Despre procesele inconştiente ale gândirii s-a discutat încă de pe vremea gânditorului grec Aristotel. Acest subiect a devenit popular în rândul cercetătorilor şi a publicului general de repetate ori. Citiţi mai multe detalii, în continuarea articolului.

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.3: Stările conştiinţei) - (Partea I: Conştiinţa) - Procesele inconştiente în gândire

În cartea intitulată „Inconştientul înainte de Freud”(1966) L.L Whyte subliniază că speculaţiile despre partea inconştientă a minţii erau la modă în Europa anilor 1830, iar în 1840 a apărut best-sellerul numit „Psihologia inconştientului”. Un alt val de speculaţii privind natura şi funcţiile proceselor inconştiente au apărut în jurul anilor 1900-1920, mai mult în afara psihologiei academice, dar stimulat de psihiatrii Sigmund Freud şi Carl Jung. Un alt val de interes a avut loc începând cu anii 1980, 1990 şi a continuat în prezent. De această dată, psihologii au la dispoziţie instrumente mult mai bune decât aveau în trecut pentru a studia informaţia procesată de creier în timpul stărilor de conştienţă sau inconştienţă.

O schimbare vizibilă este aceea că oamenii de ştiinţă se referă acum rareori la o minte inconştientă. Cei mai mulţi sunt de părere că există multe procese realizate în mod inconştient. Este mult mai corect să foloseşti pluralul de procese inconştiente decât să te referi la inconştient.

Uleman şi Bargh (1989) au descoperit că cercetătorii utilizează cel puţin cinci definiţii diferite ale proceselor mentale inconştiente:
1.    Activitatea mentală e inconştientă dacă oamenii nu observă acest lucru. De exemplu, poţi da din picior atunci când asculţi muzică fără să îţi dai seama că faci asta.
2.    Ceva e inconştient dacă se întâmplă fără efort. De exemplu, în vorbire îţi găseşti cele mai multe cuvinte din vocabularul tău zilnic rapid şi uşor, fără efort conştient.
3.    O acţiune inconştientă este una neintenţionată. De exemplu, poţi din greşeală să îi încurci numele unei persoane.
4.    Un proces mental inconştient este autonom (are loc fără atenţie conştientă). De exemplu, îţi setezi alarma să sune la 7 dimineaţa şi te trezeşti singur la 6:59.
5.    Un comportament este inconştient dacă nu ţine cont de controlul conştient, cum este cazul persoanelor care nu-şi pot stăpâni ticurile verbale deşi încearcă.

Aceste categorii se intersectează. Dintre cele cinci, cea de-a patra pare a fi mai răspândită. Un proces autonom este un proces automat. Toate cele cinci definiţii includ procesele autonome.

Influenţaţi de moştenirea lăsată de behavorism, mulţi psihologi sunt încă reticenţi în folosirea cuvântului conştient în rapoartele ştiinţifice. Cuvântul automat (antonimul lui conştient) nu pare a avea acelaşi stigmat. Aşa că cercetătorii folosesc câteodată termenul automat în loc de inconştient, în timp ce neautomat substituie cuvântul conştient.

În mod similar, termenul de atenţie pare a fi utilizat ca eufemism pentru conştiinţă în gazetele de psihologie. Cuvântul intenţie, cu referire la eforturile conştiente de a schimba evenimentele mentale, s-a strecurat înapoi în prelegerile ştiinţifice. Vezi, de exemplu, studiul lui Suzuki şi a lui Peterson, menţionat în capitolul 7 – Propagarea constrângerii. Ei au studiat abilitatea oamenilor de a preveni în mod intenţionat schimbarea perspectivei în cadrul unei faimoase iluzii, Cubul Necker. În acest caz, intenţia se pare că echivalează cu aplicarea voită a controlului, pe care unii o numesc voinţă.

Cum reuşeşte un psiholog să determine dacă un stimul se află în atenţia unei persoane sau dacă o persoană are intenţia de a realiza ceva? De obicei singura cale este de a întreba individul. Aşa că acest lucru înseamnă întoarcerea la introspecție, ceea ce îi incomodează pe unii psihologi. Alţii răspund prin a spune că psihologii se folosesc de propriile evaluări ale subiecţilor tot timpul şi că acest lucru nu constituie ceva neobişnuit atâta timp cât procedura de colectare a datelor este specificată.

Alţi critici consideră starea de conştiinţă un concept mult mai larg decât atenţia. Unele forme de conştiinţă, precum anumite stări de meditaţie, nu se bazează pe un conţinut particular subînţeles prin cuvântul atenţie. Prin urmare, cele două cuvinte nu sunt sinonime.

Scris de: Russell A. Dewey
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.