Eroare atribuireAtunci când psihologii sociali au început să studieze atribuirea au aflat că cei mai mulți oameni  erau înclinaţi să explice lucrurile negative din viaţa lor dând vina pe forțe aflate dincolo de controlul lor. Cu alte cuvinte, ei dădeau vina pe situație.

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.15: Psihologia socială) - (Partea a III-a: Cogniţia socială) - Eroarea fundamentală de atribuire

 

Cu toate acestea,  pentru comportamentul nepotrivit a altor persoane,  de obicei, dădeau vina pe persoană.

Care este "eroarea fundamentală în atribuire"?


În general, oamenii au tendința de a face o atribuire "externă” a propriului lor comportament și o atribuire "internă” a comportamentului altor oameni. Adesea, nu există nici o dovadă care să justifice acest tip de atribuire, dar este una foarte comună, astfel încât această prejudecată cognitivă este denumită eroare fundamentală de atribuire (Ross, 1977).

Luați în considerare situația persoanelor fără adăpost. Dacă te afli în stradă, fără un loc unde să stai, atunci (în funcție de eroarea fundamentală  de atribuire) îţi vei spune, probabil, că nu a fost vina ta. Vei crede că eşti fără adăpost din cauza unor forțe aflate dincolo de controlul tău: ai fost concediat de la locul de muncă, ai fost nevoit să plătești  chirii care au fost prea mari sau doar ai avut o serie de ghinioane. Cu toate acestea, în cazul în care ai vedea o altă persoană fără adăpost, atunci (dacă ai fi tipic) ai putea da vina pe acea persoană. Ai putea gândi că "Acea persoană ar trebui să obțină un loc de muncă" sau "Această persoană este, probabil,  dependentă de droguri."

Cum au documentat  Nisbett şi colegii eroarea fundamentală de atribuire în rândul studenților?

Nisbett si colegii săi au documentat eroarea  fundamentală de atribuire (numită uneori deturnarea actor-observator), cerându-le studenţilor de sex masculin să noteze lucrurile care le-au plăcut la femeile cu care s-au întâlnit sau principalele domenii academice pe care le-au ales. În primul rând au răspuns la întrebările despre ei înșiși, apoi au răspuns la aceleași întrebări despre alegerile romantice și academice ale celui mai bun prieten al lor.

Rezultatele au arătat că subiecţii au avut tendinţa de a explica comportamentul lor în termeni de influențe externe. De exemplu, un student ar putea motiva selectarea unui anumit domeniu academic prin oportunități mai bune la angajare. Cu toate acestea, același subiect ar putea să explice alegerile celui mai bun prieten prin prisma calităților personale. De exemplu, o importantă alegere a celui mai bun prieten ar putea fi descrisă pe baza punctelor sale academice tari sau slabe. Acest lucru se potrivește modelului erorii fundamentale de atribuire, întrucât deciziile altor oameni sunt atribuite factorilor interni, în timp ce propriul comportament este atribuit unor factori externi.