ÎnchisoareÎn 1975, psihologul social Philip Zimbardo a condus un experiment prin care îşi propunea să demonstreze că un comportament violent şi agresiv ar putea fi indus unor studenţi obişnuiţi de colegiu pur şi simplu cerându-le să acţioneze în rolul unui paznic de închisoare.

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.15: Psihologia socială) - (Partea a IV-a: Comportamentul ostil şi de întrajutorare) - Experimentul închisorii Stanford


Zimbardo era interesat de efectele psihologice ale detenţiei, aşa că a creat condiţii ca studenţii să adopte roluri de prizonieri sau de gardieni. Subiecţii de sex masculin au fost recrutaţi prin anunţurile din ziare în care se ofereau 15 dolari pe zi pentru participare. Şaptezeci şi cinci de bărbaţi şi-au manifestat dorinţa de a participa şi 19 dintre ei au fost aleşi. S-a utilizat o baterie de teste pentru a-i selecta pe cei cu personalităţile cele mai stabile. Pentru a juca rolul de paznic de închisoare sau pe cel de deţinut, voluntarii au fost repartizaţi aleatoriu, prin aruncarea cu banul,

Cum a conceput  Zimbardo studiul său asupra închisorii?

Pregătirea şi executarea studiului au fost uimitor de detaliate şi realiste. Startul s-a dat într-o duminică dimineaţa cu poliţia care mărşăluia prin Palo Alto, campusul Universităţii Stanford şi ridica studenţii ce fuseseră selectaţi drept prizonieri. Sirenele au trâmbiţat încontinuu, cât timp studenţii distribuiţi în rolul de prizonieri au fost arestaţi, răstigniţi cu mâinile întinse pe maşină, percheziţionaţi, încătuşaţi şi conduşi la secţia de poliţie. După câteva proceduri de amprentare şi înregistrare, prizonierii au fost transportaţi la Stanford County Prison, care era în realitate subsolul Departamentului de Psihologie de la Stanford, neutilizat în săptămânile de după sesiunea din vară.

Deţinuţii au fost dezbrăcaţi şi părul le-a fost înlăturat pentru "uciderea păduchilor". Ei au fost obligaţi să stea drepţi, în pielea goală, şi să-i asculte pe gardienii care citeau o listă de reguli şi reglementări. Una din reguli era aceea că deţinuţii trebuiau să urmeze întocmai orice comandă dată de un gardian. O altă regulă era că ei trebuiau să ceară permisiunea pentru orice lucru, chiar şi pentru a merge la toaletă. După aceasta, deţinuţilor li s-a înmânat o uniformă simplă şi un prosop şi fiecare dintre ei a fost repartizat într-o celulă.

Ce elemente au ajutat la realizarea unui studiu realist al închisorii?

Gardienilor din studiu li s-au dat uniforme de culoare kaki şi ochelari de soare cu oglindă, pentru a căpăta un aspect sinistru şi anonim. Purtau la ei ciomege, chei şi cătuşe. Ei nu primiseră nicio instrucţiune specială de la  Zimbardo. El le spusese doar să joace rolul de gardieni şi să menţină ordinea în închisoarea simulată.

Cum au început gardienii închisorii să acţioneze?

În scurtă vreme, gardienii închisorii şi-au intrat în rol. De exemplu, ei au decis să facă apelul la mijlocul nopţii şi să ceară deţinuţilor să facă flotări, având picioarele gardienilor aşezate pe mijlocul spatelui lor. În cea de-a doua zi a experimentului, gardienii au înăbuşit o răzvrătire şi au devenit mai abuzivi verbal.

Care au fost reacţiile deţinuţilor?

După o zi şi jumătate, unul dintre deţinuţi a trebuit să fie eliberat din cauza plânsului necontrolat, a depresiei, manifestărilor de furie şi gândirii dezorganizate. Câteva zile mai târziu, acelaşi lucru s-a întâmplat cu încă trei deţinuţi. Începând cu a cincea zi, toţi deţinuţii voluntari au cerut să fie scoşi din experiment, chiar dacă aceasta însemna că nu-şi vor mai lua banii. Un subiect a dezvoltat o erupţie cutanată pe întreg corpul, după respingerea recursului său de către un fals consiliu de eliberare condiţionată. În cea de a şasea zi, experimentul a luat sfârşit, deoarece "experienţa dramatică şi dureroasă a transformat cea mai mare parte a participanţilor în chipuri pe care noi nu le-am anticipat, pentru care nu am fost pregătiţi sau la care nu ne-am aşteptat" (Haney & Zimbardo, 1998).

Zimbardo a remarcat faptul că fiecare student în parte care juca rolul gardianului se manifestase autoritar şi abuziv cel puţin o dată şi că multora dintre ei părea să le placă rolul. Deşi Zimbardo nu le-a indicat poliţiştilor să acţioneze agresiv, este clar că ei au simţit acest lucru ca parte sau ca stereotip al rolului de paznic de închisoare. Probabil că ei ajunseseră la această idee ca urmare a vizionării unor filme mai vechi. Oricare ar fi fost motivul, ei au acţionat de bună voie în rol.

Care sunt unele lucruri pe care studiul închisorii le-a avut în comun cu studiul lui Milgram asupra obedienţei?

Studiul lui Zimbardo aspra închisorii seamănă cu studiul lui Milgram asupra obedienţei în mai multe moduri. Cetăţenilor obişnuiţi li s-a cerut să acţioneze în roluri de torţionari sau de bătăuşi, în parte părând a se elimina responsabilitatea lor personală pentru acţiunile lor. Cercetarea lui Zimbardo, ca şi studiul lui Milgram, a generat proteste legate de tratamentul abuziv asupra subiecţilor din experiment. Cu toate acestea, la fel ca Milgram, Zimbardo a manifestat o grijă extraordinară în chestionarea subiecților săi şi în conducerea unor interviuri ulterioare, pentru a se asigura că nimeni nu suferise vătămări de durată. Studiul închisorii realizat de Zimbardo, asemenea studiului lui Milgram, a fost valoros în a arata cât de uşor pot oamenii obişnuiţi să alunece într-un tipar de comportament brutal şi agresiv, mai ales atunci când acesta este aprobat de o autoritate.

Citiţi şi: Experimentul falsei închisori