Gândirea criticăCa grup, psihologii tind să fie foarte sceptici. Cu alte cuvinte, au o atitudine de tipul ”arată-mi” sau „dovedeşte-mi-o”. Majoritatea îşi încurajează elevii să practice gândirea critică. Gândirea critică nu înseamnă neapărat „a critica”, ci a te pricepe la evaluarea dovezilor.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.1: Psihologie şi ştiinţă) - (Partea a III-a: Gândirea critică) - Gândirea critică

Tendinţe moderne în psihologie (14)

 

Înseamnă să-ți dezvolți anumite instrumente intelectuale pentru a evita credulitatea şi posibilitatea de a fi impresionat de afirmaţii false sau de pseudoştiinţă (idei contestabile sau absurde prezentate ca fiind adevăruri ştiinţifice).

Expresia „gândire critică” a devenit populară printre educatori în anii 1950, însă gândirea critică este „mai importantă ca niciodată” pentru elevii din ziua de azi, conform psihologei Diane Halpern (Halpern, 1998). Progresele tehnologice ne-au pus mai multe informaţii la îndemână. Paginile web dedicate unor teorii ciudate sunt ceva obişnuit. Elevii au nevoie să folosească gândirea critică pentru a distinge între flori și buruieni (a distinge ceea ce este valoros de ceea ce este inutil).

 



Gândirea critică a fost descrisă în multe feluri de-a lungul anilor, însă există anumite idei recurente:

:: evită să tragi concluzii pripite (Amână judecata; păstrează-ţi mintea deschisă până când obţii dovezile adecvate; acceptă incertitudinea; evită suprasimplificarea.)

:: Examinează presupunerile (Defineşte problema; identifică premize sau presupuneri care iau naştere; stabilește ţeluri, constrângeri sau obiective; caută înclinaţii.)

:: Generează idei noi (Gândeşte; scrie orice idee îţi vine în minte fără critică iniţială; experimentează cu idei opuse celor luate în considerare în mod normal; pune întrebări; analizează alte perspective; realizează diagrame şi desene pentru a clarifica planurile.)

:: Evaluează dovezile (Întreabă cum poate fi testată o idee; evaluează dovezile oferite. Fii precaut cu generalizările transferate de la un context la altul. Învaţă despre problemele des întâlnite în cadrul cercetărilor şi care pot duce la rezultate greşite. Învaţă ce este aceea o dovadă şi caută surse multiple şi independente de dovezi pentru orice afirmaţie importantă.)

Acestea sunt sfaturi bune, deşi niciunul nu constituie o noutate. Unele sunt chiar antice. De exemplu, William James le-a spus studenţilor de la filosofie să „cultive obiceiul de a vedea alternativa” în anii 1880. Sfatul izvorăște doar din bun-simţ şi totuşi nu-şi pierde valoarea nicicând. Am văzut cu toții oameni care emit judecăți pripite sau emoționale și suprasimplificate ori care acceptă idei ce sunt absurde sau ciudate. În mod evident, este un lucru bun să rămâi deschis la idei noi, să pui sub semnul întrebării vechi presupuneri şi să vii cu alternative inovative.

Cu toate acestea, cea de-a patra idee este probabil cea mai importantă. La urma urmelor, după ce ţi-ai păstrat mintea deschisă şi ai generat noi idei, rămâi cu probema evaluării dovezilor. Aceasta este specialitatea ştiinţei: să adune şi să evalueze dovezi. Acesta este, de asemenea, un punct slab major al educaţiei publice din SUA şi probabil şi din alte ţări. Când Fundaţia de Ştiinţe Naţionale a SUA a făcut un sondaj referitor la atitudinea publică şi cunoştinţele despre ştiinţă, aceasta a descoperit că 70% dintre americanii adulţi au spus că sunt „interesaţi” de ştiinţă, dar mai puţin de 30% dintre aceștia au putut să dea un exemplu pertinent de experiment sau ipoteză ştiinţifică. Rensberger (2000) a scris:


"Fără o înțelegere a modurilor de gândire ştiinţifice, omul de rând nu poate face diferenţa între ştiinţa bazată pe date reale şi ceva ce pare ştiinţă – cel puţin în viziunea lor - dar se bazează pe experimente necontrolate, dovezi anecdotale şi afirmaţii înflăcărate. Le place oricare.

De exemplu, afirmaţia că creierul poate transmite informaţii telpatic li se pare la fel de credibilă ca faptul că stele întregi se pot pulveriza în puncte infinitezimale. Mulţi oameni încă nu au învăţat că ceea ce face ca ştiinţa să fie specială este faptul că dovezile trebuie să atingă anumite standarde."


Cu alte cuvinte, toată instruirea din lume privitoare la gândirea critică nu va ajuta oamenii să distingă între afirmaţiile adevărate şi cele false, dacă aceştia nu îşi formează o idee asupra a ceea ce reprezintă dovezile ştiinţifice.

Veţi observa că această carte adoptă o atitudine sceptică faţă de ideile „amuzante” ca telepatia şi pune accent pe modalităţile de evaluare a dovezilor, cum ar fi importanţa replicării descoperirilor surprinzătoare, acordarea atenţiei efectelor placebo şi conștientizarea influențelor în tipurile simple de cercetare. Acestea sunt toate subiecte esențiale dacă vine vorba de evaluarea a ceea ce este real și adevărat.   


 

Traducere: Ana Cristina Dumitrache