PsihologieRobert Rosenthal a adus în atenţia publicului un tip puternic de profeţie auto-îndeplinită, într-un experiment clasic despre aşteptările profesorilor (Rosenthal & Jacobson, 1968). În experiment, elevii au primit un test standard de inteligenţă.

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.15: Psihologia socială) - (Partea a III-a: Cogniţia socială) - Aşteptările şi efectul Pygmalion

După ce au evaluat rezultatele, cercetătorii au înmânat profesorilor o listă cu cinci dintre elevii clasei care ar fi avut scoruri IQ neobişnuit de mari şi care ar putea să fie "sprinterii" care  îşi vor devansa colegii  în cursul anului şcolar rămas. În realitate, cei cinci copii fuseseră selecţionaţi la întâmplare. Până la sfârşitul anului, toţi copiii au câştigat în IQ, dar cei cinci "sprinteri" au câştigat mult mai mult decât ceilalţi elevi. Evident, profesorii i-au tratat diferenţiat, după ce li s-a spus să se aştepte la o îmbunătăţire bruscă.

Ce este efectul Pygmalion?

Această descoperire a primit numele de efectul Pygmalion. Într-un mit grecesc, un sculptor pe nume Pygmalion s-a îndrăgostit de statuia unei femei frumoase create de el. Statuia  atunci a prins viaţă. În mod similar, profesorii cărora li s-a prezentat o "imagine  frumoasă" cu cinci elevi au adus acea imagine la viaţă.

Unde şi-a început Rosenthal cercetarea? Cum i-a transformat Rosenthal pe cercetătorii studenţi în subiecţi?

Rosenthal (1994) a declarat că linia sa de cercetare a început când el aproape îşi ruinase  teza sa de doctorat din cauza  îndreptării accidentale a cercetărilor sale către un rezultat pe care îl aştepta. În loc să-şi acopere greşeala, el a fost inspirat de ea. El a început să studieze fenomenul de prejudecată (eng.bias) a experimentatorului. Împreună cu K.L. Fode, Rosenthal a derulat un experiment în care adevăraţii subiecţi erau experimentatorii (cercetătorii studenţi). Cercetătorii studenţi au fost instruiţi să ceară subiecților să evalueze nişte fotografii (din punct de vedere al succesului în viaţă). Jumătate dintre experimentatori au fost îndemnaţi să se aştepte la aprecieri înalte de la subiecți, iar cealaltă jumătate la aprecieri scăzute. În mare parte experimentatorii au obţinut rezultatele la care se aşteptau. "Experimentatorii care  se așteptau la aprecieri ridicate au obţinut evaluări mult mai mari decât experimentatorii care se așteptau la aprecieri scăzute".

Cum a demonstrat Rosenthal efectul de prejudecată a experimentatorului în experimentele cu animale?

Rosenthal și colegii săi au încercat apoi un experiment cu cercetători studenţi care îi învăţau pe şobolani să alerge prin labirinturi. La jumătate dintre experimentatorii studenţi li s-a spus că şobolanii lor fuseseră crescuţi special pentru performanţe bune. Celeilalte jumătăţi i s-a spus că şobolanii fuseseră crescuţi pentru performanţe slabe. Încă o dată, experimentatorii studenţi păreau să creeze efectele pe care le așteptau. Şobolanii  ageri (care de fapt nu erau diferiţi de şobolanii înceţi) s-au descurcat mult mai bine la proba de alergare prin labirint şi la alte teste de inteligenţă a şobolanilor.

Ce concluzie surprinzătoare a scos la iveală Rosenthal, în studiul său asupra copiilor din şcoală?

În acest moment, Rosenthal şi Jacobson şi-au dat seama că au descoperit un efect puternic. Ei s-au întrebat dacă un efect similar ar putea funcţiona şi în şcoli. Ei au realizat studiul lor celebru, rezumat, mai târziu, într-o carte intitulată Pygmalion în clasă: expectanţa profesorului şi dezvoltarea intelectuală a elevilor (1968). Nu doar că profesorii le-au dat un impuls evident elevilor de la care se aşteptau la rezultate mai înalte:  a mai existat o constatare, mai tulburătoare.

Constatarea surprinzătoare a fost următoarea: cu cât copiii din grupul de control câştigau mai mult în IQ, cu atât mai nefavorabil erau judecaţi aceştia de către profesorii lor. Se pare că  există  riscuri în dezvoltarea intelectuală neprevazută (Rosenthal, 1994, p.179, fn)

Cu alte cuvinte, atunci când elevii care nu erau consideraţi a fi "sprinteri" aveau performanţe excepţionale, profesorii păreau dezamăgiţi!  Totuşi, nu toţi cercetătorii sunt de acord cu Rosenthal, în privinţa acestui aspect. Un studiu a confirmat efectul Pygmalion atunci când profesorii au avut aşteptări pozitive, dar nu a constatat că elevii care au avut performanţe neaşteptat de bune i-au dezamăgit pe profesori, nici că performanţa lor a  fost trasă în jos de expectanţele negative. ("Studiul constată rezultate neaşteptate ale credinţei cadrelor didactice în elevi", noiembrie, 1997).

Care au fost implicaţiile importante ale acestei cercetări?

Munca lui Rosenthal a avut un impact major, pentru că efectul descoperit de el părea foarte important. Dacă aşteptările cadrelor didactice au un impact mare, ar putea exista tot felul de efecte de părtinire în sistemul şcolar. Calificativele de la testele iniţiale, ca  şi alte surse de prejudiciu ar putea  menţine pe unii elevi la un nivel coborât, încurajându-i în acelaşi timp pe  alţii să înainteze. Copiii negri sau hispanici ar putea fi inhibaţi de aşteptările negative ale profesorilor lor albi. În mod similar, fetele ar putea fi ţinute în loc de aşteptările negative asupra aptitudinilor lor pentru matematică sau ştiinţă. Într-o notă mai pozitivă, probabil, orice copil ar putea ajunge să se comporte ca un elev supradotat, pur şi simplu, prin plantarea unor aşteptări pozitive în mintea profesorilor săi.

Ce mecanisme ale efectul Pygmalion au fost descoperite în a treia decadă a cercetării?

Rosenthal și colegii săi au lucrat timp de mai mulţi ani pentru a documenta efectul Pygmalion într-o varietate de contexte. După două decenii de cercetare, nu a existat nicio îndoială că efectul are loc. În acel moment, cercetătorii şi-au îndreptat atenţia către investigarea mecanismelor efectelor expectanţei. Cum funcţionau ele?

A treia decadă a cercetării  efectelor expectanţei a relevat patru factori principali:
1) Climatul emoţional a fost afectat de aşteptări (Profesorii acţionau mai cald în raport cu elevii faţă de care aveau aşteptări mai înalte).
2) Comportamentele profesorilor au fost diferite (Profesorii dădeau "sprinterilor" mai mult material dificil pentru studiu.)
3) Oportunităţile de a vorbi în clasă au fost diferite (Profesorii ofereau acelor elevi mai multe prilejuri de a da răspunsuri în clasă şi mai mult timp pentru a răspunde la întrebări).
4) Nivelul  feedback-ului detaliat cu privire la performantă a fost diferit (Profesorii dădeau acestor elevi mai mult feedback informativ). [Adaptat după Rosenthal, 1994]

Care au fost factorii cei mai importanţi, în opinia lui Rosenthal?

În timp ce toţi cei patru factori au fost importanţi, spunea Rosenthal, efectele  climatului emoţional și comportamentul cadrelor didactice au fost cele mai importante. "Profesorii par să-i înveţe mai multe şi cu mai multă căldură pe elevii de la care au aşteptări mai favorabile."

În ce alte situaţii sociale are loc acelaşi tip de efect?

Rosenthal a observat  că efectul expectanţei fusese documentat in managementul afacerilor (în cazul în care efectul de prejudecată constă în expectaţiile angajatorilor asupra angajaţilor lor), în sălile de judecată (unde efectul de prejudecată sunt expectanţele despre vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului), precum şi în sanatoriile particulare (unde efectul de prejudecată este expectanţa ca starea pacientul să se îmbunătăţească sau să se înrăutăţească). În toate cazurile, aşteptările au tendinţa de a deveni realitate, indiferent dacă acestea se bazează pe dovezi obiective sau nu. Aparent, ca regulă generală, oamenii fac ca aşteptările lor să devina realitate. Cercetarea lui Rosenthal arată că efectul Pygmalion nu este doar important, ci şi robust. El este un efect puternic, care apare în multe situaţii.