PsihologieExistă oare şi alte modalităţi de a crea o impresie bună faţă de cei din jur, în afară de aceea de a te auto-înfrumuseţa? O modalitate de a-i încuraja pe ceilalţi să te placă este să faci publice anumite informaţii personale despre tine. Dar sunt şi unele riscuri...

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.15: Psihologia socială) - (Partea a III-a: Cogniţia socială) - Tehnica dezvăluirii de date despre tine


Politicienii care îşi aduc familiile în centrul atenţiei  în cadrul promovării în scop politic folosesc această tehnică, denumită tehnica auto-dezvăluirii. Un pic de auto-dezvăluire ajută de multe ori la crearea unei impresii favorabile. Cu toate acestea, o doză prea mare de auto-dezvăluire îi poate face pe oameni să se simtă inconfortabil.

Ce este auto-dezvăluirea? Cât de multă reprezintă idealul? În ce situaţii poate fi ea riscantă?

Într-o anumită măsură, auto-dezvăluirea stimulează intimitatea sau apropierea. Ca o bătaie pe umăr din partea unui prieten, aceasta poate fi un semn de bun-venit pentru încredere şi prietenie. Cu toate acestea, în cazul în care există prea multă auto-dezvăluire, este ca şi cum cineva s-ar apleca cu totul peste tine... o cantitate nedorită de contact personal.

Derlega (1984) a descris auto-dezvăluirea ca pe o afacere riscantă. Când împărtăşim cuiva informaţii cu caracter personal, riscăm indiferenţa, dacă celeilalte persoane nu-i pasă de acestea sau respingerea, în cazul în care persoana este deranjată de informaţiile respective sau trădarea, dacă persoana foloseşte informaţiile împotriva noastră. Cu toate acestea, cei mai mulţi oameni folosesc auto-dezvăluirea  în mod eficient  şi cu moderaţie, în cele mai multe cazuri,  aceasta funcţionează în avantajul persoanei. Ea creează sentimente de prietenie şi simpatie.

Ce principiu al reciprocităţii pare să funcţioneze în  auto-dezvăluire?

Auto-dezvăluirea între doi oameni care ajung să se cunoască reciproc este guvernată de un principiu al reciprocităţii nerostite. Regula este că nimeni nu dezvăluie prea mult, înainte ca cealaltă persoană să reacţioneze în acelaşi fel (să facă același lucru). În mod ideal, o persoană prezintă o cantitate mică de informaţii cu caracter personal, apoi cealaltă persoană face acelaşi lucru, şi, treptat, se construieşte o relaţie. Atâta timp cât ritmul este moderat, oamenii continuă să se placă reciproc, pe măsură ce  împărtăşesc tot mai multe informaţii despre viaţa lor.

Davis (1977) a constatat că dacă doi oameni dezvăluie reciproc, pe rând, mici cantităţi de informaţie cu caracter personal, ei se simt mai confortabil unul cu altul şi devin mai încrezători, pe măsură ce exerciţiul este continuat. Cei doi par să-şi potrivească rata lor de dezvăluire. Dacă unul încetineşte, la fel procedează şi celălalt. Cu toate acestea, dacă unul  presează prea tare sau se dezvăluie prea mult, înainte ca celălalt să răspundă, cealaltă persoană pare să dea înapoi, devenind mai puţin prietenoasă şi mai puţin deschisă.

Rubin (1975) a constatat că străinii dintr-un aeroport au reacţionat slab faţă de un student care se dezvăluia prea mult, prea repede şi apoi îi presa pe ceilalţi să ofere informaţii cu caracter personal. Străinii se simţeau asaltaţi şi erau tentaţi să se retragă din interacţiune. Chiar şi în cadrul mariajelor pare să funcţioneze un principiu al reciprocităţii. Komarovsky (1962) a relatat că partenerii din unele cupluri se dezvăluie mult unul altuia, alţii nu atât de mult şi că ei par să-şi potrivească reciproc nivelurile de dezvăluire.