Psihologia socială se referă la modul în care interacţionează oamenii. Fiind o parte a psihologiei, ea se concentrează asupra proceselor psihologice care însoţesc aceste interacţiuni. În primul articol din capitolul 15 vorbim despre conformism.

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.15: Psihologia socială) - (Partea I: Influenţele grupului) - Conformismul. Curba lui Allport

 

 

CAPITOLUL XV: PSIHOLOGIA SOCIALĂ

Partea întâi: Influenţele grupului


Partea a II-a: Organizaţii şi mişcări


Partea a III-a: Cogniţia socială


Partea a IV-a: Comportamentul ostil şi de într-ajutorare

 

Capitolului 15: Psihologie socială. Prezentare generală

Secolul al XX-lea a fost o perioadă de probleme sociale neobişnuit de grave, marcate de războaie mondiale, revolte sociale, violenţe religioase şi conflicte politice. La mijlocul secolului, după cel de-al Doilea Război Mondial, psihologii sociali au simţit o nevoie urgentă de a înţelege aceste tipuri de comportamente de grup. Rezultatul s-a constituit într-o o serie de studii clasice de psihologie socială axate pe factorii care îi conduc pe oameni să se conformeze fără judecată la standardele incorecte, să urmeze ordinele care duc la acţiuni lipsite de temei sau să se alăture mişcărilor care solicită capitularea integrităţii individului.

După deceniile de după război, psihologii au studiat, de asemenea, mai multe activităţi ale oamenilor, benigne, plăcute, productive social. Cercetarea tradiţională  a explorat modul în care oamenii îşi formează impresii reciproce, felul în care îşi explică comportamentul altor persoane, precum şi modul în care  ajung să se cunoască reciproc, să schimbe informaţii cu caracter personal, să-şi facă prieteni şi să se îndrăgostească. Separat de aceştia, dar în legătură cu ei, alţi specialişti au studiat rolul individului în organizaţii, cum ar fi întreprinderile şi instituţiile de învăţământ.

Dezvoltarea psihologiei cognitive din anii ‘70 şi dincolo de ei a inaugurat o nouă eră a psihologiei sociale cognitive, concentrată pe procesul de prelucrare a informaţiei prin care oamenii ajung să se evalueze unii pe alţii şi situaţiile de grup. Experimentele ingenioase au arătat că judecăţile sociale anticipate au loc tot timpul, în mod implicit, în subsidiar.

Cum este organizat acest capitol

Mai mult decât majoritatea disciplinelor, psihologia socială este marcată de experimentele clasice. Spui cuvântul "obedienţă" şi psihologii sociali răspund "Milgram". Spui "conformism" şi ei răspund "Asch". Aceste experimente sunt clasice pentru că ele demonstrează efecte clare şi surprinzătoare. Fiecare este o demonstraţie vie a unui pattern important al comportamentului social uman. Alături de porţiuni majore de psihologie socială tratate în alte capitole (de exemplu, Psihologia evoluţionistă în Capitolul 8, Sex, prietenie şi dragoste în Capitolul 16) prezentul capitol se concentrează pe experimentele clasice care au definit psihologia socială, după cel de-al Doilea Război Mondial, înainte de a porni la cercetarea modernă asupra psihologiei sociale cognitive.

Partea de deschidere a capitolului evidenţiază cercetările referitoare la influenţele grupului asupra individului. Aceste cercetări au constituit în cea mai mare parte o explozie de studii influente după cel de-al Doilea Război Mondial. Începem cu experimentele clasice asupra obedienţei şi conformismului şi încheiem cu o temă care a devenit o preocupare naţională în Statele Unite din anii ‘60 şi ‘70: influenţa cultelor şi mişcărilor carismatice. Vom discuta nu numai modul în care oamenii cad pradă influenţei externe, ci şi modul în care aceştia rezistă.

A doua parte majoră a capitolului se concentrează asupra cogniţiei sociale, care a devenit o forţă dominantă în psihologia socială  în perioada anilor ‘70 – ‘90. Temele includ atribuirea: procesul prin care decidem cine deţine controlul  proceselor sociale. Cogniţia socială, de asemenea, se ocupă cu percepţia persoanei (ca în formarea primelor impresii), cu prejudecăţile şi stereotipurile, precum şi cu  prelucrarea  informaţiilor anticipate care influenţează interacţiunile sociale.

Ultima secţiune a capitolului se concentrează pe cele două poluri opuse ale (1) comportamentului violent şi agresiv şi (2) comportamentului prosocial sau prietenos. Aici vom discuta despre subiecte cum ar fi "apatia spectatorului" şi experimentul închisorii al lui Zimbardo, plus unele  cercetări referitoare la ceea ce îi face pe oameni serviabili sau cooperativi.

Teme similare în alte capitole

Relaţiile sociale dintre animale sunt discutate în secţiunea Etologie socială a Capitolului 8 (Comportamentul şi cunoaşterea la animale). Sociobiologia şi psihologia evoluţionistă sunt descrise, de asemenea, în această secţiune. Capitolul 9 (Motivaţia) conţine o scurtă introducere în teoria disonanţei cognitive, plus teme referitoare la reactanţa psihologică şi psihologia inversată, conflictul motivaţional şi analiza instinctivă a expresiei faciale. Capitolul 10 (Dezvoltarea) dezbate unele aspecte ale socializării şi dezvoltării competenţelor sociale în copilărie. Capitolul 11 (Teoriile personalităţii) conţine teoriile lui Adler şi Horney, care pun accentul pe influenţele sociale asupra dezvoltării personalităţii şi tulburărilor de personalitate. Capitolul 16 (Sex, prietenie şi dragoste) este în esenţă un alt capitol de Psihologie socială, cu un accent special asupra relaţiilor interpersonale.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------

Conformismul

Temele din acest capitol, cum ar fi ascultarea, conformismul, persuasiunea şi prima impresie, toate  implică modul în care indivizii reacţionează faţă de alte persoane şi influenţează alte persoane.

Conformismul este asemănarea sau similaritatea de comportament şi aspect. Un conformist  este cel care încearcă să fie la fel ca oricine altcineva. Un non-conformist încearcă să fie diferit.

Oamenii, în majoritatea lor, simt o stare de anxietate în cazul în care se evidenţiază prin diferenţe faţă de ceilalţi, astfel că cei mai mulţi dintre ei resimt o presiune puternică spre conformare, pentru a evita această anxietate şi a se încadra în grup.




Modelul  curbei-J al conformismului propus de Floyd Allport (1935)

Curba conformităţii



În 1935, Floyd Allport a  propus  un model regulat al comportamentului conformist. Într-un articol intitulat "Ipoteza Curbei-J privind comportamentul conformist" (1935), Allport a sugerat că cei mai mulţi oameni se conformează normelor sociale, unii  însă se abat de la normă. Abaterile mici sunt cele mai comune; abaterile mai mari sunt  mai rare.

Să luăm ca exemplu viteza  automobiliştilor care trec prin faţa unui semafor. Regula socială (legea) spune că fiecare ar trebui să se oprească la culoarea roşie (galbenă) a semaforului. În realitate, majoritatea oamenilor se opreşte,  dar sunt și mulţi care se strecoară, iar unii - relativ puţini – chiar accelerează. În cazul în care datele ar fi  exprimate grafic, acestea ar arăta ca o curbă în formă de J. Cu cât este mai mare viteza (şi mai mare non-conformismul), cu atât mai rar este evenimentul.

 

 

Traducerea este realizată de Maricica Botescu, cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.