Mişcarea browniană descrie mişcarea particulelor ce sunt lovite din toate părţile de moleculele de lichid ori gaz. Denumirea mişcării browniene vine de la botanistul Robert Brown care a observat în 1827 că particulele de polen aflate sub microscop lui se mişcau haotic.

Mişcarea browniană descrie mişcarea particulelor ce sunt lovite din toate părţile de moleculele de lichid ori gaz. Denumirea mişcării browniene vine de la botanistul Robert Brown care a observat în 1827 că particulele de polen aflate sub microscop lui se mişcau haotic. În anul 1905 Einstein descrie matematic ce se întâmplă cu particulele minuscule aflate sub loviturile moleculelor substanţei în care se află. Deşi, de exemplu, particulele de polen sunt de sute de ori mai mari decât moleculele de apă, pentru o particulă este lovită în acelaşi moment de mai multe molecule, fiecare lovind dintr-o altă direcţie, rezultatul ciocnirilor multiple este o mişcare abia perceptibilă a particulei de polen.




Pentru demonstrarea principiului din spatele mişcării browniene, marele fizician a împrumutat principiile teoriei căldurii, care de asemenea se bazează pe coliziunea moleculară. Faptul remarcabil care s-a întâmplat ulterior publicării de către Einstein a lucrării privind mişcarea browniană a fost acceptarea aproape unanimă de către fizicienii de pretutindeni a existenţei atomilor, prin extensie de la demonstrarea irefutabilă a existenţei moleculelor.

Teoria einsteiniană a mişcării browniene are aplicaţii în explicarea modului în care poluarea, de pildă, se răspândeşte prin aer şi apă; de asemenea, aceeaşi teorie este folosită cu succes în determinarea efectelor inundaţiilor, dar şi la bursă. Matematica mişcării browniene este utilă, de asemenea, şi pentru generarea fractalilor.