De la certitudine la incertitudineFaptul că declinul înţelepciunii şi convingerilor şi apariţia „opiniilor” şi a rezumatelor „experţilor” trebuie să aibă loc exact în momentul în care avem cea mai mare nevoie de îndrumare este, în mod particular, unul ironic. Cum ne ajută ştiinţa în această direcţie?

 

 


Universităţile. Ce au ajuns astăzi? (62)

Aceasta este o perioadă din istoria Pământului în care fiinţele umane au un impact enorm şi uneori ireversibil asupra planetei. Cum să estimăm prejudiciul? Cum să creionăm bilanţul costurilor, pericolelor şi dezastrelor ecologice? Cum să obţinem o evaluare obiectivă şi ştiinţifică a riscurilor şi a implicaţiilor lor?

Matematicienii şi inginerii au creat o ramură a ştiinţei numită „analiza riscurilor”, care le permite, de exemplu, să calculeze probabilitatea de producere a unui accident nuclear într-o anumită perioadă de timp sau să determine cât de sigură este călătoria cu autoturismul, trenul sau avionul.

Să presupunem că inginerii ar proiecta o pompă care să transporte apă pentru răcirea unui reactor nuclear. Din multitudinea de teste făcute pe prototipuri ar avea o estimare destul de bună a vieţii efective a pompei şi a probabilităţii ca aceasta să cedeze, să spunem, în următoarele 12 luni. Pentru mai multă siguranţă, ei ar instala şi o a doua pompă care să funcţioneze independent de prima. Posibilitatea ca o pompă să cedeze într-o anumită zi este mică, dar posibilitatea ca ambele să cedeze exact în acelaşi timp este cu totul îndepărtată. Cu toate acestea, inginerii pot calcula toate riscurile, chiar şi pe cel foarte mic al unei căderi simultane a pompelor.

Dacă o pompă cedează, o lumină de avertizare alertează operatorul sau activează un sistem informatic care să ia măsuri de urgenţă. Prin urmare, inginerii trebuie să calculeze probabilitatea ca două pompe să cedeze simultan plus probabilitatea ca, în pofida controalelor periodice de siguranţă, să apară în acelaşi timp şi o defecţiune a sistemului de alarmă. În acest fel ei pot calcula posibilităţile pentru orice combinaţie imaginabilă de defecţiuni, asigurându-se în acelaşi timp că există sisteme independente de protecţie. Ei lucrează, de asemenea, la o varietate de scenarii „cele mai rele posibile” – ce s-ar întâmpla dacă un avion cu reacţie s-ar prăbuşi peste o centrală nucleară? – apoi proiectează sisteme de protecţie care să funcţioneze în cazul în care s-ar produce un asemenea dezastru. Rezultatul final al calculelor lor ne spune, chiar dacă este puţin probabil, riscul unei defecţiuni majore a unei centrale nucleare.

Analiza riscurilor se aplică pentru o varietate de situaţii – pierderea controlului unui avion cu reacţie, posibilitatea coliziunii a două trenuri într-un sistem de metrou, eliberarea accidentală a virusurilor din laboratoarele de cercetare sau a substanţelor modificate genetic în mediul înconjurător etc.

Deoarece analiza riscurilor implică un număr mare de analize şi calcule şi deoarece rezultatul său final reprezintă o serie de cifre care arată riscul, abordarea pare a fi „ştiinţifică” şi ne face să ne simţim mai relaxaţi, mai liniştiţi în legătură cu diverse lucruri. Simţim în sfârşit că ştiinţa şi raţiunea au pus un gard de certitudine în jurul hazardului şi pericolelor. Dar ar trebui să nu uităm că întotdeauna vor exista două zone importante de incertitudine. Prima este abordarea care stă la baza analizei riscurilor – aceea a anticipării tuturor posibilelor eşecuri şi accidente. În practică, acest lucru înseamnă tot ce îşi poate imagina un inginer că ar putea vreodată să meargă prost. Nu se pot lua însă în calcul factorii lipsă şi lucrurile trecute cu vederea2.

Cea de-a doua incertitudine, care este şi mai gravă, este aceea că sistemele de risc scăzut funcţionează adecvat în contextul unei infrastructuri bine gestionată şi bine finanţată. Presupunând că o companie aeriană sau proprietarii unei centrale nucleare au o reputaţie foarte bună şi nu au probleme cu fluxul de numerar, lucrurile merg bine. Dar ce se întâmplă atunci când instituţiile sunt supuse unei presiuni financiare sau politice, atunci când sunt implicate într-o concurenţă acerbă, atunci când funcţionează într-un mediu în care mita şi corupţia fac legea, sau atunci când muncitorii sunt suprasolicitaţi şi prost plătiţi? Acestea sunt condiţiile în care pot apărea greşeli grave. În toate situaţiile, indiferent cât de multe sisteme automate de control ar fi instalate, factorul uman nu poate fi niciodată ignorat, iar acesta rămâne neprevăzut.

Să luăm exemplul controlorilor de trafic aerian, aceste centuri de siguranţă invizibile pe care ne bazăm ori de câte ori călătorim cu avionul. Controlul efectiv de trafic aerian este de o importanţă vitală pentru a evita coliziunile în timpul aterizărilor şi decolărilor, în apropierea aeroporturilor. Şi totuşi, în timp ce scriu această carte, controlorii de trafic responsabili pentru spaţiul aerian de deasupra Londrei se plâng de suprasolicitare şi nivel mare de stres. Ei prezic că se va putea produce o coliziune aeriană gravă dacă nu le sunt îmbunătăţite condiţiile de muncă. Şi în acest caz a fost făcută o analiză a riscurilor, diversele componente tehnice sunt la locul lor şi funcţionează perfect, dar operatorul uman a devenit veriga slabă a acestui lanţ.

----

2. Este o ironie tragică faptul că aceste fraze au fost scrise înainte de atacul terorist din 11 septembrie 2001, care a distrus Turnurile Gemene de la World Trade Center din New York. Analiza riscurilor poate fi bună pentru a face estimări cantitative ale probabilităţii unui eveniment anticipat (şi totuşi îndepărtat), dar nu va putea niciodată „să prezică imprevizibilul”. Sigur că posibilitatea unui incendiu în clădire sau chiar şi daunele provocate de coliziunea unei aeronave uşoare au fost luate în calcul de către arhitecţii care au proiectat clădirea. Cadrul de oţel a fost protejat de lambriuri rezistente la temperaturi înalte pentru o anumită perioadă de timp fără a slăbi puterea oţelului. Nu au fost anticipate însă consecinţele impactului unui avion mare, plin cu combustibil. Într-adevăr, potrivit unui raport din ziarul britanic The Guardian, un purtător de cuvânt al U.S. Insurance Information Institute - Institutul American pentru Informaţii despre Asigurări - spunea că „posibilitatea pierderii ambelor structuri a fost considerată atât de îndepărtată încât nu s-au luat măsuri în această direcţie”. Cu ani înainte, o navă la fel de mare şi bine proiectată ca şi Titanicul, cu pereţii săi impermeabili în caz de avariere sub linia de plutire, a fost considerat „de nescufundat”.

Freonul şi benzina cu plumb (64)

Traducerea, realizată de Silvia Gergely, este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.