Eşantioane respondenţiCare sunt caracteristicile „populației accesibile” când vine vorba de un sondaj telefonic? Cum poate aceasta să reprezinte o problemă? În multe cazuri, eșantionul de oameni folosit pentru un sondaj nu este întâmplător. Să luăm spre exemplu  un simplu sondaj telefonic.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.1: Psihologie şi ştiinţă) - (Partea a IV-a: Cercetarea bazată pe observaţie şi experimentală) - Eroarea de eşantionare


 

Pentru a fi incluși într-un sondaj telefonic, oamenii trebuie să aibă următoarele caracteristici:
1.    Trebuie să aibă telefoane.
2.    Trebuie să aibă numărul făcut public.
3.    Trebuie să fie acasă atunci când sunt sunați.
4.    Trebuie să vorbească o limbă pe care cel care sună o poate înțelege.
5.    Trebuie să coopereze și să răspundă la întrebări.

Grupul care contribuie cu informații se numește populație accesibilă. Populația accesibilă poate fi destul de diferită de populația țintă, care ar putea fi constituită din ”toți cetățenii” sau ”toți consumatorii”.

În măsura în care populația accesibilă diferă de cea țintă, un sondaj poate induce în eroare. Acest efect este complet independent de eroarea de eșantionare și se adaugă ei. Uneori este numit eroarea de ne-eșantionare, pentru a-l distinge de eroarea de eșantionare (Converse & Traugott, 1986), deși implică erori în procesul de eșantionare. Un nume mai bun ar putea fi ”erori cauzate de eșantioane non-aleatorii și alte efecte de influențare”.

Să ne gândim la genul de sondaje în care telespectatorii votează sunând la un număr de tipul 900. În SUA, un număr de tipul 900 costă. Telespectatorii pot fi rugați să apeleze un anumit număr pentru a vota ”da” și la un altul pentru a vota ”nu”. Acest tip de sondaj este inutil pentru descrierea unei populații țintă, întrucât populația accesibilă este influențată de atât de mulți factori incontrolabili. Populația accesibilă trebuie să cuprindă oameni care...

1.    Se uită la un anumit canal și program.
2.    Se uită la acesta în direct, nu înregistrat pe casetă sau digital.
3.    Sunt suficient de motivați încât să plătească 50 de cenți sau 1$, atât cât costă apelarea unui număr de tipul 900
4.    Au la îndemână un telefon de lungă distanță
5.    Reușesc să scrie numărul potrivit de tipul 900(de obicei sunt folosite două)
6.    Reușesc să intre pe fir

Care este problema cu sondajele care invită telespectatorii să voteze sunând la un număr de telefon?

Cineva ar putea considera rezultatele unui sondaj realizat prin apelarea unui număr de tipul 900 drept eșantion aleatoriu (în mod eronat!) și ar putea calcula eroarea de eșantionare potențială. S-ar putea concluziona că un astfel de sondaj a avut ”o marjă de eroare de 5%”. Dar ce parte a populației este descrisă de sondaj? Ce parte a populației ar reprezenta acest eșantion? Populația ”tuturor oamenilor care întrunesc criteriile de mai sus”. Aceștia nu reprezintă eșantionul aleatoriu al niciunei populații cunoscute. Așadar, nu se poate presupune că rezultatele unui astfel de sondaj reprezintă un grup cum ar fi ”toți cetățenii” sau ”fani ai muzicii” sau chiar ”toți privitorii acestui program”. Însemnătatea unui asemenea sondaj este anulată de eșantionul non-aleatoriu prost definit. Rețelele de televiziune cum ar fi CNN recunosc acest fapt menționând succint că rezultatele sondajelor lor telefonice sunt ”non-științifice”, dar câți dintre telespectatori știu că ”non-științific” înseamnă în acest caz ”complet lipsit de sens și foarte probabil înșelător”?

Pentru rețelele de televiziune nu contează cine ia parte la sondajul telefonic, atâta timp cât acesta aduce bani. Scopul sondajului nu este să obțină un eșantion exact al unei populații țintă, ci să-i încânte pe telespectatori și să genereze venituri. În acest scop, sondajele sunt ”demne de încredere” chiar dacă nu sunt valide!