De la certitudine la incertitudineUnii experţi prezic că în 50 de ani resursele de petrol şi gaze naturale ale planetei se vor epuiza sau cel puţin vor fi atât de sărăcite, încât preţul pentru extracţie va fi mult prea mare. Cum vom face faţă provocărilor energetice ale viitorului? Dar încălzirii globale?

 

 

 

Importanţa diversităţii şi redundanţei (65)

Energia

Este ca şi cum am vinde acum bijuteriile familiei la un preţ redus pentru a putea merge cu maşina, pentru a porni aerul condiţionat şi pentru a ne încălzi biroul, casa şi magazinul, uitând însă că poate nepoţii noştri nu se vor mai putea bucura de acest lux.

Cu o jumătate de secol în urmă, energia nucleară – energia obţinută de pe urma reacţiilor de fisiune nucleară – era salutată ca noua sursă de energie a viitorului. O serie de accidente i-au făcut însă pe oameni precauţi în legătură cu siguranţa lor. Desigur, este posibil să proiectăm în mod progresiv mai multe sisteme de siguranţă pentru anticiparea diverselor „scenarii de criză”, dar acest lucru nu linişteşte întotdeauna publicul.

Ecologiştii, la rândul lor, au propus încălzirea pe bază de energie solară, energia eoliană şi a mareelor. Acestea pot ajuta la creşterea numerică a surselor de energie, dar pentru multe ţări nu vor oferi niciodată o soluţie universală. Energia solară poate funcţiona bine în Africa, dar este mai puţin atractivă în Canada şi în nordul Statelor Unite. Energia mareelor poate furniza o cantitate considerabilă de energie în câteva locuri din lume, dar este cu greu aplicabilă în Elveţia, de exemplu! Arderea biomasei (de exemplu, arderea lemnului sau transformarea biomaterialelor în alcool sau metan) este o altă posibilitate. Însă cererea de hrană este în creştere, ceea ce va duce la concurenţă pentru utilizarea terenurilor.

Anii ’80 au fost caracterizaţi de o mare criză energetică. Preţul petrolului crescuse şi am înţeles că lumea ar putea fi şantajată de către naţiunile producătoare de petrol. Răspunsul în acel moment a fost „eficienţa energetică”. Dar în loc să facem sacrificii personale pentru a consuma mai puţină energie, am preferat o eficientizare a consumului fără durere sau neplăceri personale şi, atunci când a fost posibil, ajutorul unor subvenţii guvernamentale. Ne-am redus astfel facturile la încălzire cu ajutorul izolărilor şi garniturilor de etanşare. Producătorii de maşini, la rândul lor, au venit pe piaţă cu modele mai mici şi cu motoare mai eficiente care puteau satisface în continuare dorinţa noastră de automobile ca mijloace de fantezie şi fugă.

Şi totuşi acest exerciţiu de eficientizare nu a fost complet nedureros. Am învăţat că odată ce o casă este complet sigilată împotriva vremii reci, aerul nu mai circulă atât de bine. Radonul provenit din pământ poate rămâne într-o casă împreună cu vaporii produşi de adezivi, materiale plastice, vopseluri, masticuri şi, de exemplu, izolaţia Formica. Rezultatul a fost că puţinul salvat pe facturile de combustibil a fost plătit cu preţul alergiilor şi bolilor sistemului imunitar.

Atunci când se vorbeşte despre eficientizarea consumului de energie nu există câştiguri fără puţină durere. Oamenii trebuie să îşi dea seama că este într-adevăr posibil să foloseşti mai puţină energie pentru care sacrificiul implicat să nu fie prea mare. Toate casele din satul italian în care trăiesc au o alimentare electrică care, la standardele de tensiune electrică din SUA, reprezintă echivalentul a mai puţin de 40 de waţi. Casa în care am locuit înainte, în Canada, avea o alimentare de 200 de waţi, care îmi permitea să mă răsfăţ cu diferite dispozitive consumatoare de energie şi care par cu siguranţă să facă viaţa mai uşoară. Acum sunt mult mai atent să nu suprasolicit alimentarea limitată a casei. Nu las dispozitivele electrice în funcţiune şi îmi amintesc să sting lumina atunci când plec din cameră. Atunci când merg la micile magazine din sat observ că vânzătorul pune o haină mai groasă sau un pulover pe el în loc să pornească încălzirea. Şi având o vreme foarte caldă vara şi o briză constantă iarna, nimeni nu are nevoie de un uscător pentru haine. Toate acestea pot părea lucruri minore, dar multiplicate la câteva milioane de oameni, cantitatea de energie economisită ar fi considerabilă.

Viitorul este nesigur. Poate că va trebui cu adevărat să strângem cureaua şi să ne mobilizăm resursele pentru a face faţă provocărilor energetice. Unii observatori pentru energie sunt de părere că ceea ce a mai rămas din combustibilii fosili ar trebui rezervat pentru agricultură şi pentru industriile de bază. Unii futurologi susţin că o criză de energie ar putea fi atât de gravă, încât să necesite mobilizarea unor părţi întregi de populaţie, aşa cum s-a întâmplat în timpul crizei care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial.

Cine poate şti dacă la un moment dat în viitor nu vom fi nevoiţi să renunţăm la automobile şi să ne alăturăm cluburilor auto? Transportul aerian rapid va deveni un lux din ce în ce mai scump. Economistul Lothar Mayer sugerează ca fiecărui copil să i se dea un card inteligent (un cip electronic) care să arate cât din resursele naturale ale Pământului i-au fost alocate. El ar putea astfel să decidă asupra modului în care să folosească energia respectivă în timpul vieţii sale – pe o maşină, o singură călătorie într-o aeronavă, încălzirea locuinţei etc.



Încălzirea globală

Cu aproximativ 10.000 de ani în urmă, populaţia lumii s-au confruntat cu o schimbare climatică majoră pe măsură ce gheţarii avansau şi acopereau mare parte a Europei nordice, Rusia şi America de Nord. Rezultatul a fost o migraţiune masivă a populaţiei, urmată de o reîntoarcere odată cu topirea gheţii. Această eră glaciară a reprezentat, de asemenea, o oportunitate pentru grupuri de vânători asiatici care au traversat podurile de gheaţă care legau acel continent de Alaska. De acolo ei s-au împrăştiat pe continentul american (probabil că alte grupuri au colonizat cele două Americi chiar mai devreme).

Au mai existat ere glaciare importante şi înainte, în timpul pleistocenului, la fel cum au existat şi ere glaciare mici în alte timpuri istorice. Într-una din cele mici, Tamisa a îngheţat atât de rău încât londonezii puteau ţine târgurile de iarnă pe râu. În mod similar, pe măsură ce cantitatea de energie furnizată de Soare s-a schimbat, au existat perioade de încălzire. Chiar acum suntem în faţa unei astfel perioade de încălzire globală care ar putea avea ca rezultat perturbări climatice importante. Din nou, acesta este preţul pe care trebuie să îl plătim pentru tot progresul şi consumul din timpul secolului XX.

Un anumit procent din lumina solară care cade pe suprafaţa Pământului este reflectat înapoi, în adâncul spaţiului. Dar gazele care apar în mod natural în atmosfera superioară, inclusiv dioxid de carbon, metan şi protoxid de azot, captează această radiaţie reflectată şi o direcţionează înapoi spre Pământ. Efectul este asemănător celui provocat de geamurile din sticlă ale serelor care fac astfel ca temperatura din interior să fie mai mare decât cea din exterior. De aici provine expresia de „efect de seră”.

De la începutul industrializării şi odată cu larga răspândire a procesului de ardere a combustibililor fosili – cărbune, petrol, benzină şi gaze naturale – conţinutul de dioxid de carbon din atmosfera Pământului a crescut semnificativ. Consecinţa naturală este încălzirea globală. Unii cercetători previzionează o creştere a temperaturii cu 5°C în următorii 50 de ani, ceea ce ne duce la momentul în care aceiaşi combustibili se vor termina!

Cinci grade nu par chiar atât de mult. În general, aceasta va însemna ierni mai călduroase şi veri mai fierbinţi. Nu pare un preţ foarte mare de plătit, însă efectul per ansamblu ar putea fi mult mai dramatic. Pentru început, încălzirea nu va fi uniformă în toate părţile globului; mai degrabă vor apărea mai multe perturbaţii climatice majore localizate. În timp ce o zonă va suferi de secetă, o alta va experimenta precipitaţii extrem de crescute. Topirea calotelor glaciare şi a gheţarilor va elibera o cantitate enormă de apă proaspătă, ceea ce va avea ca rezultat creşterea nivelurilor oceanelor lumii, provocând inundaţii ale zonelor de coastă şi posibile inundaţii ale oraşelor costale. De asemenea, o combinaţie de schimbări climatice şi afluxul de apă proaspătă, mai puţin densă, poate modifica fluxul curenţilor oceanici. O preocupare importantă este Curentul Golfului (Gulf Stream, cunoscut şi sub numele de Curentul Nord-Atlantic). Dacă şi-ar schimba direcţia, în timp ce restul lumii s-ar încălzi, Europa nordică ar putea fi aruncată într-o mică eră glaciară.

Un alt motiv de îngrijorare este rapiditatea acestei încălziri. Echilibrele ecologice ale animalelor, insectelor, plantelor şi copacilor sunt tolerante la schimbări climatice minore. Dar dacă temperatura ar creşte prea repede şi prea mult, întregul ecosistem ar putea fi în pericol. Multe plante se înmulţesc prin seminţe în fiecare an; aşadar nu le va fi prea greu să migreze şi să se stabilească în regiuni nişă mai reci. Acest lucru nu se aplică însă şi copacilor. Schimbările climatice din trecut au fost suficient de lente pentru a le da timp acestora să se multe în regiuni mai potrivite. Dar o creştere a temperaturii care s-ar produce în doar câteva decenii ar putea distruge unele păduri şi resurse ecologice importante.

Guvernele lumii au fost avertizate în legătură cu posibilitatea încălzirii globale şi vorbesc despre modalităţi de a reduce cantităţile de dioxid de carbon eliberate în atmosferă. Doar timpul ne va spune cât de eficiente vor fi aceste măsuri, dacă ele vor fi puse în practică.


Concluzii

Acest capitol a atins doar câteva dintre problemele, pericolele şi „perturbările” cu care ne confruntăm fiecare dintre noi, dar şi viaţa noastră colectivă de pe această planetă. Am fi putut la fel de bine să explorăm problematica alimentelor modificate genetic, criza resurselor de apă, gestionarea deşeurilor nucleare şi o mulţime de alte chestiuni. Dar în toate aceste cazuri, principiile generale implicate sunt mai mult sau mai puţin aceleaşi. Ne confruntăm cu o serie de probleme ecologice şi de mediu provocate de către neglijenţa umană şi nechibzuinţă. Producem în mod constant noi tehnologii, dar nu putem prezice cu o certitudine de 100% care va fi impactul lor asupra societăţii noastre şi asupra mediului. Unele informaţii ne vor lipsi întotdeauna. Unele riscuri nu vor putea fi prevăzute. Unele implicaţii ar putea fi mult mai semnificative decât ne-am aştepta.

Ce putem face dacă nu putem avea controlul total asupra lumii de lângă noi? Care este rostul planurilor şi politicilor dacă nu putem şti cu adevărat viitorul? Dacă am fi fost binecuvântaţi cu înţelegerea prealabilă a efectelor posibile ale acţiunilor noastre, am fi putut face ceva pentru a evita criza cu care ne confruntăm acum?

Cred că răspunsul este să ne uităm la modelul propriu naturii. Viaţa supravieţuieşte pe această planetă într-o varietate largă de locuri extrem de improbabile – în adâncul oceanelor, unde nu pătrunde nicio rază de lumină, în interiorul vulcanilor, în interiorul reactoarelor nucleare. Viaţa a supravieţuit schimbărilor climatice dramatice din trecut. Bolile, care reprezintă o expresie a versatilităţii vieţii, găsesc modalităţi de a supravieţui antibioticelor şi dezinfectantelor noastre.

Natura câştigă întotdeauna datorită diversităţii şi abundenţei. Natura supravieţuieşte din aceleaşi motive care i-ar frustra în întregime pe oamenii de afaceri – face duplicate infinite şi abundă în redundanţă. Privind-o, natura pare fără speranţă datorită ineficienţei şi dezorganizării. Este nevoie de un singur spermatozoid pentru a fertiliza un ovul uman şi totuşi bărbatul produce sute de mii la fiecare ejaculare.

Uitaţi-vă la orice margine de drum şi veţi observa numărul mare de ierburi, buruieni şi flori diferite. Luaţi un pumn de pământ şi observaţi toate organismele minuscule care se agită. Natura este abundentă. Natura produce în exces. Natura nu se mulţumeşte să producă un singur fel de pasăre, peşte sau plantă, ci erupe în varietăţi infinite. Ridicaţi o piatră, plimbaţi-vă în pădure, străpungeţi un copac mort şi veţi găsi ecosisteme în cadrul altor ecosisteme, toate legate unele de altele în reţele complexe de simbioze şi sprijin reciproc.

Acesta este motivul pentru care natura supravieţuieşte. Natura nu produce un singur soi de măr, cartof sau grâu, ci o multitudine, şi în vreme ce un soi poate fi vulnerabil la atacul unei anumite boli, celelalte pot fi rezistente. Atunci când ciupercile, bolile sau insectele atacă un câmp sau o livadă, recolta pentru un an întreg poate fi distrusă. Dar dacă aceluiaşi câmp i se permite să crească sălbatic sau cu o gamă mai largă de pomi fructiferi şi culturi, atunci doar o parte din ceea ce s-a cultivat ar fi distrusă.

Natura îşi păstrează opţiunile deschise. Natura ia în calcul toate variantele de lucru. Natura nu îşi face un singur plan principal, ci mai multe. Natura nu are o politică exclusivă pentru viitor. De aici putem învăţa o lecţie importantă. Desigur, trebuie să ne facem planuri şi politici, dar pe măsură ce le facem trebuie să conştientizăm că anumite elemente din orice situaţie se află dincolo de controlul nostru şi că niciun plan sau politică nu poate fi atât de comprehensivă încât să ia în calcul toate posibilităţile pentru viitor. Politicile şi organizaţiile noastre ar trebui să aibă aceeaşi flexibilitate încorporată ca şi cea arătată de natură.

În mod ironic, în ultimă instanţă cu toţii trebuie să fim mult mai ineficienţi. Poate că ar fi o idee bună să avem unul sau doi visători în fiecare afacere – poate că ei nu vor produce la fel de mult ca ceilalţi, dar într-o bună zi intuiţia şi viziunea lor ar putea fi importante. Poate că este folositor să avem pe lângă noi un excentric ciudat, cineva care nu se potriveşte, deoarece gândirea sa este diferită de cea a tuturor celorlalţi. Cu toate acestea, atunci când o situaţie se schimbă într-un fel neaşteptat, poate că tocmai această gândire neconvenţională ar putea fi salvatoare. Poate că nu totul ar trebui să fie contabilizat într-o organizaţie. Dacă vrem să fim capabili de a ne adapta schimbării, atunci trebuie să avem spaţiu de manevră.

Inventivitatea şi creativitatea umană nu cunosc limite. Avem nevoie ca organizaţiile, guvernele şi abordările noastre de viitor să reflecte măcar puţin din geniul propriu nouă.

Un vis al Iluminismului (67)

Traducerea, realizată de Silvia Gergely, este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.