Coperta cartii lui David PeatÎn cap. 5 întrebam dacă cineva, un critic de artă sau un director de galerie, ne-ar putea oferi un set de standarde cu privire la ce este bun şi ce este rău în artă. Nu a apărut niciun răspuns miraculos, altul în afara obligaţiei pe care o avem de a ne informa şi de a face propriile judecăţi.

 

 

Mişcările ecologiste (59)

Dar luaţi acum în considerare ceva mult mai serios. Regiuni ale planetei se află sub ameninţare în privinţa mediului natural. Vrem să facem lucrurile corect. Dar de unde să ştim ce ar trebui să facem? Lumea a devenit extrem de complexă. Cine ar trebui să ne dea un sfat? Unde putem găsi un expert imparţial?

Există o legendă cum că după ce Mahatma Gandhi a fost împuşcat, noul prim-ministru, Pandit Motilal Nehru, l-a întrebat pe un indian înţelept ce ar trebui să facă. „Lucrul corect”, a venit răspunsul. Acelaşi sfat ar putea fi dat foarte bine şi conducătorilor noştri de acum, societăţii şi chiar nouă înşine. În faţa pericolelor de mediu, a decăderii din interiorul oraşelor şi a tensiunilor internaţionale, avem nevoie de acţiuni corecte. Dar, într-o lume concretă, care se confruntă cu o serie de alternative, care este totuşi fapta corectă? Într-o lume care a devenit atât de incredibil de complexă, cum putem fi siguri de implicaţiile deciziilor noastre zilnice? Ce ar trebui să facem? Acestea sunt problemele contemporane ridicate de incertitudine şi tensiune sau, cum ar spune Mark Edwards, de perturbaţii.

Chiar şi la un nivel destul de primitiv, minţile noastre nu pot accepta incertitudinea. Atunci când efectuăm o activitate cum ar fi rezolvarea unei probleme de algebră sau punerea în funcţiune a unui foto-copiator, creierelor noastre nu le place să fie puse în încurcătură sau în situaţia de a se întreba „Ce ar trebui să fac acum?”. Astfel de probleme creează o stare de tensiune şi disconfort. Experimente realizate de către psihologi arată că atunci când atingem un anumit prag de incertitudine în îndeplinirea unei sarcini avem tendinţa de a improviza în mod inconştient inventând reguli arbitrare.

Un copil mic poate părea că face greşeli la aritmetică în mod constant, dar o cercetare mai îndeaproape va arăta probabil că acesta nu cunoaşte o anumită etapă matematică şi astfel a inventat o regulă – chiar dacă incorectă – pe care o foloseşte apoi în mod sistematic pentru calcule. Decât să se oprească şi să trebuiască să suporte o tensiune interioară, mintea a improvizat pentru ca lucrurile să meargă înainte.

În mod similar, atunci când ne confruntăm cu perturbaţiile deciziilor zilnice, cum ar fi cântărirea alternativelor şi îndoielile în legătură cu alegerea etic corectă, preferăm să aruncăm pisica moartă în curtea vecinului în loc să ne ocupăm de probleme noi înşine; şi la fel vine şi răspunsul: „Aruncă responsabilitatea în spatele altuia.” „Întreabă expertul.” „Taxele noastre sprijină guvernul; de ce politicienii nu plătesc nişte cercetători cu adevărat străluciţi pentru a veni cu răspunsul corect şi a ne spune ce să facem?” „La urma urmei, oamenii de ştiinţă au divizat atomul şi au trimis omul pe Lună; de ce nu ne pot spune ce fel de pungă să alegem la supermarket?”


Dar unde să îi găsim pe aceşti experţi, aceste dozatoare de înţelepciune ecologică? Atunci când coloniştii americani au hotărât să „dizolve trupele politice” care îi legau de Coroana Britanică, au făcut-o în spiritul acţiunii corecte. Părinţii fondatori ai Statelor Unite au stabilit un argument bine formulat pentru a arăta de ce autoritatea străină nu putea fi justificată. Această Declaraţie de Independenţă a fost creionată de cele mai luminate minţi ale acelei vremi, în frunte cu Thomas Jefferson ca principal autor.

Legea, în viziunea lui Jefferson, nu era pur şi simplu o chestiune de prejudicii şi contracte, ci un mod de a înţelege cultura umană, istoria, valorile şi semnificaţiile. Pentru scrierea acestei declaraţii, Jefferson a apelat la această filozofie. A avut, de asemenea, ajutor din partea unei alte persoane excepţionale, Benjamin Franklin, care a adăugat acea frază minunată, „Susţinem că aceste adevăruri sunt de la sine evidente”, pentru a se referi la drepturile la viaţă, libertate şi căutarea fericirii.

Într-un moment critic din istoria sa, o nouă naţiune putea apela la conducătorii şi filozofii preocupaţi de adevăr mai mult decât de putere, renume şi popularitate. Părinţii fondatori nu se deranjau cu împăcarea grupurilor de interese şi nici nu erau îngrijoraţi de donaţii către partide politice. Interesul lor principal nu era să mintă pentru a face publicului pe plac în scopul de a fi reales pentru un alt mandat. Mai degrabă căutau să ia decizii înţelepte şi imparţiale şi priveau către un viitor mai larg decât următoarele alegeri.

Democraţiile apelează la noi toţi să luăm decizii informate. Fie că este vorba despre alegerea unui politician, despre votul în cadrul unui referendum sau despre alegerea pungii potrivite pentru cumpărăturile noastre, suntem forţaţi să gândim înţelept şi să cântărim informaţia care se află în faţa noastră. Şi totuşi, problemele de azi, cum ar fi globalizarea, disparităţile economice dintre lumea dezvoltată şi lumea a treia, încălzirea globală, subţierea stratului de ozon, dezintegrarea oraşelor şi dependenţa de droguri, sunt mult mai complexe decât cele cu care se confruntau părinţii fondatori ai Statelor Unite. Către cine să ne întoarcem pentru răspunsuri? De unde putem obţine informaţii clare şi obiective? Cum să avem acces la argumentele pro şi contra faţă de ingineria genetică, energia nucleară sau faţă de anumite politici sau doctrine economice?

Prezentul nostru este o perioadă în care înţelepciunea, judecata, onestitatea şi informaţia obiectivă sunt extrem de necesare. Aşteptăm să fim informaţi din ziare, radio şi televiziune. Avem nevoie de informaţii prezentate clar, cu reflexii mature şi comentarii informate. Şi cu toate acestea, de prea multe ori ne sunt oferite cuvinte liniştitoare de la „experţi” profesionişti. Atunci când apare o poveste de ultima oră – o prăbuşire a bursei, un dezastru aerian, un accident nuclear, o epidemie – întotdeauna se găseşte la îndemână un expert gata să emită opinii avizate în declaraţii scurte, dar cuprinzătoare şi agreabile. Deşi există mulţi jurnalişti şi producători de televiziune profesionişti şi şcoliţi, ştirile de televiziune sunt supuse unei constrângeri majore: trebuie să aibă performanţe în ceea ce priveşte audienţa. Un astfel de format nu este conceput a fi uşor pentru cercetătorii sau academicienii care doresc să atribuie opiniilor lor expresii ca „poate”, „probabil”, „pentru echilibrul probabilităţilor”, „în anumite cazuri” sau „în acest context special”. Pare mult mai bine să prezinţi o problemă ca pe o controversă. Reducând lucrurile la alb şi negru, o problemă poate fi dramatizată cu ajutorul a doi „experţi” care se contrazic pentru câteva minute în faţa unui moderator zâmbitor.

Redacţiile ziarelor au timp pentru a medita mai mult, dar totuşi chiar şi acestea trebuie să se gândească la oportunităţile lor de publicitate, pe lângă agenda politică a proprietarului. Cititorii celor mai importante ziare sunt victimele abordărilor senzaţionaliste de dragul audienţei, astfel încât uneori adevăratele nestemate ale editorialului şi reportajului de presă scrisă pot fi găsite doar în redacţiile din oraşele mai mici care nu trebuie să intre în competiţie la nivel naţional.


Linia politică (61)



Traducerea, realizată de Silvia Gergely, este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.