MemoriaUna dintre cele mai bine documentate caracteristici ale memoriei de lucru este capacitatea ei limitată. Procesul de stocare pe termen scurt al memoriei de lucru poate reţine aproximativ şapte elemente dintr-o dată. Mai multe detalii, în continuare.

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.6: Memoria) - (Partea a II-a: Diverse tipuri de memorie) - Memoria şi magicul număr şapte


 

Pentru a lucra cu cantităţi mai mari de informaţie, aceasta trebuie organizată în părţi mai mari. De exemplu, cuvintele pot fi combinate în propoziţii sau scurte poveşti; în acest caz ar putea fi reţinute mai mult de şapte cuvinte.

Psihologul George Miller a subliniat limitarea de şapte elemente a memoriei într-un articol clasic din 1956: „Numărul magic şapte, plus sau minus doi: Câteva limite ale capacităţii noastre de procesare a informaţiilor”. Aşa cum poţi observa din dată, articolul din jurnal a fost publicat în zilele de început ale revoluţiei codificării. De fapt, unii oameni sunt de părere că acest articol a pornit ideea utilizării conceptelor din domeniul calculatoarelor, precum procesarea informaţiilor, pentru a înţelege mai bine memoria umană.

Numărul magic şapte este numărul de elemente de informaţie pe care o persoană le poate reţine în acelaşi timp în memoria de lucru. Un astfel de element este o unitate. Ar putea fi o literă, un cuvânt sau o propoziţie scurtă. Gândeşte-te la ea ca la o cutie sau un container în memorie. Miller a examinat abilităţile memoriei pe termen scurt şi a descoperit că subiecţii obişnuiţi puteau reţine aproximativ 7 itemi deodată în memorie. Acest lucru era valabil şi dacă subiecţii reţineau 7 litere, 7 numere sau 7 cuvinte dintr-odată. Miller a scris cu o notă de umor că era „persecutat de un număr întreg” (numărul 7) în aceste studii.

Psihologii de tradiţie veche, de dinaintea revoluţiei codificării, probabil ar fi presupus că memoria poate reţine mai puţine cuvinte decât litere, deoarece fiecare cuvânt conţine mai multe litere. Însă nu este cazul. Marea descoperire a lui Miller a fost aceea că un întreg organizat (un element) funcţionează ca un singur item în memoria primară.

Miller a realizat implicaţiile profunde ale acestui punct de vedere. Dacă itemii pot fi grupaţi şi trataţi ca elemente din memorie, atunci capacitatea memoriei poate fi sporită prin organizarea şi gruparea lucrurilor. Pentru a-ţi demonstra acest aspect, încearcă să reţii următoarea secvenţă de numere dintr-odată.

7 4 1 4 9 2 1 9 4 5

Gruparea în mai multe elemente subliniază importanţa organizării în depăşirea limitelor memoriei. Dacă memoria de lucru, pe termen scurt, este limitată la 7 elemente, singura cale de a-i îmbunătăţi capacitatea este organizarea în elemente mai ample. Acest lucru se dovedeşte a fi o temă comună în cercetarea memoriei. Memoria este îmbunătăţită prin organizarea pieselor mai mici în nişte întregi mai mari.

În articolul său original, Miller a descris un experiment din 1954 realizat de psihologul Sidney Smith. Smith a memorat seturile de patru cifre binare care sunt 1 sau 0 întotdeauna (de exemplu 0 0 1 0). Fiecare set de 4 cifre binare este echivalent unui număr zecimal (0 0 1 0 înseamnă 2 în baza 10). Acest lucru înseamnă că un şir de 16 numere binare poate fi convertit în 4 numere zecimale.

Odată ce Smith a învăţat să realizeze conversia 4-la-1 cu uşurinţă şi în mod automat, capacitatea memoriei pentru numere binare s-a mărit de la 10 la 40. Cu alte cuvinte, el putea să memoreze 10 numere zecimale într-un şir şi să le convertească apoi în binar pentru a reconstrui o listă de numere binare.

Ericsson, Chase şi Faloon (1980) s-au decis să descopere cât de departe ar putea fi împinsă ideea „înregistrării”. Au avut drept subiect un student care a memorat şiruri aleatoare de numere zecimale timp de o oră pe zi, între 3 şi 5 zile pe săptămână, pentru mai mult de un an şi jumătate. (Probabil că l-au plătit bine pentru acest efort!). La sfârşitul perioadei capacitatea memoriei a crescut de la 7 la 79 de cifre. Cu alte cuvinte, era capabil să repete un şir de 79 de cifre aleatoare imediat după ce le auzea, fără nicio greşeală. Memoria lui pe termen lung pentru cifre s-a îmbunătăţit de asemenea. La finalul acestui experiment, studentul încă îşi mai amintea multe dintre secvenţele din zilele anterioare.

Subiectului nu i s-a oferit o anumită schemă de codificare; şi-a inventat una proprie. Fiindcă îi plăcea să alerge, a găsit că îi era mai uşor să traducă secvenţele de numere în timpi. Numărul 3492 devenea astfel „3 minute şi 49.2 secunde, aproape de timpul recordului mondial”. Mai târziu, acestei tehnici i s-a adăugat transformarea în vârste: e.g 893 devenea 89.3, un om foarte bătrân. (Ericsson, Chase & Faloon, 1980, p.1181).

Ar trebui să îţi aduci aminte de exemplul lui Miller, Galanter şi Pribram descris anterior în Testele de memorie, care implica un subiect ce memorase „BOF” în loc de „MIB” prin crearea unei propoziţii despre un bărbat numit BOF ce trăia o „falsă suferinţă” (MIB). Aici acţionează un principiu important: Memoria umană pare a lucra mai bine, nu mai rău, atunci când o persoană adaugă scheme elaborate de codificare, atât timp cât oferă o organizare pentru a facilita extragerea informaţiilor din memorie.

Scris de: Russell A. Dewey
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.