PsihologieA-ţi aminti un lucru înseamnă a-l extrage din memorie. Diferite teste de memorie au fost folosite frecvent în timpul perioadei de glorie a teoriei învăţării verbale, dintre 1915 şi 1965. Acestea includ învăţarea serială şi învăţarea prin asocieri pereche.

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.6: Memoria) - (Partea I: De la Ebbinghaus la codificare) - Testele de memorie

De asemenea, mai includ amintirea fără asocieri şi amintirea bazată pe indicii. Tehnicile sunt  folosite şi astăzi, deşi în mod uzual nu presupun şi silabele fără sens. Vom realiza un rezumat pentru fiecare în parte.

Învăţarea serială

Învăţarea serială are loc atunci când înveţi ceva într-o secvenţă fixă sau o ordine serială rigidă, literalmente într-o serie. Învăţarea serială este necesară în multe situaţii concrete. Un copil care învaţă alfabetul trebuie să-şi amintească literele în ordine exactă. O persoană care învaţă o rută într-un mediu înconjurător complex trebuie să-şi amintească o serie de viraje în ordine. Multe proceduri, precum căutarea unei cărţi în librărie sau coptul unei prăjituri sau găsitul unei pagini web, implică acţiuni realizate într-o anumită succesiune.

Într-un studiu tipic de învăţare serială realizat în epoca folosirii silabelor fără sens ai fi putut fi solicitat să reţii această listă:

BOF      XAJ      MIB      ZYQ

Mai târziu, ar fi trebuit să spui elementele în exact aceeaşi ordine. Acesta este un exemplu de învăţare serială.

În zilele cercetării asupra învăţării verbale, între 1880 şi 1950, cei mai mulţi psihologi erau de părere că învăţarea serială era un proces de formare a unor mici conexiuni (legături asociative) între elementele unei serii. După primul element din listă, fiecare item ulterior servea prima dată drept răspuns, apoi ca stimul pentru următorul item. Psihologii au reprezentat acest proces sub forma următoarei diagrame:

S-(R)S-(R)S-(R)S-R

De exemplu, John B. Watson – „părintele behaviourismului”  (vezi capitolul 1 al cărţii) – era de părere că un şobolan învăţa să navigheze printr-un labirint cu ajutorul conectării stimulilor, precum vederea unui anumit perete, cu răspunsurile precum realizarea unei întoarceri corecte. Fiecare răspuns îl aducea mai aproape de un alt stimul, provocând un nou răspuns. Când întregul lanţ de S şi R  a fost conectat, şobolanul putea să alerge prin labirint fără erori.

Totuşi, învăţarea serială nu funcţionează chiar aşa, indiferent de şobolani sau oameni. Subiecţii umani folosesc o procesare de informaţie foarte complexă pentru a-şi aminti chiar şi o listă foarte simplă de silabe fără sens. Miller, Galanter şi Pribram (1960) au subliniat acest aspect:

„Dacă întrebi pe cineva care tocmai a memorat prima listă de silabe să îţi spună cum a reuşit, vei observa că are destul de multe de zis...Prima silabă, BOF, a fost memorată întocmai, însă cea de-a doua i-a amintit de «XAJerate» (a exagera), a treia s-a transformat în «MIBery» (engl. Misery, însemnând suferinţă) şi cea de-a patra în «not sick» (nu e bolnav). Aşadar şi-a creat un fel de frază: «BOF îşi exagerează nefericirea pentru că nu este bolnav», în locul cripticelor BOF, XAJ, MIB, ZYQ, imaginându-şi un ipohondru numit BOF care continuă să se plângă de sănătate.” (Miller, Galanter, & Pribram, 1960, p.126)

Ebbinghaus nu a fost de acord cu acest punct de vedere! El a încercat foarte mult să elimine toate interpretările cu înţeles pentru subiecţi (el însuşi). Cu toate acestea, la fel cum au subliniat Miller, Galanter şi Pribram, un subiect încearcă în mod normal să realizeze aceste asocieri şi le folosească pentru a sprijini memoria. Observă data din exemplul lui Miller, Galanter şi Pribram: 1960. Era perioada în care începeau să apară calculatoarele. A devenit astfel evident că orice informaţie care intra în sistem trebuia să fie codificată sau transformată într-un anumit fel pentru ca sistemul să o accepte. Miller, Galanter şi Pribram se numără printre primii cercetători de la sfârşitul anilor 1950 care au realizat că acest punct de vedere se va aplica memoriei umane.

 

Traducere: Livia Ştefan