Introducere psihologieDiferiţi teoreticieni – începând cu Kinsbourne în anii ’70 – au sugerat că cele două emisfere ar funcţiona ca un sistem de control de tipul „împinge/trage”, similar unei acceleraţii şi unei frâne, cu cele două emisfere având roluri diferite, specializate. E ceva adevăr aici?

 

 

 

Emisfera stângă (în mare parte în aria prefrontală în spatele ochilor) ar contribui la tendinţele de abordare, iar emisfera dreaptă (în mare parte în zona de la nivelul amigdalei) ar contribui la tendinţele de evitare. Detaliem imediat.

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.2: Sistemul nervos uman) - (Partea I: Creierul) - Emisfera dreaptă, emisfera stângă

Testul Wada (63)



Cum funcţionează creierul ca un „sistem de control” pentru abordare şi evitare?

La majoritatea oamenilor, emisfera dreaptă este mai "implicată" în ceea ce priveşte emoţiile. Astfel, majoritatea oamenilor este mai expresivă pe partea stângă, controlată de jumătatea dreaptă a creierului. De obicei, oamenii zâmbesc şi fac cu ochiul pe partea stângă mai mult decât pe dreapta. Dacă ascundeţi (cu o bucată de carton) o jumătate din faţă şi priviţi în oglindă, aţi putea observa că jumătatea dreaptă a feţei este destul de inexpresivă în comparaţie cu stânga. Când aveţi trăiri fericite sau triste, jumătatea stângă a feţei va exprima mai multă emoţie, dacă sunteţi o persoană obişnuită.

 



Ce-şi poate demonstra majoritatea oamenilor când se priveşte în oglindă?

Pot oamenii normali învăţa să-şi activeze o emisferă sau cealaltă astfel încât o emisferă să fie dominantă? Acest lucru se apropie în mod periculos de „psihologia populară” . Într-un bestseller „Desenarea pe partea dreaptă a creierului” (Drawing on the Right Side of the Brain (1993)), o profesoară de artă din California, Betty Edwards a pretins că poate antrena oamenii să-şi folosească emisfera dreaptă pentru a crea opere de artă prin obligarea persoanelor dreptace să-şi folosească mâinile stângi în timp ce realizau schiţe. Cartea a dat naştere la o mică industrie de ateliere bazate pe această idee care a fost acceptată pe scară largă şi fără critici. Pentru mine este un bun exemplu de idee amuzantă, aşadar probabil să nu fie adevărată sau, în cel mai bun caz, supra simplificată şi derutantă.


În cazul femeii care putea să „comute” pe oricare dintre emisfere, ce abilităţi erau asociate cu activitatea fiecărei emisfere?

Totuşi, există câteva cazuri bine documentate de persoane care sunt capabile să controleze niveluri ale activităţii emisferice. Gott, Hughes şi Whipple (1984), scriind în revista academică Neuropsychologia, au descris o femeie normală ce avea conexiuni emisferice intacte care putea „porni” o emisferă sau cealaltă atunci când dorea. Aceştia au furnizat dovezi de la testele biologice şi de comportament pentru a arăta că atunci când ea „realiza comutarea”, centrul activităţii creierului său trecea de la o emisferă la cealaltă.

Subiectul era o femeie dreptace de 31 de ani. De la o vârstă timpurie a observat două tipare distincte ale dispoziţiei şi activităţii la ea însăşi. La vârsta de 16 ani a învăţat să-şi controleze stările fiind capabilă să le schimbe între ele în mod voluntar. Femeia denumea una dintre stări „eu”, iar pe cealaltă „aceasta”. Activitatea emisferei stângi era corelată cu „eu”. „Eu” era folosit pentru discuţiile logice, planificare, scriere, aritmetică, jocul de Scrabble, citirea informaţiei sau confruntarea unor persoane noi ori situaţii. Pacienta o denumea partea ei de „femeie de afaceri”.

Cealaltă stare, denumită „aceasta”, era corelată cu activitatea emisferei drepte. Femeia se referea la aceasta ca personalitatea ei „de grădinărit”. În timpul acestei stări era mai predispusă la a fi mai relaxată, confortabilă sau cu apetit sexual. Când „aceasta” era dominantă îşi îmbunătăţea abilitatea de a desena, la sporturi sau în muzică. A înregistrat progrese la sarcinile spaţiale cum ar fi citirea unei hărţi şi îi era mult mai uşor să socializeze cu prietenii. Cercetătorii au verificat diferenţele de performanţă cu ajutorul testelor de laborator.


Care idei cu privire la activitatea creierului drept şi creierului stâng sunt puternic susţinute de dovezi ale cercetării ştiinţifice şi care nu sunt?

Anamneza cazului precedent a fost documentată cu tehnici precise de măsurare la nivelul creierului. Cu toate acestea, o mare parte din ideile acceptate în mod obişnuit cu privire la diferenţele dintre creierul drept şi creierul stâng este psihologie populară, nu ştiinţă bine documentată. Cele mai susţinute deosebiri cu privire la specializarea emisferei drepte şi stângi au fost deja menţionate. Aproximativ 95% dintre persoanele dreptace au limbajul situat la nivelul emisferei stângi. Este, de asemenea, adevărat că emisfera dreaptă contribuie mai mult la expresia emoţiilor şi procesarea spaţială (cum ar fi citirea hărţilor). Asta este! Majoritatea celorlalte speculaţii care apare în surse populare (de exemplu, că emisfera dreaptă este „artistică” şi holistică în timp ce emisfera stângă este „analitică” sau monotonă şi obişnuită) nu sunt susţinute de experimente precise, replicate.

Cu mult timp în urmă, 1978, subiectul specializării emisferice a fost considerat „moftul anului” (Goleman, 1978). Michael Corballis de la Universitatea din Auckland a scris un articol intitulat „Lateralitate şi mit” în 1980. Zece ani mai târziu făcea recenzia la o carte intitulată „Ascensiunea şi declinul specializării emisferice” (The rise and fall of hemispheric specialization). Corballis regreta faptul că ideea specializării emisferice era încă larg acceptată (Corballis, 1990). Întâmplător, nu i-a plăcut cartea. A scris „cel mai bun lucru la ea este titlul.”

I-am scris lui Corballis în 1998 să văd dacă şi-a schimbat părerile:


"Dragă Dr. Corballis,
Mi-a plăcut articolul dumneavoastră „Lateralitate şi mit” din 1980 plus recenzia la cartea „The rise and fall of hemispheric specialization” în 1990 în care regretaţi faptul că ideea specializării emisferice este încă larg acceptată. (Aţi scris, „cel mai bun lucru la ea este titlul”). Vă aflaţi într-un ciclu de zece ani, plănuind încă o recenzie în 2000?

Serios vorbind, aveţi o propoziţie sau două pe care aş putea-o împărtăşi cu proaspeţii mei studenţi la psihologie cu privire la opiniile dumneavoastră prezente în ceea ce priveşte lateralizarea?  Încă putem vedea vechile chestii de pe la mijlocul anilor ’70 „creierul drept/creierul stâng” în publicitate şi în sursele de psihologie populară. Sunt curios dacă concepţia dumneavoastră s-a schimbat, având în vedere  fluxul de date cu privire la explorarea creierului din anii 1990 şi dacă aveţi o părere diferită cu privire la acest subiect.

Când studenţii mă întreabă despre aceasta, le spun de obicei că specializarea emisferei stângi pentru limbaj este bine stabilită, în special la dreptacii care nu au rude stângace şi că superioritatea emisferei drepte în expresia emoţională şi procesarea spaţială pot fi susţinute prin experimente replicate şi date neuropsihologice, dar dincolo de acestea multe sunt exagerate. Aş aprecia orice corectări dacă sunteţi de părere că-mi induc în eroare studenţii." [Corespondenţă personală, 21 iulie 1998]



Cum a rezumat Dr. Corballis diferenţele bine documentate cu privire la specializarea emisferică?

Dr Corballis mi-a răspuns:

Mesajul dumneavoastră mă face să realizez, cu groază, chiar se pare că mă aflu într-un ciclu de zece ani! Sunt în totalitate de acord cu evaluarea dumneavoastră: limbajul se află la nivelul emisferei stângi, la naiba, iar abilităţile emoţionale şi spaţiale par a avea o influenţă a emisferei dreapte.

Dr. Corballis a trimis de asemenea o schiţă înainte de publicare a unui capitol (programat într-adevăr pentru publicare în 2000 ca parte din ciclul său de zece ani) în care detalia mitologia cu privire la lateralizare. A subliniat că revendicări cu privire la superioritatea creierului drept sau stâng pentru diferite tipuri de procese mentale datează de la mijlocul anilor 1800 şi sunt într-o continuă schimbare. În rezumatul său a scris:

Presupusele caracteristici creative şi intuitive ale emisferei drepte sunt departe de a fi dovedite şi se bazează mai mult pe speculaţii şi puterea mitului decât pe orice altă dovadă ştiinţifică incontestabilă.

Poate că problema specializării emisferice nu este faptul că este o minciună completă, ci faptul că tinde să fie exagerată, supraaccentuată şi simplificată... toate deodată. Acest lucru îi irită pe cei de profesie precum Corballis care văd în mod constant referiri la „conceptul dreaptă sau stângă a creierului” în media.


Ce „nonsens” despre emisfera dreaptă circulă pe larg pe internet?

Studenţii pot face o căutare pe Internet pentru „conceptul emisferei drepte” şi vor găsi sute de site-uri destinate acestui subiect. Când m-am uitat, fiecare dintre ele era uşor de înşelat cu privire la ideea gândirii emisferei drepte. Multe încercau să câştige bani oferind cursuri de antrenament destinate să încurajeze conceptul creierului drept.  Pur şi simplu nu am reuşit să găsesc un site care să ofere un punct de vedere sceptic sau rezervat cu privire la acest subiect! Dar acum ştiţi mai bine. Este un nonsens potrivit experţilor adevăraţi din domeniu.


La ce se aşteaptă autorul pe viitor pe măsură ce tehnicile de scanare cerebrale se îmbunătăţesc?

Discuţiile cu privire la specializarea emisferică nu pleacă nicăieri în viitorul apropiat. Tehnicile pentru a localiza centrii activităţii cerebrale sunt din ce în ce mai puternice. Tehnicile de scanare cerebrală precum imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională sunt capabile să identifice mici insule de activitate la nivelul creierului. În mod inevitabil, se va descoperi că multe funcţii psihologice implică o emisferă mai mult decât cealaltă. De exemplu, se spune că muzicienii cu experienţă îşi folosesc emisfera stângă mai mult pentru determinarea distanțelor dintre note. Recunoaşterea obiectelor se spune că este mai bună pe partea dreaptă. Cercetarea vizuală orientată este mai bună pe stânga şi aşa mai departe. În cele din urmă va exista un catalog cu mii de abilităţi care sunt mai bune pe dreapta sau ştangă, în fată sau în spate, într-un lob sau altul.


Care este adevărul cu privire la zonele specializate de la nivelul creierului?


Unii ar putea concluziona că există ceva adevăr cu privire la ideea unei abilităţi superioare în emisfera dreaptă sau stângă, dar este totuşi un drum lung până la „concepţia creier drept/creier stâng”. Putem, la fel de logic, să vorbim despre concepţia „faţă vs spate”, întrucât anumite sarcini vor fi îndeplinite bine în lobii frontali, altele în lobul occipital în porţiunea posterioară a creierului. Ce spuneţi despre „conceptul creierul mediu”  pentru sarcinile realizate satisfăcător de către lobul parietal?

Adevărul este că al nostru creier este plin de zone specializate care sunt activate de sarcini specifice. În gândirea normală, incluzând intuiţia şi activitatea artistică, zone din diferite locaţii ale creierului sunt activate în acelaşi timp şi funcţionează împreună.

 




Traducere: Sergiu Vijiala