CultSectele sunt grupuri sociale mici care încearcă să se izoleze, pe ele şi pe membrii lor, de societatea obişnuită, aşa cum o concep ei. Cu toate acestea, în America nu este indicat să utilizezi cuvântul sectă pentru a eticheta un grup extremist religios.

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.15: Psihologia socială) - (Partea a II-a: Organizaţii şi mişcări) - Mişcările carismatice (sectele)


Recomandarea are la bază două motive. În primul rând, antropologii folosesc termenul acesta pentru orice grup religios, din orice cultură. În al doilea rând, cei mai mulţi non-antropologi consideră termenul respectiv ca fiind peiorativ, o insultă. O etichetă mai neutră este aceea de grup carismatic. Acest termen se referă la sectele religioase, dar şi la alte grupuri care oferă condiţii similare de confort şi control.

Sectele sau mişcările carismatice sunt de obicei marcate de aceste trăsături:
- Se bazează pe sisteme puternice de credinţă împărtăşită.
- Oferă confort, extaz şi sentimente de bunăstare.
- Un lider influent sau o personalitate istorică venerată îi ghidează.
- Menţine o coeziune socială puternică, de multe ori se izolează fizic de influenţele exterioare, într-un cartier cultural omogen, o zonă izolată, sau o locuinţă comună.
- Folosesc tehnici de slăbire a legăturilor cu organizaţiile sociale concurente, inclusiv cu membrii de familie şi cu prietenii vechi, dacă aceştia rămân în afara grupului.
- Creează presiuni enorme asupra membrilor, cerând acestora să dedice grupului cea mai mare parte a timpului, a muncii sau a banilor lor.
- Folosesc sistemul de credinţă pentru a induce anumite anxietăţi pe care grupul însuşi se oferă să le calmeze.

Ce caracteristici sunt comune pentru multe organizaţii sociale  şi care sunt  cele mai tipice pentru secte sau grupurile carismatice?

Primele trei caracteristici sunt comune pentru organizaţiile sociale de toate tipurile. Ultimele patru disting sectele sau mişcările carismatice de alte grupuri. Furnizarea unui sistem de credinţă reconfortant pentru oameni şi a unui lider carismatic este un lucru; a cere unui membru să-şi părăsească propria familie este cu totul altceva.

Uneori, putem descoperi caracteristicile specifice unei secte într-o mişcare naţionalistă, de mari proporţii, de obicei, centrată pe un lider carismatic. Prima manifestare de acest fel, numită cultul personalităţii, a fost legată de numele lui Iosif Stalin. Istoricii găsesc încă uimitor faptul că Stalin a fost venerat ca o figură divină de milioane de sovietici, în acelaşi timp în care el a  ucis sute de mii de oameni, ca adversari ai săi. Aşa cum a fost mai târziu, în cazul lui Hitler, mulţi dintre adepţii lui Stalin erau oarecum conştienţi de faptul că ceva rău se întâmpla în spatele cortinei, dar au lăsat ca îndoielile lor să fie spălate de entuziasmul unei mişcări de masă, care îi făcea să se simtă mândri şi încântaţi de ţara lor .

Ce model este deosebit de dureros pentru părinţi?

În A true believer (1951), Eric Hoffer a subliniat că mişcările de masă aflate într-o fază revoluţionară sau fanatică tind să fie anti-familie. Acest lucru este valabil mai ales atunci când membrii sunt recrutaţi în spiritul unor valori diferite de cultura  familiei, religiei, sau tradiţiei politice. În acest caz, familia este văzută ca o forţă socială antagonistă ce concurează pentru loialitatea noului membru. Mişcările carismatice, uneori, încurajează noii membri să rupă legăturile cu membrii familiei, iar aceasta este una dintre caracteristicile cele mai dureroase pentru părinţi.

Cum reacţionează familiile  deseori?

Familiile se împotrivesc de multe ori. În unele state  din Statele Unite, familiile au posibilitatea de a scoate copiii adulţi din secte prin intermediul unui mecanism juridic numit conservatorism (conservatorship). Acesta reprezintă o putere legală de supraveghere,  ce poate fi acordată familiei unui adult din California şi din alte câteva zone ale Statelor Unite. Această măsură este controversată, deoarece există o demarcaţie subţire (dacă există) între conservatorship sau "deprogramare", care de multe ori funcţionează împreună, şi privarea oamenilor de libertatea lor de a crede în anumite sisteme religioase sau politice, la propria alegere.