MemorieAm văzut că formarea unui tip de memorie, memoria episodică, implică o anumită parte din creier: hipocampul. Totuşi, alte zone din creier sunt angajate în alte forme de memorie. „Memoria este modulară”, spune neurologul Patricia Goldman-Rakic (1993).

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.6: Memoria) - (Partea a III-a: Perspectivele biologice asupra memoriei) - Cum sunt stocate amintirile?


De exemplu, Wilson, Scalaidhe şi Goldman-Rakic (1993) au descoperit că un set de neuroni era activ atunci când maimuţele şi-au amintit identitatea unui stimul; un alt set a fost activ atunci când maimuţele şi-au amintit locaţia stimulului. Aceste descoperiri converg cu alte informaţii ce sugerează două circuite vizuale distincte din creier, unul pentru recunoaşterea obiectelor, altul pentru localizarea lor. În acest caz este mai degrabă implicată memoria, nu percepţia.

Probabil că fiecare parte sau modul din creier îşi aminteşte propriul rol jucat în fiecare tip distinct de activitate cerebrală. Dacă acesta este cazul, atunci fiecare zonă din creier implicată într-o experienţă ar trebui să arate activitate în timpul rememorării ei ulterioare. Dingledine (1995) notează că „schimbări pe termen lung în capacitatea sinaptică nu sunt limitate la hipocamp, ci se întâlnesc în aproape fiecare structură în straturi examinată, de la cerebel la sistemul olfactiv şi neocortex, dacă ne păstrăm aşteptarea că zonele de stocare ale memoriei sunt distribuite pretutindeni în creier”.

Brennan, Kaba şi  Keverne (1990) au demonstrat că memoria unui şobolan pentru un miros atrăgător din punct de vedere sexual era stocat la prima sinapsă după receptorul olfactiv. Cu alte cuvinte, memoria era stocată în aceiaşi neuroni care răspundeau mirosului. Din nou, memoria se află în structurile care participă la reprezentarea evenimentului în primul rând.

Dacă memoria este o construcţie, atunci are sens ca amintirile să fie stocate în aceiaşi neuroni care au realizat experienţa, deoarece aceia sunt neuronii care vor interveni mai târziu în procesul reamintirii. Este asemănător cu vechiul principiu al organizării eficiente la locul de lucru: depozitează un lucru acolo unde vei avea nevoie de el. Cu alte cuvinte, depozitează ceva acolo unde te aştepţi că îl vei folosi mai târziu. În cazul reprezentării memoriei, regiunea unică din creier implicată în experienţă ar fi prima opţiune de căutare a localizării amintirii formate. Excepţia principală, aşa cum a fost evidenţiată mai devreme, este memoria evenimentelor la oameni, pentru că întreaga persoană (ca să spunem aşa) participă la fiecare episod al vieţii. Aparent astfel de amintiri necesită procesarea în regiunile hipocampului, luând informaţiile din diferite părţi ale creierului şi conectându-le ulterior.