AmfetamineStimulentele sporesc activitatea din sistemul nervos. Ritmul cardiac se intensifică, celulele nervoase sunt stimulate mai rapid, iar o persoană reacţionează mai repede sau mai intens la situaţii dificile. Amfetaminele au fost şi sunt folosite în armată.

 

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.3: Stările conştiinţei) - (Partea a V-a: Drogurile psihoactive) - Stimulentele: amfetaminele

Aşa cum heroina simulează acţiunile analgezicelor naturale ale corpului, stimulentele îndeplinesc funcţia cortexului adrenal din creier care secretă adrenalina (epinefrina) în sânge.

Amfetaminele

Amfetaminele, cunoscute şi sub denumirea de speed au devenit cunoscute după Al Doilea Război Mondial, când ambele părţi au folosit amfetamina (Benzedrina) în anumite situaţii. De exemplu, piloţii japonezi kamikaze luau amfetamine înainte de misiunile de atac asupra navelor Aliaţilor care le ameninţau viaţa. Spionilor Aliaţilor li se dădeau amfetamine când erau lăsaţi pe terenurile inamicilor, în caz că trebuia să stea treji timp de mai multe zile înainte de a se putea întoarce la loc sigur. Piloţii din Forţele Aeriane ale SUA au şi astăzi amfetamine la dispoziţie, un aspect pe care guvernul preferă să nu-l discute.

Amfetaminele au fost utilizate la scară mare în sporturile profesionale. Echipele de baseball din S.U.A au început să testeze pentru amfetamine de-abia în 2005 şi sute de jucători s-au dovedit a fi consumatori. Din cauza legilor neglijente ale vremii nu au fost penalizaţi şi nici retraşi, dar au fost ameninţaţi cu o suspendare de trei săptămâni dacă testul ieşea pozitiv şi a doua oară.

În 1960, dextroamfetamina (Dexedrina) a fost cea mai prescrisă amfetamină. Pentru mulţi, drogul era sinonim cu termenul „pastile de slăbit”.

Un alt tip de amfetamină, metamfetamina sau „meth”, are efecte mai puternice decât dextroamfetamina. Era frecvent folosită de Hitler şi poate explica într-o anumită măsură comportamentul său imprevizibil din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Conform rapoartelor, preşedintele Kennedy primea injecţii cu metamfetamine, precum şi cu steroizi puternici în timpul mandatului său.

În timpul perioadei de la mijlocul până la sfârşitul anilor 1960, un drog numit „crystal” (metamfetamina cristalizată) a devenit populară în cluburile de motociclişti precum Hell's Angels. Metamfetamina cristalizată era uneori inhalată pe nas, dar consumatorii ajungeau până la urmă să o injecteze pentru a obţine efectul maxim. Deoarece toleranţa la amfetamină s-a format rapid, dependenţii trebuia să îşi injecteze doze enorme pentru a menţine efectele dorite. Efectele injectării erau dramatice: oamenii stăteau treji până la 12 zile, mâncând puţin sau deloc, implicaţi în activitate nervoasă sporită. După aceea „se prăbuşeau”, dormind uneori zile întregi.

Consumatorii extremi puteau fi identificaţi pe străzile marilor oraşe din S.U.A în 1960 după braţele şi picioarele lor extrem de subţiri. Activaţi de metamfetamină zile în şir, dar lipsindu-le apetitul, se hrăneau din propriii muşchi.

Metamfetamina s-a reîntors în anii 1990 drept „ice”. Aceasta era de regulă fumată, nu injectată. Are aceeaşi tendinţă cum o are cocaina de a ridica presiunea sângelui şi ritmul cardiac în acelaşi timp, mărind riscul unui infarct. În 1990, Cho a descris producţia de metamfetamină drept „o industrie ce valorează 3 miliarde de dolari, cu posibilităţi de expansiune”. Până la sfârşitul anilor 1990, predicţia lui Cho s-a adeverit: a existat o epidemie de producţie şi dependenţă de metamfetamină, în special în sud-vestul S.U.A. Abuzul de metamfetamină s-a răspândit şi în afara graniţelor. În 2000, producţia de metamfetamină a ajuns o problemă majoră în Myanmar, ţara numită anterior Burma, iar în 2007 se pare că abuzul drogului era comun în sudul Asiei unde muncitorii îl foloseau pentru a rămâne treji şi a munci mai repede, exact ca în S.U.A.

Ingredientul cheie al metamfetaminei este substanţa chimică asemănătoare adrenalinei numită pseudoefedrină. Timp de mulţi ani, pseudoefedrina s-a găsit în compoziţia celor mai multe remedii împotriva răcelii, funcţionând ca decongestionant. Încercând să imite succesul cu PCP şi methaqualone, agenţiile guvernamentale din S.U.A au vrut să elimine în anii 1990 abuzul de metamfetamină prin limitarea producţiei pseudoefedrinei. De această dată, însă, marile companii farmaceutice s-au luptat împotriva reprezentanţilor legii. Companiile de medicamente au susţinut că milioane de oameni ar fi deranjaţi de schimbările unuia dintre remediile cele mai vândute precum Sudafed care conţinea pseudoefedrină. Administraţiile S.U.A solidare intereselor de afaceri au decis să nu limiteze această industrie în valoare de 3 miliarde de dolari, pierzându-se astfel timp preţios. Până când produsele conţinând efedrină au fost scoase de pe rafturile farmaciilor, în 2005-2006, o epidemie la scară largă de metamfetamină era deja în curs de desfăşurare.

Un documentar de la PBS Frontline a numit-o „epidemia care nu era necesară” datorită felului în care s-a dezvoltat. Povestea însoţită de multe informaţii legate de metamfetamină şi efectele ei pot fi găsite aici.

Amfetaminele prezintă interes pentru psihologi nu doar din cauza problemei de sănătate publică pe care o reprezintă, ci fiindcă imită efectele naturale ale stresului. De fapt, Antelman, Eichler, Black şi Kocan (1980) au arătat că o doză de amfetamină era compatibilă din punct de vedere biochimic cu efectele stresului cauzat de mediu. La primate, s-a observat că amfetaminele cauzează „creşterea uluitoare a agresiunii”. La oameni, administrarea amfetaminelor pe termen lung produce un sindrom identic cu schizofrenia paranoidă, însoţită de halucinaţii referitoare la urmărire şi suspiciune extremă.

Scris de: Russell A. Dewey
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.