu un episod maniacal pot fi uneori euforice (cu o bună dispoziţie exagerată) acest lucru nu se întâmplă întotdeauna.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.12: Psihologia anormalului) - (Partea a II-a: Axa 1 a DSM-IV) - Mania



Care sunt simptomele maniei?

Emoţiile persoanei maniace sunt intense, dar nu întotdeauna orientate spre polul pozitiv. De exemplu, o astfel de persoană poate fi foarte iritabilă. "Fuga de idei" este comună în manie: procesul de gândire rătăceşte sau decolează pe piste fanteziste.

Pe un forum public de pe Internet, un scriitor descrie modul în care anxietatea socială poate declanşa o stare maniacală acută:

Dacă cineva sună pentru a mă anunţa că va veni la mine şi apoi anulează vizita, de exemplu, pur şi simplu îmi pierd controlul. Mă agit dintr-o parte în alta, repet maniacal oricui va asculta că ei urmează să vină, iar apoi supra-analizez neîndurător toate motivele posibile ale anulării vizitei: ei mă urăsc, am spus ceva greşit, etc. etc. şi, în general, mă sfâşii singur. De obicei, mă gândesc prea mult la un singur cuvânt sau chiar la un cântec şi bang, nu mai ştiu de mine. ("Hipomania m-a lovit astăzi," 13 august 2007)

Pe acelaşi forum sunt discutate argumentele pro şi contra în privinţa reglementării stărilor de spirit cu medicamente cum ar fi litiu. Medicamentele psihiatrice acţionează în sensul atenuării afectivităţii excesive proprii unei stări maniacale, dar ele reduc, de asemenea, "creativitatea de graniţă", pe care mulţi oameni o valorizează pe durata unei stări maniacale. Personaje istorice cum ar fi Alexander Hamilton au fost prodigioase în timpul stărilor maniacale...dar Hamilton a făcut şi multe lucruri impulsive şi auto-distructive în viaţa sa politică şi socială, aşa că el reprezintă un model ambiguu de rol.