MemorieDacă într-adevăr fiecare parte din sistemul nervos stochează amintirile în funcţie de rolul lor în activitatea neuronală, poate fi astfel explicată o serie faimoasă de experimente care i-a uimit pe psihologi între anii 1930 şi 1940. Iată ce experimente a realizat Lashley.

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.6: Memoria) - (Partea a III-a: Perspectivele biologice asupra memoriei) - Cum sunt stocate amintirile?


Karl Lashley, unul dintre cei mai faimoşi cercetători ai creierului, a încercat să localizeze zona unde erau stocate engramele sau urmele amintirilor. A secţionat sau a extras secţiuni din creierul şobolanilor după ce i-a învăţat să alerge prin labirinturi. Niciuna dintre răni nu a înlăturat „obiceiul de alergare prin labirint”, deşi Lashley a încercat să elimine ţesuturi din aproape fiecare zonă ce îi permitea şobolanului să rămână în viaţă. Lashley a concluzionat că amintirile erau răspândite pretutindeni în creier, prin toate ţesuturile.

Priind retrospectiv, probabil că Lashley şi-a ales cea mai nepotrivită sarcină de laborator de studiat, ţinând cont că încerca să găsească o locaţie specifică unde era stocată memoria. Alergarea prin labirint presupune multe zone ale creierului. Implică cel puţin viziunea (amintirea căilor corecte), simţul spaţial (amintirea direcţiei de întoarcere), olfactiv (mirosirea caşcavalului şi îndreptarea către mirosul cel mai puternic) şi chinestezic (senzaţia din mâini şi din picioare din timpul alergării). Dacă este eliminat un tip de indiciu, există multe altele rămase care îi permit şobolanului să se ghideze prin labirint. Aşa că Lashley a avut dreptate pe jumătate: memoria este larg distribuită. Totodată, s-a înşelat pe jumătate, pentru că a presupus că memoria este unitară şi că există un singur tip de urmă a amintirilor stocată în creier.

Cercetarea lui Lashley a avut o influenţă foarte mare şi a condus la o preferinţă spre anti-localizare în rândul psihologilor. Timp de mai multe decenii, ei au fost tentaţi să creadă că funcţiile mentale complexe ar putea fi răspândite în egală măsură în creier, un ţesut dintr-o zonă a creierului fiind capabil de a se substitui cu altul după vătămare (cum altfel ar putea fi explicate rezultatele lui Lashley?).

Concluziile lui Lashley au implicat faptul că o îndemânare nu ar putea niciodată să depindă de o singură zonă minusculă formată din neuroni. Totuşi, aşa cum s-a dovedit, este adevărat aproape contrariul. Există circuite specializate în fiecare zonă din creier. Însă într-o acţiune complexă precum alergatul printr-un labirint sunt implicate atât de multe locaţii încât eliminarea unei părţi din creier nu este suficientă pentru a o întrerupe.

Posner (1993) a observat „părerea populară din psihologie că funcţiile cognitive ale creierului sunt larg distribuite printre diferite zone ale creierului”. Totuşi, a concluzionat acesta, „studiile făcute asupra scanărilor creierului demonstrează un grad surprinzător de activitate specifică regiunilor”. Cu alte cuvinte, majoritatea ţesuturilor nervoase sunt bine specializate. Un act cognitiv tipic activează într-adevăr multe zone din creier, însă fiecare efectuează ceva diferit faţă de restul: ceva în care este specializat.

Rezumat

Un faimos pacient care a suferit o operaţie pe creier, cunoscut drept H.M, i-a convins pe psihologi că memoria primară este distinctă de memoria secundară. H.M. avea o memorie primară normală (era capabil de a menţine o conversaţie cu cineva şi de a-şi forma gânduri complexe), dar nu deţinea abilitatea de a forma noi amintiri secundare (nu îşi putea aminti nimic odată ce îi era distrasă atenţia).

Mai multe dovezi indică o zonă specifică din creier destinată memoriei: hipocampul. Aceasta este una dintre zonele eliminate din creierul lui H.M în timpul operaţiei. Hipocampul pare a integra informaţiile provenite de la diferite zone din creier, creând amintiri ale evenimentelor şi ale faptelor. Memoria pentru secvenţe şi activităţi de rutină – memoria procedurală – pare a implica alte părţi ale creierului. Memoria procedurală poate fi salvată chiar şi atunci când există vătămări asupra hipocampului.

Adrenalina, în cantităţi mici, facilitează formarea amintirilor. Alcoolul, pe de altă parte, nu ajută memoria şi poate conduce la uitarea dependentă de stare: pierderea memoriei care continuă să se petreacă până când se repetă starea mentală.

Kasl Lashley a încercat să descopere locaţia urmelor memoriei sau a engramelor. Indiferent de locul secţionat din creierul unui şobolan, animalele îşi aminteau ruta printr-un labirint. Lashley a concluzionat că engramele erau stocate difuz în creier, nu într-o locaţie specifică. Neurocercetătorii din zilele noastre au ajuns la concluzia opusă. Amintirile sarcinilor complexe, precum alergarea prin labirint, implică multiple sisteme neurale specializate pentru vedere, miros, simţ tactil şi orientare spaţială, ele fiind stocate acolo unde sunt folosite. Sistemele anterioare sunt larg distribuit în creier, rezultând efectul descoperit de Lashley. Dacă o zonă din creier este vătămată, atunci celelalte pot interveni pentru a ajuta la atingerea unui obiectiv esenţial, cum ar fi obţinerea hranei.