Coperta carteWilliam James (11.01.1842 – 26.08.1910) a fost un important psiholog şi filozof american, care a avut o pregătire formală de doctor. Acesta a scris cărţi importante despre psihologie şi psihologia sentimentului religios. Este numit de mulţi părintele psihologiei americane.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.1: Psihologie şi ştiinţă) - (Partea a II-a: Istoria psihologiei) - William James şi funcţionalismul

Noua psihologie a lui Wilhelm Wundt (7)

 

O altă abordare a psihologiei, formulată în 1890 a fost funcţionalismul lui William James. Acesta este adesea descris ca fiind tatăl psihologiei americane. James a privit mintea ca un proces, o funcţie a organismului. La nivelul anului 1890 oamenii de ştiinţă erau bine familiarizaţi cu ideea de bază emisă de Darwin, conform căreia omul a evoluat din animale mai simple, iar James a raportat psihologia la teoria darwiniană.

William James a argumentat că, întrucât este utilă, conştiinţa trebuie să fi evoluat. Cu alte cuvinte, aceasta are o funcţie. James a sugerat că dacă dorim să înţelegem originea şi scopul unui fenomen psihologic, ar trebui să ne întrebăm pentru ce este acesta folosit.

James a publicat Principiile psihologiei în 1890, în două volume groase şi Psihologia: un curs mai scurt în 1892, într-un singur volum. O altă operă faimoasă a lui William James este lucrarea acestuia despre psihologia religiei, Tipurile experienţei religioase în anul 1902.

 

 


William James

 


Mai contează William James astăzi?

James este amintit astăzi ca un mare psiholog, întrucât a scris foarte bine şi pentru că a avut un simţ aparte pentru idei ce urmau să dureze. Mulţi psihologi moderni au găsit scrierile sale incitante, pentru că acestea au un aer modern. Un critic al Principiilor psihologiei afirma despre această operă că este "proaspătă ca o floare dimineaţa". Cu toate acestea, trebuie spus că James a efectuat puţină cercetare, iar exemplele date de acesta pentru a-şi ilustra ideile vin în cea mai mare parte din viaţa de zi cu zi ori din introspecţie, nu din experimente riguroase de laborator.

 

 

Traducerea este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.