De la certitudine la incertitudineUnde ne aflăm în încercarea de a găsi această înţelepciune şi cum urmează să o folosim în lume? Gândiţi-vă la artiştii care lucrează la un portret sau la o natură moartă. Din când în când ei se dau câţiva paşi înapoi şi scrutează pânza.

 

 

 

Somnul raţiunii (68)

Ei lucrează pe un anumit detaliu şi, pentru un moment, au nevoie să se întrerupă şi să privească lucrurile în perspectivă, luând în considerare pictura în ansamblu.

Ceva similar se întâmplă în toată activitatea creativă, precum şi în viaţa noastră de zi cu zi. Putem fi atât de legaţi de detalii, în graba spre un termen limită, în rutina de birou, în nevoia de a face profit sau de a avansa în carieră, încât uităm să luăm o pauză şi să ne întrebăm ce facem de fapt? De ce fac ceea ce fac? Este chiar ceea ce-mi doresc cu adevărat? Este într-adevăr vorba despre ceea am stabilit să realizez cu cinci sau zece ani în urmă? Este viaţa mea împlinită? Sunt fericit şi mulţumit în relaţiile mele de familie? Mai îmbrăţişez încă idealurile mele din tinereţe? Sau am fost luat de valul vreunei scheme impresionante, am fost făcut să cred în ceva neadevărat, să fac compromisuri, am fost atras într-un sistem în care nu mai cred?

Ar trebui să ne punem astfel de întrebări de-a lungul întregii noastre vieţi. Dar, cel mai des, acestea se asociază doar cu ceea se înţelege prin "criza vârstei mijlocii", atunci când oamenii încep să-şi pună sub semnul întrebării propria viaţă şi cu momentul în care ei au o perspectivă suficient de largă pentru a privi înapoi la calea pe care au urmat-o.



Ceea ce este valabil pentru indivizi poate fi, de asemenea, valabil şi pentru o societate umană. Poate că acum este momentul ca societatea occidentală să ia o astfel de pauză, să facă un pas înapoi şi să se întrebe: Unde ne îndreptăm şi de unde am venit? Ce impact avem noi asupra lumii? Este societatea vreun ideal abstract sau ea suntem noi, fiinţele umane care sunt membrii săi? Şi dacă este aşa, atunci ce facem pentru noi? Care sunt valorile noastre individuale şi cum rezonează ele cu valorile societăţii în care trăim?

Este într-adevăr momentul să ne întrerupem şi să facem un pas înapoi, pentru a putea vedea imaginea de ansamblu. Este momentul să ne întrebăm dacă societatea trebuie să se avânte într-un ritm atât de accelerat. Evenimentele din secolul al XX-lea ne-au determinat să punem sub semnul întrebării visul Iluminismului şi ipoteza sa cu privire la progresul continuu al fiinţei umane. Cu toate acestea, dacă vom renunţa la acest vis, unde vom găsi atunci sensul pe care societatea noastră trebuie să se bazeze? Acesta este aspectul cheie cu care ne confruntăm la începutul noului nostru mileniu.

Fiecare societate are o fundaţie de valori şi sensuri comune. Multe populaţii indigene se imaginează pe ele însele ca aflându-se în slujba Pământului, cu o natură ce le-a fost lăsată în grijă, în chip de cadou. Unele societăţi sunt preocupate de menţinerea vie a legăturii cu poveştile despre originea lor. Pentru ei continuitatea este mai importantă decât schimbarea. Alte grupuri s-au fondat, de asemenea, pe idealurile de compasiune şi de iubire. Care va fi sensul profund al noii noastre lumi?

Într-o măsură mai mare sau mai mică, valorile societăţii occidentale, valorile care ne-au adus până la începutul mileniului trei, s-au bazat pe idealul de progres, nu doar a acelui progres caracterizat prin acumularea de avere, proprietăţi, bunuri şi cunoştinţe, ci şi pe progresul social şi uman şi evoluţia sa continuă. În acest din urmă aspect vedem din nou visul Iluminismului, conform căruia fiinţele umane pot fi "îmbunătăţite" într-o varietate de moduri.

Este perfect normal să existe schimbări în stilul de viaţă al oamenilor, aşa cum se întâmplă şi în natură. Problema apare atunci când această schimbare este înţeleasă unidimensional, exclusiv în relaţie cu ideea de progres şi, la rândul lui, progresul ca pe ceva care ar putea fi întotdeauna cuantificat şi valorificat financiar. În acest fel, progresul devine un scop în sine. Este ceva de care întotdeauna avem nevoie în cantitate mai mare. Schimbarea în sine, mai degrabă decât conţinutul său special, este măsurată prin modul în care contribuie la progres sau întârzie progresul. Dar a vedea cultura umană, cu arta şi muzica sa, cu religia şi psihologia umană, doar prin perspectiva "progresului", înseamnă a sărăci viziunea şi cunoştinţele noastre despre lume.

Noţiunile de progres au penetrat atât de mult concepţiile noastre occidentale, încât ne îngreunează posibilitatea de a vedea istoria oricărui subiect fără a adăuga luciul unei ascensiuni liniare în timp. A venit momentul să suspendăm dorinţa noastră imediată de progres şi să examinăm întreaga structură a societăţii pe care am creat-o, ca şi direcţia în care se mişcă lumea noastră.

O schimbare de viziune (70)

Traducerea, realizată de Maricica Botescu, este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.