Introducere in psihologieUn inventator sau un om de pseudoștiinţă căruia îi este refuzată publicarea în publicaţiile clasice, care presupun revizuirea articolelor de către experţi, se poate simţi dispreţuit sau ignorat în mod nedrept de către comunitatea știinţifică.




 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.1: Psihologie şi ştiinţă) - (Partea a III-a: Gândirea critică) - "Ideile mele ameninţă instituţia ştiinţei..."

Publicarea în afara publicaţiilor serioase (28)

 

Un asemenea individ va interpreta foarte probabil criticile ca un atac ostil și ca o dovadă de conspirație împotriva inovaţiei. Pseudo-cercetătorul ar putea conchide că ”instituţia știinţei” încearcă să desființeze această nouă idee, deoarece ea contestă teoriile deja acceptate și amenință să anuleze presupunerile confortabile și familiare.

Acest argument trădează o înţelegere profund greșită a științei ca instituție. Oamenii de știinţă recompensează ideile noi care ”zdruncină instituţia”. Este cu siguranţă adevărat că oamenii de știinţă, ca indivizi, pot să dezvolte un anumit atașament faţă de teoriile lor și să simtă ranchiună în faţa provocărilor. Acest lucru depinde de personalitatea fiecăruia și așa va fi mereu. Nimeni nu poate legifera ”deschiderea minţii”. Cu toate acestea, știinţa ca instituţie primește cu braţele deschise inovaţia și contestarea unor idei deja existente.

Să luăm teoria relativității a lui Einstein, una dintre marile descoperiri ale secolului al XX-lea. A fost testată prin numeroase experimente. Totuși, astronomii ca Bradley Shaefer de la Universitatea Yale continuă să caute fenomene exotice (cum ar fi diferenţe de o milionime de secundă la nivelul vitezei razelor gama care sosesc pe Terra de la marginile Universului), care ar putea-o contrazice.





De ce se mai obosesc astronomii să testeze o teorie de a cărei veridicitate nu se mai îndoiește aproape nimeni? Shaefer descrie testarea teoriei relativităţii ca pe niște ”căutări de anomalii”. ”Ducem lucrurile cât de departe putem, în speranţa că ceva o iasă”, spune el. ”Cine știe ce fel de discrepanţe subtile putem găsi? Asta ar putea constitui o veste importantă și ar conduce la un nou pas important.” (Schilling, 2000)

Acestea nu sunt cuvintele cuiva care încearcă să protejeze starea actuală. De fapt, există puţine motive pentru a apăra teoriile deja existente, în cadrul domeniului știinţific. Există recompense pentru descoperirea unor lucruri neașteptate și diferite – mai ales a unor lucruri care contrazic datele deja acceptate – atâta timp cât ele sunt susţinute de dovezi solide.

Este adevărat că trebuie să fii dispus să accepţi criticile, să faci faţă îndoielilor altora și să investești timp și efort pentru a-ți exprima ideea clar și eficient. Aceasta înseamnă (printre altele) strângerea diferitelor feluri de dovezi care să-ţi susţină ideile controversate și manifestarea disponibilităţii de a expune aceste idei în faţa forumurilor potrivite, cum ar fi întrunirile știinţifice sau jurnalele. Printre cei care sunt dispuși să facă asta, există inovatorii – nu oamenii care apară ideile vechi -, care devin oameni de știinţă recunoscuţi.