MemoriaAşa cum ochiul dispune de un sistem de întârziere pentru a se conecta la informaţiile senzoriale, urechea realizează acelaşi lucru. Depozitarea de informaţii auditive, denumită memorie ecoică de Neisser (1967), durează una sau două secunde.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.6: Memoria) - (Partea a II-a: Diverse tipuri de memorie) - Memoria ecoică


Memoria ecoică poate fi numită totodată depozit auditiv sau registru senzorial auditiv. Un experiment creativ menit de a măsura memoria ecoică a fost realizat de Guttman şi Julesz (1963). Ei au folosit un calculator pentru a genera segmente de zgomot alb. Zgomotul alb este compus din frecvenţe combinate aleatoriu. Sună precum „shhh” şi nu poate fi descris sau memorat. Calculatorul a făcut posibilă crearea unui tipar de repetiţie de zgomot alb fără niciun spaţiu între repetiţii. Subiecţii nu aveau niciun indiciu că sunetul se repeta. Guttman şi Julesz i-a instruit pe subiecţi să poarte căşti, să asculte sunetul şi să relateze ceea ce aud.

Dacă segmentul repetitiv de zgomot alb dura mai mult de câteva secunde, subiecţii nu realizau niciodată că se repeta. Ei au auzit un vâjâit continuu fără a respecta un tipar. Dacă segmentul de zgomot alb dura mai puţin de două secunde, subiecţii realizau dintr-odată că au auzit un sunet repetat. Tot nu erau capabili de a-l descrie (altcumva în afară de „shhhhh”), dar ştiau că se repetă.

Pentru a detecta un tipar al frecvenţelor aleatoare, subiecţii trebuie să se folosească de un sistem de memorie capabil de a păstra o copie exactă a sunetului de la o repetiţie la alta. Memoria ecoică păstrează tiparul sunetului timp de o secundă sau două.

O demonstraţie mai puţin ştiinţifică a memoriei ecoice este fenomenul „Ce ai spus?”, care funcţionează astfel:

Persoana nr. 1: „Cât este ceasul?”
Persoana nr. 2: „Ce ai spus? Oh, 2:30.”


Cea de-a doua persoană aude întrebarea după ce întreabă „Ce ai spus¬¬?”. Explicaţia se datorează memoriei ecoice, care reţine sunetul întrebării timp de o secundă sau două. Chiar dacă nu erai atent la cuvinte când erau rostite, le poţi „auzi” când îţi îndrepţi atenţia către ele. Acest lucru poate fi enervant pentru persoana nevoită să repete întrebarea doar pentru a fi întreruptă de răspuns.

Dezvoltarea tehnologiilor de scanare a creierului a făcut posibilă observarea memoriei ecoice în creier. Folosind MEG (magnetoencefalografia), Lu, Williamson şi Kaufman (1992) au reuşit să evidenţieze activitatea dintr-o porţiune a cortexului auditiv (partea cortexului cerebral care răspunde la sunet) care să dureze două sau cinci secunde după stimulul sonor.