(Timp citire: 2 minute)

Legile lui NewtonIsaac Newton  a fost un renumit om de ştiinţă englez, matematician, fizician şi astronom, preşedinte al Royal Society. Este savantul aflat la originea teoriilor ştiinţifice care vor revoluţiona ştiinţa, în domeniul opticii, matematicii şi în special al mecanicii.

 

 

 

Mai jos puteți găsi principiile care stau la baza mecanicii clasice, formulate de către Isaac Newton în 1687.

În 1687 a publicat lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris legea atracţiei universale şi, prin studierea legilor mişcării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice.

Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mişcarea globului terestru, cât şi a altor corpuri cereşti, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar şi hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiaţii monocromatice de diferite culori.

Newton este autorul celor 3 legi care stau la baza mecanicii clasice.


Principiul I al mecanicii (Inerţia)

Orice corp tinde să îşi menţine starea de repaus sau de mişcare rectilinie uniformă atât timp cât asupra sa nu acţionează alte forţe sau suma forţelor care acţionează asupra sa este nulă.

 

 

Principiul al II-lea al mecanicii (fundamental sau al forţei)

Forța care acționează asupra unui corp este egală cu produsul dintre masa corpului şi accelerația imprimată, iar vectorul forţa are aceeaşi orientare cu vectorul accelerație.

Aici are loc și introducerea noţiunii de impuls.

{tex}p = m v{/tex}

{tex}F = m a{/tex}


Principiul al III-lea al mecanicii (acţiunii-reacţiunii)

Dacă un corp acţionează asupra altui corp cu o forţă (numită forţă de acţiune), cel de-al doilea corp acţionează şi el asupra primului cu o forță (numită forţă de reacţiune) de aceeaşi mărime şi de aceeaşi direcţie, dar de sens contrar.


Legea atracţiei universale

 

Legea atractiei universale

Două corpuri punctiforme de masă m1 şi m2 se atrag reciproc printr-o forţă direct proporţională cu produsul maselor corpurilor şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele, orientată pe direcţia dreptei ce uneşte centrele de greutate ale celor două corpuri. (Corpurile sunt considerate punctiforme faţă de distanţa dintre ele).

{tex}F= K \frac{m_1 m_2}{r^2 }{/tex}