Introducere in psihologieCât de precisă este memoria umană de recunoaştere? Standing (1973) a încercat să îi găsească limita superioară. Le-a arătat oamenilor o singură dată imagini decupate din reviste şi apoi i-a testat în cadrul unei situaţii cu alegere forţată utilizând imagini asemănătoare drept distrageri.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.6: Memoria) - (Partea I: De la Ebbinghaus la codificare) - Capacitatea "aproape nelimitată" a memoriei de recunoaştere



Standing a descoperit că subiecţii nu întâmpinau nicio dificultate în a memora 10,000 de imagini într-o singură serie, ceea ce înseamnă că le puteau recunoaşte a doua zi şi le puteau distinge de distrageri. A concluzionat afirmând: „Capacitatea memoriei de recunoaştere a imaginilor este aproape nelimitată.” Într-un studiu asemănător, Shepard (1967) a descoperit că recunoaşterea cuvintelor era, de asemenea, foarte exactă – o precizie de  peste 90% în situaţiile de alegere forţată.

Excelenţa memoriei de recunoaştere creează o potenţială problemă pentru profesori. Un test cu alegere multiplă rău construit se aseamănă cu un test de recunoaştere cu alegere forţată. Dacă un profesor include în alternativa corectă cuvinte de vocabular familiare, din manual sau din curs, dar nu în distrageri (alternativele false), atunci un student se poate descurca bine la un test pur şi simplu prin recunoaşterea termenilor pe care i-a mai întâlnit, fără a înţelege de fapt principiile implicate. De fapt, studenţii ar fi naivi să nu procedeze astfel, deoarece ar avea rezultate foarte bune. De aceea un profesor care construieşte neglijent testele, făcând uşoară promovarea prin folosirea memoriei de recunoaştere, îşi distruge propriul obiectiv de a încuraja înţelegerea profundă. Nu e de mirare că testele cu alegere multiplă au o reputaţie aşa negativă printre profesorii cu standarde înalte.

Pentru a produce un test cu alegere multiplă care să măsoare gradul de înţelegere, nu doar familiaritatea cu termenii, un creator de teste trebuie să construiască distrageri care vor declanşa un răspuns de recunoaştere. Totul trebuie să „sune corect” pentru un student care doar a răsfoit şi nu a studiat în profunzime. Acest lucru este uşor de îndeplinit prin folosirea cuvintelor familiare din text în cadrul răspunsurilor greşite. Desigur, un singur răspuns poate fi corect, ceea ce ar trebui să fie clar pentru un student care înţelege principiul implicat. Răspunsul corect nu repetă neapărat limbajul din curs sau din carte, ci poate utiliza parafraze (exprimarea aceleiaşi idei în cuvinte diferite). În mod ideal, o înţelegere corectă asupra subiectului, nu doar recunoaşterea, îl ghidează pe student în alegerea răspunsului corect. Când studenţii primesc teste construite în acest fel în mod constant, ei învaţă să realizeze lucrul necesar, adică să studieze bine, chiar dacă testele lor au o varietate de alegeri multiple.

Construirea testelor care necesită înţelegerea nu este dificilă odată ce este prinsă ideea de bază. De aceea mă supără când oamenii resping testele cu alegere multiple şi insinuează că ele produc automat o învăţare de calitate inferioară. Nu este cazul în experienţa mea. Doar testele care nu sunt bine construite sabotează învăţarea, iar profesorii ar trebui să ştie mai bine.