TineriO modalitate de a menţine o coeziune puternică în cadrul unui grup este aceea de a portretiza persoanele din afara grupului ca fiind întruchiparea răului. Hoffer a susţinut în A true believer (1951) că mişcările radicale sunt alimentate de ura faţă de duşmanii lor.

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.15: Psihologia socială) - (Partea a II-a: Organizaţii şi mişcări) - Grupurile şi demonizarea  inamicului


 

Ce a spus Eric Hoffer despre credinţa în "diavolii" din afara grupului?

Mişcările de masă se pot inflama şi fără răspândirea credinţei într-un Dumnezeu, dar niciodată fără credinţa într-un diavol. De obicei, forţa unei mişcări de masă este proporţională cu intensitatea şi tangibilitatea diavolului său.

Ca şi zeitatea ideală, diavolul ideal este omnipotent şi omniprezent. Când Hitler a fost întrebat dacă nu a atribuit prea multă importanţă  evreilor, el a exclamat: "Nu, nu, nu... Este imposibil să exagerăm calitatea formidabilă de duşman a evreului!". Fiecare dificultate şi eşec din cadrul mişcării este lucrarea diavolului, iar fiecare succes este un triumf asupra complotului răului produs de el. (P.87)

Cum a utilizat Martin Luther ura pentru a obţine inspiraţia?

Hoffer a remarcat faptul că ura faţă de inamic poate fi folosită pentru a sprijini solidaritatea de grup, entuziasmul, chiar dragostea şi caritatea. Martin Luther a scris: "Atunci când inima mea este rece şi nu mă pot ruga aşa cum ar trebui, mă flagelez cu gândul la impietăţile şi nerecunoştinţa  vrăjmaşilor mei, Papa şi complicii săi şi paraziţii... pentru ca să se umfle inima mea cu dreaptă indignare şi ură şi să pot să spun cu căldură şi vehemenţă: "Sfânt să fie Numele Tău, Vie împărăţia Ta, Fie voia Ta!" Şi, cu cât mai mult  va creşte căldura mea, cu atât mai arzătoare vor deveni rugăciunile mele". (Citat în Hoffer, 1951, p. 92)