Tipărire
Categorie: Fizica distractivă
Accesări: 9171

Descoperirea fosforuluiFosforul este o substanţă ce străluceşte în întuneric. A fost folosit la capetele beţelor de chibrituri încă din epoca victoriană şi e deseori menţionat în opere literare faimoase. În zilele noastre, poţi să îl obţii de unul singur... dacă ai câteva borcane de aruncat.

 

 

 


Unii oameni au auzit despre fosfor citind despre chibrituri, care conţin adesea fosfor la capăt. Primul meu contact cu fosforul a fost când am citit povestea lui Sir Arthur Conan Doyle avându-l în rolul principal pe detectivul Sherlock Holmes și intitulată Câinele din Baskerville.

Atenţie: pentru cei care nu au citit cartea, e bine de ştiut că în continuare vom dezvălui aspecte din intriga unei cărţi vechi de o sută zece ani.

Pentru a-şi înspăimântă de moarte victimele, diabolicul Stapleton picta cu fosfor faţa unui câine gigantic pentru a-l face să pară supranatural. Ca să fiu sincer, cu mine i-ar fi mers chiar şi numai cu ajutorul câinelui, dar se pare că oamenii erau mai curajoşi în Anglia victoriană. Dacă vreunul dintre voi ajunge să sintetizeze fosfor pentru motivul concret de a speria de moarte alte persoane, vă rog să îmi faceţi o favoare şi să ştergeţi această pagină din istoricul navigării browserului dumneavoastră.

Ar trebui de asemenea menţionat că fosforul se aprinde uşor când este în contact cu aerul şi este extrem de toxic, dar şi că Sir Arthur Conan Doyle a tratat foarte „artistic” ideea, neglijând uneori caracteristicile substanţei alese. A pune fosfor pe un câine va duce mult mai probabil la arsuri grave decât la vreo strălucire caldă şi blândă. S-a speculat că Doyle ar fi ales fosforul după ce citise despre radiu (care străluceşte în întuneric), dar ştia că radiul ar fi fost mai greu de obţinut decât fosforul. Radiul este, apropo, o altă substanţă ce nu ar trebui pusă pe câinele tău.


 

Joseph Wright - Alchimist in cautarea pietrei filozofale

Pictura lui Joseph Wright of Derby intitulată Alchimist în căutarea Pietrei Filozofale (1771) înfăţişează descoperirea elementului chimic fosfor de către alchimistul german Hennig Brand în anul 1669. O retortă în care a fost încălzită o cantitate importantă de urină poate fi observată luminând pe măsură ce fosforul, din abundenţă în compoziţia urinei, se aprinde spontan în aer.
credit: Wikimedia Commons



Întâi ar trebui să laşi nişte urină într-un container deschis pentru aproximativ o săptămână. Păstreaz-o într-o cameră departe de oameni. În această săptămână, fă rost de ceva mangal şi zdrobeşte-l până obţii o pudră foarte, foarte fină. Ai nevoie de aproximativ două linguri de pudră foarte fină. De asemenea, fă rost de două linguri de scorţişoară. Amestecă cele două pulberi.

Combină urina şi amestecul din cele două pulberi într-o retortă de sticlă. Retorta este un vas de laborator confecţionat de obicei din sticlă şi având forma de balon cu gâtul asemănător cu gura unui ceainic, dar drept şi îndoit către în jos, ca în figura de dedesubt. Sub gura acestui vas pune un pahar cu apă. Îmbracă un costum de protecţie şi ochelari de protecţie. Urina conţine uree, care se descompune în amoniac. Vei dori să fi prudent în ceea ce priveşte expunerea la aceste substanţe. Încălzeşte cu grijă amestecul în retortă şi priveşte cum gazele trec din tub în paharul cu apă curată. În final, o substanţă alb-gălbuie se va forma pe fundul paharului cu apă.

Retorta
Retortă
credit: probertencyclopaedia.com



Nu arunca apa! De multe ori, fosforul se aprinde în contact cu aerul. Cu toate acestea, dacă este expus la lumină (şi ar trebui să fie, pentru că nu ar trebui să faci toate astea pe întuneric), va străluci după aceea. Felicitări! Tocmai te-ai strecurat într-o intrigă Holmesiană!


 

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului How to make phosphorus using pee, publicat de io9.com.
Traducerea: Anca Negulescu