Introducere in psihologieAm fost duri în privinţa metodelor observaţionale şi experimentale, scoţând în evidenţă capcanele lor şi spunând prea puţine despre calităţile acestora. Atunci când ştiinţa este făcută aşa cum trebuie, calităţile ei, punctele sale forte sunt uimitoare.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.1: Psihologie şi ştiinţă) - (Partea a IV-a: Cercetarea bazată pe observaţie şi experimentală) - Două puncte forte ale ştiinţei



Ce scop general a fost aprobat de psihologi, de la James şi până la Watson?

Cercetarea observaţională şi cea experimentală ne oferă două puncte forte diferite: predicţia şi controlul. Cei dintâi psihologi, de la James şi până la Watson, au fost de acord cu acest scop al psihologiei: predicţia şi controlul comportamentului.

Există oameni cărora nu le place acest accent pus pe control. Controlul metodologic (precum modelul dublu-orb) este acceptat, însă ideea ”controlării comportamentului” sau a ”controlării naturii” implică faptul că natura este ostilă şi dezordonată şi că trebuie să fie stăpânită sau controlată de către oameni autoritari. Această presupunere a fost criticată ca fiind (a) puternic occidentală şi (b) un act dominator excesiv.

Smith (1992) afirmă: ”conceptul de controlare a fenomenelor ca scop explicit al ştiinţei este de origine relativ recentă... Timp de secole întregi, scopul ştiinţei a fost înţelegerea fenomenelor naturale”.


Care sunt cele ”două abilităţi mentale diferite” amplificate de două tipuri de cercetare?

Înlocuind ideea ”controlului” dominator cu cea a înţelegerii ca scop, putem spune că metodele observaţionale şi experimentale amplifică două abilităţi mentale diferite: (1) prezicerea evenimentelor viitoare şi (2) înţelegerea sistemelor naturale.

Prezicerea: ştiinţa ne poate avertiza în avans cu privire la anumite fenomene. Prin intermediul cercetării observaţionale, putem detecta corelaţii şi putem face predicţii.

Înţelegerea: ştiinţa ne poate ajuta să căpătăm cunoştinţe referitoare la sisteme, astfel încât să înţelegem cum funcţionează acestea. Analizând componentele unui sistem şi cunoscând modul lor de funcţionare, putem interacţiona mai uşor cu sistemul sau putem repara problemele unui sistem afectat.

Prezicerea şi înţelegerea se aseamănă capacităţilor umane de intuiţie şi analiză. Intuiţia implică sensibilitate la tipare. Aceasta este adesea exprimată în termeni de ”bănuială” sau predicţie. În măsura în care aceste predicţii se adeveresc, ele trebuie să se bazeze pe abilitatea creierului de a detecta tipare sau corelaţii, însă e posibil ca noi să nu cunoaştem cauza subiacentă a corelaţiei. Asta se aseamănă mult cu cercetarea observaţională, care scoate la iveală tipare şi permite formularea unor predicţii, chiar dacă noi nu înţelegem motivul corelaţiei.

Pe de altă parte, inteligenţa analitică se aseamănă cercetării experimentale. Cercetarea experimentală este creată pentru a arăta cum interacţionează componentele unui sistem. ”Dacă manipulez A şi îl păstrez pe B constant, ce se întâmplă cu C?”. Acest gen de explorare activă îmbunătăţeşte înţelegerea noastră cu privire la modul de funcţionare a lucrurilor. Se potriveşte, de asemenea, cu definiţia din dicţionar a analizei, care este ”desfacerea unui sistem în părţile sale componente” pentru a vedea cum funcţionează.

Ambele tipuri de inteligenţă, atât intuiţia, cât şi analiza, sunt necesare unei persoane complete.  Ambele tipuri de cercetare, atât cea observaţională, cât şi cea experimentală, sunt importante pentru ştiinţă.

 

Rezumat: cercetarea observaţională şi cea experimentală

Cercetarea observaţională constă în colectarea de date fără experimentare. Analiza datelor poate scoate la iveală tipare numite corelaţii. Corelaţiile pot fi folosite pentru a face predicţii, chiar dacă nu există o analiză exactă de tipul cauză-efect a tiparului. De regulă, calculatoarele care folosesc volume mari de date corelaţionale pot face predicţii mai precise decât experţii.

Capcanele cercetării observaţionale implică efectele de influenţare, care introduc inexactităţi la nivelul datelor sau fac ca eşantioanele să fie non-reprezentative pentru populaţia-ţintă, care este mai mare. Efectele de măsurare şi cele ale observatorului apar atunci când datele sunt modificate de însuşi actul colectării lor. Probleme privitoare la validitatea populaţiei apar atunci când rezultatele obţinute pentru o specie sau un grup de indivizi se dovedesc a fi inexacte atunci când se aplică unui alt grup. Formularea întrebărilor, contextele de influenţare şi disponibilitatea respondenţilor de a-şi exprima opinia fără a avea cunoştinţe anterioare legate de subiectul în cauză reprezintă cu toţii factori care pot afecta exactitatea unui sondaj. Sondajele telefonice au fost ”distorsionate” de sondajele push, care încearcă să influenţeze opinia respondenţilor, pretinzând că adună date.

Cercetarea experimentală este folosită pentru a testa afirmaţiile de tip cauză-efect. În cadrul cercetării experimentale, o variabilă independentă este manipulată, iar variabilele dependente sunt măsurate. Într-un model experimental tipic între subiecţi, un grup are parte de o manipulare experimentală adevărată, în timp ce un alt grup primeşte un tratament placebo. Pentru a împiedica efectul placebo să producă rezultate înşelătoare, se foloseşte un model simplu-orb (single-blind). Pentru a exclude orice influenţă din partea efectelor experimentatorului sau a efectelor placebo, se utilizează o procedură simplu-oarbă (simple-blind).

Cercetarea observaţională generează dovezi ale unor corelaţii, iar corelaţiile pot fi folosite pentru a face predicţii. Acest lucru este adevărat chiar dacă nu cunoaştem motivul corelaţiei, atâta timp cât ea rămâne valabilă şi în viitor. Creierul uman este, printre altele, un sistem de detectare a corelaţiilor. Intuiţia umană se bazează în mare pe detectarea corelaţiilor, creându-ne aşteptări referitoare la ce se va întâmpla în viitor. Atunci când este interpretată corespunzător, cercetarea observaţională extinde sau amplifică puterea acestor predicţii.

Cercetarea experimentală ne permite să analizăm componentele sistemelor şi să vedem cum interacţionează ele. Asta extinde puterea umană de analiză şi ne permite să înţelegem şi să reparăm sistemele naturale.