Introducere in psihologieDeseori, previziunile bazate pe corelaţii se dovedesc a fi mai exacte decât raţionamentele experţilor. În cartea sa, “Predicţie clinică versus statistică” (1954), Paul Meehl a vorbit despre rezultatele tehnicilor statistice în prezicerea unor fenomene clinice.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.1: Psihologie şi ştiinţă) - (Partea a IV-a: Cercetarea bazată pe observaţie şi experimentală) - Predicţii bazate pe metoda actuarială

Paul Meehl a arătat că tehnicile statistice dădeau rezultate la fel de bune în prezicerea unei varietăţi de fenomene clinice importante (cum ar fi probabilitatea ca un client să recidiveze după un tratament psihologic) precum experţii antrenaţi.

 



Szucko şi Kleinmutz (1981) au arătat că statisticile depăşeau performanţa experţilor în evaluarea înregistrărilor poligrafului (“detectorul de minicuni”). În 1990, Kleinmutz sugera că probabil o combinaţie între folosirea propriei inteligenţe şi a unei formule ar fi cea mai bună variantă. Meehl, încă activ în domeniu după 35 de ani, nu a fost de acord. Meehl şi colegii săi au dovedit că metodele actuariale – metode prin care se folosesc date din trecut pentru a se prezice viitorul – rămân cele mai exacte. Studiile arată că atunci când un expert în interpretarea testului poligraf a hotărât să-şi folosească judecata pentru a face o predicţie diferită de cea prevăzută prin metodele corelaţionale, în general expertul era cel care greşea. (Faust, Meehl şi Dawes, 1990)

Un computer poate căuta cu uşurinţă printre seturi de date numeroase pentru a găsi corelaţii neaşteptate. Rezultatul tipic este o formulă statistică ce depăşeşte performanţa experţilor, ceea ce nu este neapărat bine pentru aceştia. Cohen şi Hannigan (1978) au povestit cum Cohen a fost angajată să anticipeze cine va reuşi într-un mic program de reabilitare pentru dependenţii de droguri. S-au irosit timp, bani şi energie pentru persoane care au renunţat înainte de încheierea programului. Dar nimeni nu putea să-şi dea seama care pacienţi urmau să reuşească, deşi existau “aproximativ 60 de punctaje, măsurători şi coeficienţi psihologici” în dosarul fiecărui pacient.

După luni de muncă fără rezultat cu date clinice complexe, Cohen s-a săturat şi a introdus toate informaţiile pe care le avea într-un calculator, cerându-i “să găsească orice s-ar putea corela cu succesul în cadrul programului”. Spre surpriza ei, computerul a localizat rapid câteva variabile care preziceau succesul cu o acurateţe uimitoare. Îşi îndeplinise misiunea! Acum oricine din clinică putea prezice rapid care dintre cei dependenţi vor reuşi. Aşa că au concediat-o! Expertiza ei nu mai era necesară. Cohen şi Hannigan spuneau “Orice contur luminos conţine un nor” (în engleză: “Every silver lining has a cloud”).