Lucrând împreunăEliot Aronson a observat că "mintea americană... a fost instruită pentru a echivala succesul cu victoria, reuşita cu depăşirea cuiva". Cu toate acestea, după cum a subliniat Kohn (1986), "studiu după studiu arată ca nimic nu are un succes mai mare decât cooperarea".

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.15: Psihologia socială) - (Partea a IV-a: Comportamentul ostil şi de întrajutorare) - Cooperare versus concurenţă

Oamenii realizează mai bine o sarcină atunci când cooperează decât atunci când concurează. Stanne, Johnson, Johnson & (1999) au efectuat o meta-analiză asupra 64 de studii care comparau efectele concurenţei cu cele ale cooperării. Ei au descoperit că prin cooperare se obţine un nivel mai ridicat de performanţă, precum şi simţăminte mai bune de suport social şi de stimă de sine.

Ce spune Axelrod despre cooperarea într-o "lume de indivizi care-şi urmăresc propriile lor interese"?

Robert Axelrod remarcă în Evoluția cooperării (1984) că vechea imagine "care pe care" a concurenţei progresive este o aberaţie. "Cooperarea se poate dezvolta într-o lume de indivizi individualişti", deoarece ea creează situaţii de câştig/câştig din care beneficiază toată lumea.

Axelrod compară cooperarea umană cu prelucrarea distribuită din computere, în care o varietate de chipuri din calculator îşi împart munca pentru a realiza sarcinile mai rapid. "Modelele de cooperare nu trebuie să se bazeze pe interesul personal şi pe ‘reciprocitatea  recompensei şi pedepsei’", subliniază el, "ci, mai degrabă, pe integrare şi dependenţă reciprocă" (Axelrod, 1992). Cu alte cuvinte, cooperarea nu este doar o chestiune de "Ce-ţi dau eu ţie, tu îmi dai mie". Cooperarea permite proiecte mai mari şi mai bune decât ar fi posibil altminteri.

Cum au evidenţiat Bryan şi Test efectul modelării asupra comportamentului de întrajutorare?

Ca şi agresiunea, comportamentul de cooperare sau de întrajutorare poate fi stimulat prin modelare şi imitaţie. Cercetarea clasică aparţine lui Bryan şi Test (1967). Ei au aranjat ca un complice de sex feminin al experimentatorului să stea lângă un ford Mustang 1964, cu o pană de cauciuc pe partea stângă, pe o autostradă aglomerată din Los Angeles. În condiţia de "nemodelare", femeia stătea pur şi simplu lângă maşină şi se uita la pana de cauciuc. În condiţia "modelată", un Oldsmobile 1965 era aşezat la un sfert de milă înaintea Mustangului. Un bărbat se prefăcea că schimbă anvelopa pe Oldsmobile în timp ce o femeie îl privea.

Obiectivul cercetării a fost acela de a urmări dacă vederea bărbatului care ajută femeia cu Oldsmobile-ul ar putea influenţa oamenii. Ar fi ei mai dispuşi să  oprească şi să ajute femeia cu Mustangul, care avea o pană de cauciuc? Asta este exact ceea ce s-a întâmplat. În lipsa modelului altei maşini, 35 de vehicule au oprit. Atunci când modelul a fost prezent, 58 au oprit.

Cum au explorat Bryan şi Test ideea lor cu ajutorul unui ceainic al Armatei Salvării?

Ulterior, Bryan şi Test au studiat contribuţiile la un ceainic al Armatei Salvării. De obicei, ceainicul era poziţionat în faţa unui magazin cu un voluntar care suna dintr-un clopoţel pentru a atrage atenția. În acest experiment, doi aliaţi de sex feminin ai experimentatorului – unul negru, unul alb - sunau pe rând clopoţelul lângă ceainic, timp de 25 de minute, de fiecare dată. Cele două femei nu cereau oamenilor să contribuie; ele doar sunau din clopoţel şi mulţumeau oamenilor care  puneau bani în ceainic.

Manipularea experimentală consta în prezenţa sau absenţa unui complice care se apropia de ceainic o dată pe minut şi arunca o monedă în el. Deoarece oamenii mergeau repede, ei vedeau omul doar o singură dată. Totuşi, a existat un efect important al acestui comportament de modelare. Când oamenii vedeau bărbatul făcând punând moneda la ceainic,  erau mai dispuşi de a face o donație ei înşişi. O medie de 60 de donaţii au venit de la ceilalţi oameni, într-un interval de 25 de minute de la prezenţa bărbatului. Când bărbatul nu a fost prezent, a existat o medie de 43 de donaţii. Rasa persoanei care suna din clopoţel s-a dovedit a nu avea nicio influenţă în acest experiment.

Ce principiu simplu se aplică  atât în cazul unui comportament agresiv, cât în cazul unui comportament de întrajutorare?

Cercetarea lui Bryan şi Test a fost una simplă, dar elegantă. Aceasta a sugerat că acelaşi principiu  operează în cazul unui comportament de întrajutorare, ca şi în cazul unui comportament agresiv. Oamenii observă comportamentul unui model. Dacă văd la o altă persoană un comportament de întrajutorare, sunt mai dispuşi să manifeste un comportament de ajutor ei înşişi. Deşi principiul este simplu, implicaţiile sunt profunde. Actele aleatorii de bunătate ar putea  molipsi pe ceilalţi oameni. Comportamentul prietenos este imitat. Dacă acest lucru se întâmplă  pe o scară largă, toată lumea poate beneficia.

Sumar


Tema apatiei spectatorului a intrat în atenţia publicului după oribila crimă asupra lui Catherine Genovese. Treizeci şi opt de persoane au asistat la diverse secvenţe ale atacului, însă doar după o jumătate de oră cineva s-a hotărât să sune la poliţie. Darley şi Latan au făcut o serie de studii asupra fenomenului apatiei spectatorului. Ei au găsit un efect al difuzării responsabilităţii. Atunci când un număr mai mare de persoane asistă la o situaţie de criză, indivizii au o probabilitate mai mică de a se oferi să ajute în mod voluntar. Contactul personal creşte foarte mult probabilitatea ca oamenii să ajute o persoană aflată în primejdie.

Agresiunea a fost studiată de-a  lungul mai multor decenii. Contrar vechilor teorii, frustrarea nu pare a fi principala cauză a agresiunii. În schimb, oamenii sunt agresivi atunci când văd un comportament agresiv modelat sau cred că acest tip de comportament se aşteaptă de la ei. Tinerii care asistă la acte de violenţă în căminul lor, în timpul  maturizării lor, sunt mult mai susceptibili să comită acte de violenţă mai târziu, în relaţiile proprii. Bărbaţii sunt mai predispuşi la agresiune violentă decât femeile şi testosteronul (hormonul masculin) sporeşte agresivitatea. În celebrul său studiu asupra închisorii, Zimbardo a arătat că jocul de rol poate stimula un comportament agresiv la voluntarii obişnuiţi de sex masculin.

În multe studii de laborator s-a demonstrat că violenţa de la televizor sporeşte agresiunea, deşi conexiunea este mai greu de stabilit în experimentele naturale (din lumea reala). Violenţa din filme şi jocuri video a devenit o preocupare naţională în Statele Unite, după un val de atacuri armate din şcoli, la sfârşitul anilor ‘90, dar alte ţări, în care astfel de forme de divertisment sunt la fel de populare, nu cunosc fenomenul atacurilor armate din şcoli.

Comportamentul de cooperare este, în general, mai eficace decât comportamentul concurenţial, atât în termeni de performanţă, cât şi în ceea ce priveşte răspunsurile emoţionale la o sarcină. Mai multe experimente realizate de către  Bryan şi Test au arătat că asistarea unei alte persoane care efectuează un act de bunătate sau de generozitate creează o şansă mai mare pentru un comportament similar din partea observatorului.

 

Scris de: Russell A. Dewey
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.