Introducere in psihologieCum gestionăm efectele de care am vorbit anterior, ale experimentatorului ? Vrem să fim capabili să testăm noi tratamente şi tehnici, dar nu vrem să fim induşi în eroare de rezultate care se datorează credinţelor, cunoştinţelor sau entuziasmului experimentatorului.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.1: Psihologie şi ştiinţă) - (Partea a IV-a: Cercetarea bazată pe observaţie şi experimentală) - Modelul de testare dublu-orb


Ce este un model double-blind (dublu-orb)?


Soluţia este să creăm un cadru experimental în care experimentatorul să nu ştie care subiecţi primesc un anumit tratament. Acesta este un model dublu-orb (double-blind). Subiecţii nu ştiu în care grup se află, la fel cum nu o ştie nici experimentatorul sau persoana care colectează datele. Aşadar, atât subiecţii, cât şi cercetătorii sunt ”orbi” (”blind” înseamnă orb în limba engleză - n.tr.) când vine vorba să ştie în care dintre grupuri se încadrează un subiect, până când etapa de colectare a datelor din cadrul cercetării ia sfârşit.

De ce ar trebui poate ca metodologia double-blind să fie numită triple-blind?

Poate că metodologia experimentală double-blind ar trebui să fie numită triple-blind. Efectele experimentatorului trebuie să fie eliminate atât în faza de tratament, cât şi în cea de colectare a datelor. Aceste operaţiuni (tratamentul şi colectarea datelor) nu sunt neapărat efectuate în acelaşi timp sau de către aceleaşi persoane. Într-un experiment double-blind, nici subiectul, nici persoana care administrează tratamentul şi nici persoana care colectează datele nu ştiu ce tratament a primit un anumit subiect... decât după ce datele sunt colectate. Metodologia ”oarbă” este potrivită de fiecare dată când cunoaşterea apartenenţei subiectului la un anumit grup experimental ar putea modifica datele.



Cum au folosit psihologii metodologia double-blind pentru a testa eficienţa casetelor de învăţare subliminală?

Un exemplu de cercetare double-blind este un studiu al casetelor de învăţare subliminală (Greenwald, Spangenberg, Pratkanis şi Eskenazi, 1991). Se presupune că aceste casete programează mintea inconştientă, dându-i instrucţiuni foarte slabe, prea încet pentru a putea fi auzite, în timp ce o persoană se odihneşte sau doarme. Cercetătorii au dat astfel de casete unor subiecţi care le-au folosit timp de o lună. Etichetele de pe casete indicau că acestea erau pentru (1) creşterea stimei de sine sau (2) îmbunătăţirea memoriei. Jumătate dintre casete fuseseră etichetate greşit, în mod intenţionat. Nici cercetătorii, nici subiecţii nu au ştiut care casete aveau etichetele greşite decât după colectarea datelor.

Mai mulţi subiecţi au pretins că acestea i-au ajutat, în termeni de îmbunătăţire a stimei de sine sau a memoriei. Cu toate acestea, ”îmbunătăţirile” corespundeau etichetelor, nu adevăratului conţinut al casetelor. Un student care a primit o casetă pentru creşterea stimei de sine etichetată, în mod greşit, ca ajutând la îmbunătăţirea memoriei, raporta, în general, îmbunătăţiri la nivelul memoriei, nu al stimei de sine. Astfel, cercetătorii au demonstrat că acele casete nu aveau nici un alt efect decât efectul placebo. Dacă cercetătorii nu ar fi folosit o metodă dublu-oarbă, ei ar fi putut concluziona că respectivele casete erau eficiente.

Când ar trebui folosite metodele double-blind, în general?

Efectele experimentatorului sunt relevante în orice domeniu al ştiinţei, iar metodologia double-blind ar trebui să fie folosită în orice formă de cercetare în care experimentatorul se aşteaptă la sau favorizează un anumit rezultat în cadrului unui experiment. De exemplu, editorii Stereo Review au descoperit că ascultătorii experţi evaluau sunetul unui CD-player scump ca fiind mai bun decât al unuia ieftin... dar numai dacă ştiau care echipament producea sunetul! Când au fost utilizate metode double-blind, ascultătorii experţi au fost de părere că toate CD-playerele sunau la fel (Master, 1986).

Ce se întâmplă adesea după un studiu pilot care provoacă entuziasm? De ce este acesta un lucru bun?


Mai devreme am vorbit despre tendinţa afirmaţiilor false de a produce rezultate diminuate pe măsură ce se efectuează replicări în condiţii de control din ce în ce mai bune. În cele din urmă, efectul nu mai poate fi reprodus deloc... pentru că nici n-a existat de la bun început. Acesta se datora mai degrabă unei greşeli sau unei observaţii influenţate într-un fel sau altul. În mod asemănător, rezultatele ”studiilor pilot” sau observaţiile clinice informale pot produce mult entuziasm, dar când se apelează la un mod de control adecvat, cum ar fi procedurile double-blind, descoperirile pot dispărea.

Cum au descoperit cercetătorii că hemodializa nu îi ajuta cu adevărat pe schizofrenici?

Exact asta s-a întâmplat în cazul unui studiu care investiga efectele hemodializei (procedura de curăţare a sângelui) asupra schizofreniei (o boală mintală gravă). Iniţial, studiile indicau efecte promiţătoare, însă atunci când s-au folosit metode double-blind în cadrul unui studiu clinic de mare amploare, nu s-a observat niciun efect. Astfel de eşecuri în replicarea unor descoperiri anterioare pot fi descurajatoare. Dar ele sunt motivul pentru care ştiinţa merge mai departe. Teoriile nu sunt acceptate doar pentru că un tratament funcţionează ”pe teren” sau într-un mediu clinic. Oamenii de ştiinţă vor să ştie de ce merge acel ceva, astfel că, după un test de teren promiţător, ei introduc metode riguroase de control pentru a elimina efectele placebo şi pe cele ale experimentatorului şi, uneori, efectul dispare. Dacă un efect dispare atunci când controlul este mai riguros, este mai bine să ştim asta, decât să credem într-un tratament care de fapt nu funcţionează.