FricăUn alt grup de  variabile folosite de Hovland  l-au constituit caracteristicile mesajului. Una dintre cele mai studiate variabile este gradul de frică indusă de un mesaj. Iată rezultatele unui studiu efectuat la mijlocul secolului trecut de către Janis şi Feshbach.

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.15: Psihologia socială) - (Partea I: Influenţele grupului) - Puterea fricii


 

Aşadar, un studiu efectuat cu ceva timp în urmă de către Janis și Feshbach (1953) a comparat prezentările de  informații cu privire la igiena dentară,  menite să inducă frica: unele - o frică mare, altele – o frică moderată și altele - o frică de nivel scăzut, fiecare serie de informații fiind prezentată câte unui grup de 50 de elevi de liceu. Vom numi cele trei grupuri: grupul frică mare, grupul frică moderată şi grupul frică mică.

Cum au studiat Janis și Feshbach efectele  fricii induse de  mesaje?


Grupul frică mare a urmărit un film care conținea 71 referiri la diferite subiecte, cum ar fi cariile dentare, boli ale  gingiilor, dinții decolorați, burghiele dentare și cancerul. Multe dintre aceste avertismente erau ilustrate cu fotografii grafice.

Grupul frică moderată a văzut un film ce dezbătea multe subiecte asemănătoare, precum  bolile gingiilor, dar care conținea doar 49 de referiri ce stârneau anxietatea.

Grupul frică mică a urmărit tehnici de periaj eficient și de curățare a dinților, fără subiecte neplăcute. Un al patrulea grup, ce a servit drept  grup de control, nu a primit nici o prezentare.

Elevii din grupul frică mare au fost impresionați de film. 28% dintre ei au declarat că au apreciat filmul ca fiind foarte dezgustător  și că au fost chiar deranjați de el. În schimb, elevii din grupul  frică mică au considerat prezentarea plictisitoare  și doar 2% din acest grup au găsit ceva ofensator în aceasta.

Care grup și-a schimbat mai mult comportamentul real,  în studiul “fricii” întreprins de Janis și Feshbach?


După o săptămână, Janis și Feshbach au administrat chestionare prin care întrebau cum s-a schimbat în realitate comportamentul periajului dinților. Ei au găsit că 28% dintre membrii grupului frică mare au spus că și-au schimbat obiceiurile, dar că 50% din cei din grupul frică mică au declarat obiceiuri mai bune. Evident, membrii grupului frică mică au învățat din prezentarea lor, chiar dacă au găsit-o plictisitoare. Elevii din grupul frică mare au avut o reacție emoțională rapidă, dar o schimbare de  comportament mai redusă. Observați un detaliu crucial în acest studiu și anume  faptul că grupul frică mică a primit instrucțiuni specifice, practice. Aceste instrucțiuni se pot pierde în cursul celor 71 de imagini care stârnesc frica din prezentarea  frică mare.

O campanie de succes privind schimbarea comportamentului din anii 1990 a implicat un mesaj de frică, însoțit de instrucțiuni specifice. Aceasta a avut loc într-o țara africană, Uganda. La începutul anului 1990, a existat o epidemie de SIDA în Uganda. 30% dintre femeile însărcinate din Uganda aveau un rezultat pozitiv la testul pentru virusul SIDA. Mare parte dintre oameni mureau, în orașe, ca și în zonele rurale. Guvernul a început o campanie pentru a schimba comportamentul oamenilor și atitudinea lor față de sexualitate și SIDA. În acest caz, starea de frică era indusă în mod natural prin experiența personală a oamenilor cu prietenii și rudele moarte. Însă, pentru stoparea epidemiei, frica nu era suficientă. Oamenii aveau nevoie de informații specifice cu privire la modul de  prevenire a infecției cu HIV. Acest lucru a necesitat ruperea unor tabuuri culturale de lungă durată referitoare la  discuțiile despre comportamentul sexual.

Ce tehnici au fost folosite în campania anti-SIDA din Uganda? Care au fost rezultatele?

Pentru răspândirea informațiilor exacte despre SIDA, au fost utilizați mesageri extrem de credibili. Faptul că oameni de renume au vorbit cu calm despre SIDA a creat, probabil, o stare analogă cu condiția de frică mică din studiul lui Janis și Feshbach. Ugandezii nu au vrut să recurgă la fotografii dramatice cu oameni care mor de SIDA, de exemplu. Ei au vrut să evite ofensarea oamenilor  și să încerce să-i informeze pur și simplu cu privire la etapele necesare pentru prevenirea transmiterii SIDA.

De exemplu, un general care era un erou de război și care era HIV-pozitiv, a întreprins un turneu prin țară și a vorbit despre modul în care virusul s-ar putea sau nu transmite. Prezervativele au fost vândute la costuri foarte reduse, sau distribuite gratuit, în toată țara. Cuplurile tinere au fost încurajate să aștepte căsătoria înainte de a face sex și să rămână în relații monogame. În zonele rurale, unde rata de alfabetizare  nu depășea 2%, asistentele medicale itinerante au vorbit cu grupuri de tineri în detalii grafice și dezinvolte despre factorii care promovează transmiterea virusului HIV.

Combinația dintre credibilitatea mare a comunicatorilor, teama de SIDA, ca și instrucțiunile specifice de soluționare a problemelor, a condus la o scădere semnificativă a noilor infecții cu HIV. Procentul femeilor  HIV pozitive la examenele prenatale a scăzut de la 30% la 10% în trei ani. (ABC Nightline, 7 august, 1997). Atitudinile s-au schimbat, și - cel mai important, comportamentele, de asemenea.

Istoria eforturilor anti-SIDA din Uganda de-a lungul anilor următori a evidențiat complexitatea  schimbarilor atitudinale și comportamentale din lumea reală. Rata de infectare cu SIDA din Uganda a continuat să scadă până în anul 2001, când a coborât până la aproximativ 5% din populația adultă, dacă putem avea încredere în cifrele guvernamentale. Această  scădere a plecat de la un vârf de 15% în anul 1991. Programul de guvernare a subliniat un mnemonic A-B-C: Abstinență, Credință, și utilizarea Prezervativului (Abstinence, Being Faithful, and Condom use).

Ce s-a întâmplat în continuare în Uganda?

Începând cu anul 2001, administrația Bush din Statele Unite a decis să susțină numai programele abstinenței. Banii oferiți de  Statele Unite pentru lupta împotriva SIDA au fost canalizați prin intermediul organizațiilor religioase (grupurile bisericești), dintre care multe descurajau folosirea prezervativului. Au apărut zeci de panouri prin țară care promovau abstinența și care  instigau la  nefolosirea prezervativelor. Milioane de prezervative au fost rechiziționate de guvern din cauza unui miros neplăcut și al zvonurilor că ar fi fost defecte, deși testele au arătat ca nu erau defecte. Mulți oameni din mediul rural și-au pierdut încrederea în prezervative, din cauza mesajelor confuze și contradictorii. Multe persoane care doreau prezervative nu le mai  puteau obține, deoarece retragerea imensă a dus la penuria de prezervative din anii 2004 și 2005.

Rata îmbolnăvirii cu SIDA a început să urce din nou. În anul 2004, o organizație non-guvernamentală, Rețeaua Națională de Îndrumare și Abilitare (the National and Empowerment Network), a declarat că procentul de adulți infectați  crescuse la 17%,  de patru ori mai mult decât estimase guvernul. Însă guvernul a negat acest lucru. Cifrele sunt încă controversate.

În anul 2006, guvernul ugandez a obținut un împrumut de la Banca Mondială pentru a importa 80 milioane de prezervative, iar oficialii guvernamentali au negat că au minimalizat latura "C" - Prezervativele (Condom) din strategia  ABC. Povestea este în curs de desfășurare. Mulți dintre cercetătorii anti-SIDA studiază exemplul Ugandei și al altor țări africane pentru a determina care sunt strategiile de sănătate publică care au  cel mai bun efect  pe termen lung.