PsihologiePreocuparea pentru drepturile legale ale oamenilor încredinţaţi instituțiilor mentale a dus la o schimbare radicală a politicilor publice americane. Aceste modificări au făcut dificilă reținerea oamenilor în instituțiile mentale în lipsa acordului lor.

 

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.12: Psihologia anormalului) - (Partea I: Definirea comportamentului anormal) - Este boala mentală un mit?


Fenomenul a devenit cunoscut sub numele de mișcarea dezinstituționalizării. "Dezinstituționalizarea" se referă la eliberarea în lumea exterioară a multora dintre foştii pacienţi mentali, adăpostiţi anterior în spitale mentale.

Ce a însemnat mișcarea dezinstituționalizării și care au fost unii din factorii determinanţi?

Au existat mai multe motive pentru care mișcarea dezinstituționalizării s-a răspândit în Statele Unite, în Canada și în multe alte țări. Oamenii de știință ca Thomas Szasz  considerau că este nedrept să ataşezi unei persoane eticheta de boală mentală, dacă acesta nu s-a dovedit a fi periculoasă pentru alții. Sondajele guvernului estimau cheltuieli publice excesive în cazul în care populațiile spitalelor de boli mentale continuau să crească. Criticii susțineau că, de fapt, spitalele le dăunează pacienților, mai degrabă decât să le ajute, forțându-i să rămână într-un rol dependent și permiţându-le să uite cum să se confrunte cu lumea exterioară. Noile medicamente psihiatrice permit multor pacienți să trăiască cu succes în afara spitalelor, în special în cazul în care aceştia ar putea fi daţi  în îngrijire supravegheată.

Dezinstituționalizarea a fost implementată ca o politică legală în multe state și provincii. Noile legi au declarat că oamenii nu puteau fi internaţi împotriva voinței lor, cu excepția cazului în care reprezentau o amenințare evidentă pentru ceilalţi. Dintr-o dată, mulţi dintre foştii pacienţi mentali au fost liberi să părăsească spitalul, la bine sau la rău, până când se dovedea că erau periculoşi. Dacă reușeau să trăiască pe cont propriu, fără a intra în conflict cu legea, ei puteau rămâne în libertate.

Ce probleme a creat dezinstituționalizarea?

Din păcate, mulți oameni au fost eliberaţi în zonele urbane, unde nu au putut găsi condiţii adecvate de hrană sau adăpost. Rezultatul a fost o creștere bruscă a numărului de persoane fără adăpost în anii ‘70 și ‘80. Pacienții mentali păreau să schimbe o formă de mizerie cu alta. Mulți dintre foștii pacienți mentali, recent eliberaţi, au ajuns să fie încarceraţi din nou, de data aceasta într-o închisoare în locul unui spital de boli mentale. Adesea, ei nu puteau respecta regulile societății și erau arestați pentru încălcarea legii sau comportamentul lor specific îi conducea la confruntări cu organele de aplicare a legii. Profesorul de psihiatrie Linda Teplin de la Universitatea Northwestern a studiat această problemă timp de decenii. Ea a constatat, de exemplu, faptul că deținuții din închisoare Cook County din Chicago aveau rate de boli mintale de la două până la patru ori mai mari decât populația generală.

Teplin a găsit  că 9 la sută dintre deținuții de sex masculin și 18,5 la sută dintre femei aveau tulburări grave, cum ar fi schizofrenia, proporții pe care ea le-a descris ca fiind uriaşe. Ea a spus că numărul femeilor era mai mare, deoarece "femeile sunt cu precădere încarcerate în situaţii precare, pentru consum de droguri și prostituţie", în timp ce bărbaţii sunt încarceraţi mai mult pentru activitatea lor infracțională. (Karl, 1999)

Care a fost cel mai mare "spital de boli mentale de facto" din Statele Unite, în 1990?

Un raport publicat în 1990 a declarat că închisoarea din districtul Los Angeles, cu un număr estimat de 3.600 deținuți cu grave tulburări mentale s-a calificat drept cel mai mare "spital de nebuni de facto" din Statele Unite ale Americii. Aceasta a fost o consecință a faptului de a oferi oamenilor cu grave tulburări mentale atât libertatea, cât și responsabilitatea, aşa cum susținuse Szasz cu 30 ani mai devreme. Întrucât nu au putut respecta regulile, ei și-au pierdut din nou libertatea.

Nu toate persoanele fără adăpost sunt foști pacienți mentali și nu toţi dintre ei au probleme mentale sau comportamentale. Cu toate acestea, mulți dintre ei suferă de disfuncții dăunătoare. După trecerea în revistă a diferitelor surse de date, Fischer și Breakey (1991) au concluzionat că alcoolismul era "cea mai răspândită problemă de sănătate a persoanelor fără adăpost", care afecta aproximativ 60% dintre bărbații și aproximativ 30% din femeile fără adăpost. În plus, aproximativ două treimi dintre persoanele fără adăpost sufereau de alte câteva tulburări identificabile, cum ar fi schizofrenia, depresia sau personalitatea antisocială (toate descrise în acest capitol).

Persoanele fără adăpost au avut tendința de a nega faptul că boala mentală fusese un factor determinant în situația lor. Într-un studiu din 1986, doar 3% dintre cei fără adăpost din Los Angeles au făcut legătura dintre prima situaţie în care şi-au pierdut locuinţa şi  "problemele lor psihologice".  Într-un studiu din 1988, doar 3% dintre persoanele fără adăpost din Boston au fost de acord că problemele emoționale au contribuit la condiţia lor.

Scris de: Russell A. Dewey
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.