Miscari ecologisteLa mijlocul secolului al XIX-lea doar un procent mic dintre americani locuiau în oraşe. Astăzi cifra este de aproximativ 50%. Dar numai atunci când oamenii pleacă de la ţară pentru a locui la oraş devin nostalgici faţă de o lume neatinsă numită „natură”.

 

 


Imaginând o altfel de planetă (58)

Este adevărat că doar atunci când oamenii pleacă din zonele rurale pentru a locui într-o lume de străzi, venituri mari şi centre comerciale, dezvoltă o viziune nostalgică despre o lume neatinsă numită „natură”. Pentru fermieri şi ţărani natura este ceva cu care se confruntă, ceva omniprezent. Natura hrăneşte şi îngrijeşte, oboseşte şi ameninţă.

Deşi este adevărat că William Wordsworth a scris mai demult un sonet în care deplângea planificarea unei căi ferate care să traverseze Lake District în nord-vestul Angliei, oamenii de la ţară nu romanţează în general mediul în care trăiesc. Cu toate acestea, pentru cetăţenii lumii noastre moderne industrializate natura reprezintă un ideal, ceva aflat "undeva acolo” care ar trebui să rămână pentru totdeauna neatins şi necontaminat. Şi atunci când am început să realizăm că acel vis al lacurilor şi pădurilor, al păsărilor şi florilor era serios pus în pericol s-au născut mişcările ecologiste.

Cuvântul „mediu” însuşi nu a fost cu adevărat folosit până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Cuvântul din limba engleză, „environment”, a derivat din cuvinte precum „environ” (mediu) şi „environing” (înconjurător), cuvinte rezervate noţiunilor referitoare la împrejurimi şi cuprindere. Ideea că mediul este un fel de entitate şi că acest mediu ar putea fi pus în pericol de progresul uman le-a venit oamenilor în minte abia pe la mijlocul secolului al XX-lea. Biologii au înţeles legăturile complexe dintre sistemele naturale, dar interesul real pentru problemele de mediu îşi are originile în cartea reper scrisă de Rachel Carson, Primăvara mută – Silent Spring (1962), în care a arătat pericolele folosirii fără discernământ a pesticidelor. Dintr-o dată oamenii au realizat că ideea poluării nu se aplica doar unui lac sau unui petic de pădure, ci întregului mediu înconjurător. În mod ironic, folosirea ştiinţei şi tehnologiei din dorinţa noastră de a progresa mai mult a creat o ameninţare ecologică chiar în timp ce atenţiona asupra pericolelor pe care le punea mediului.

Cartea lui Rachel Carson a apărut într-un moment cum nu se poate mai potrivit. Se întâmpla la începutul anilor ’60, acea perioadă dezordonată în care tinerii puneau la îndoială înţelepciunea părinţilor lor, exploatând stiluri de viaţă alternative şi descoperind puterea protestului politic. În mod evident ecologismul (mişcările ecologiste) reprezenta o cauză pe care cunoscătorii realităţilor politice voiau să o susţină.

Privind la mediul nostru înconjurător contemporan cu problemele lui, încălzirea globală, organismele modificate genetic, proiectul genomului uman şi distrugerea stratului de ozon, ne dăm seama de cât de complexă a devenit lumea şi cât de important este să avem informaţii precise şi obiective. Suntem în prezent din ce în ce mai puţin siguri în privinţa consecinţelor acelei dezvoltări pe care o numim „progres”.

Cei mai mulţi dintre noi mimează ideea că ecologismul este ceva bun, că ar trebui să avem grijă de planetă şi că „cineva” ar trebui să facă „ceva” referitor la probleme precum încălzirea globală, subţierea stratului de ozon şi distrugerea pădurilor şi a habitatelor naturale. „Ce putem face noi în legătură cu aceste probleme importante?”, ne întrebăm. „Cu siguranţă ele pot fi rezolvate doar prin intermediul legislaţiei şi acordurilor internaţionale”. Suntem cu certitudine dispuşi să sprijinim mişcările ecologiste în timpul unei discuţii la un dineu. Dar ce altceva ar trebui să facem?

Pe de altă parte, în fiecare zi ne confruntăm cu o serie de decizii mici care cer un minim efort din partea noastră. Este mult mai uşor să aruncăm o cutie de conserve goală la gunoi sau să aruncăm ziarul pe care tocmai l-am citit în cel mai apropiat coş de gunoi. Şi totuşi ştim că ar trebui să ne facem timp să sortăm sticlele, ziarele şi conservele în containerele de reciclare potrivite, şi poate realizarea acest lucru ne va da un mic fior de mândrie pentru că facem ceva bun pentru planetă. Problema este că nu suntem niciodată siguri că ceea ce facem este sau nu important. Pe termen lung ce impact vor avea oare acţiunile noastre individuale asupra destinului Pământului?



Cumpărături pentru mediu


Problema se agravează în momentul în care intrăm în supermarket pentru cumpărăturile săptămânale. Oare nu creează deşeuri supermarketurile cu toate ambalajele lor? Nu folosim prea mult combustibil atunci când conducem către ele?

Presupunem că am ajuns şi începem să cumpărăm. Lucrurile nu arată prea rău la raionul de carne, care are acum o secţiune specială de carne fără hormoni; şi credem că în cazul în care animalele au fost crescute în aer liber produsele vor fi mai gustoase. Cu toate acestea, pentru a produce proteina pe care o luăm din carne, fermierii au nevoie de mult pământ disponibil pentru a cultiva iarbă şi furaje necesare pentru hrana animalelor. Dar culturile crescute pe aceeaşi întindere de pământ pentru consum uman direct ar produce aproximativ aceeaşi cantitate de proteină. Aceasta înseamnă că ar trebui să devenim cu toţii vegetarieni pentru a evita să mai transformăm şi alte păduri în zone agricole? La urma urmei, ne dăm seama acum că, având zone mari de pădure convertite în păşuni, plămânii (pădurile) planetei sunt periclitaţi.

În prezent întindem mâna după o cutie cu ouă şi devenim confuzi când vedem conceptele: „ouă din cuibar”, „crescute în aer liber” sau chiar „organic/ecologic”. Ce înseamnă de fapt în practică aceşti termeni? Aceste ouă mai scumpe chiar sunt mai bune pentru noi? Cheltuirea câtorva cenţi în plus pentru cumpărarea lor are un efect benefic asupra planetei? Sau totul este doar o reclamă exagerată concepută pentru a-i seduce pe cumpărători să cheltuiască mai mulţi bani crezând că achiziţionează un produs mai sănătos?

Dacă avem un bebeluş în casă, cumpărăm un pachet de scutece de unică folosinţă. Acestea reprezintă într-adevăr o invenţie minunată, deoarece bariera semi-impermeabilă înseamnă că fundul bebeluşului rămâne uscat în timp ce scutecul absoarbe urina astfel încât nu mai apare dermatita de scutec. Pe de altă parte, milioane şi milioane de scutece de unică folosinţă îşi găsesc sfârşitul îngropate în depozitele de deşeuri unde vor aştepta sute de ani să se degradeze. Aşadar, de ce nu ne-am întoarce la folosirea scutecelor din pânză pe care să le spălăm? Dar fierberea apei, spălarea cu detergent şi adăugarea scurgerii la sistemul de canalizare, toate pun un alt fel de presiune asupra mediului.

Astfel mergem de la un culoar la altul, de la un raft la altul, confruntându-ne cu o serie de mici decizii, fără să înţelegem vreodată pe deplin implicaţiile. Şi într-un final vine ultima picătură. Stăm la casă şi suntem întrebaţi: „Plastic sau hârtie?” Ce Dumnezeu ar trebui să răspundem? Ni s-a spus că plasticul este „ceva rău”, aşa că mai bine alegem pungile de hârtie. Dar pungile de hârtie sunt adesea aruncate la gunoi. fabricarea lor este un proces poluant, iar producerea implică tăierea copacilor. Pungile de plastic, pe de altă parte, sunt refolosibile şi odată utilizate, pot fi aruncate ca materie biodegradabilă. Pe de altă parte, fabricarea lor implică consumul de resurse petroliere mondiale neregenerabile. Magazinele pun sarcina alegerii în seama noastră, consumatorii, dar în final tot ceea ce putem face este să dăm cu banul şi să alegem una sau cealaltă. Desigur, oamenii care trăiesc în comunităţi mai mici îşi pot încă face cumpărăturile la magazine locale, unde pot folosi pungi textile sau coşuri în care să îşi transporte cumpărăturile acasă.

Există o serie de întrebări similare care pot apărea şi în fiecare caz vrem să ştim care este acţiunea corectă pentru fiecare situaţie. Chiar şi experţii sunt împărţiţi atunci când vine vorba de multe din aceste întrebări. Fotograful şi ecologistul Mark Edwards şi-a petrecut o parte mare din viaţă studiind ce s-ar întâmpla cu planeta noastră, dar şi observând ceea ce se întâmplă în cadrul diferitelor mişcări ecologiste. Pentru Mark aceste chestiuni nu sunt atât întrebări, cât „perturbaţii”. Ele fac parte din multele probleme minore din viaţa cotidiană care ne îngrijorează şi ne preocupă – cu alte cuvinte, care ne deranjează.

Problema este că ne-am obişnuit atât de mult să trăim în siguranţă, încât presupunem că orice răscruce de drumuri trebuie să aibă un drum bun şi un drum greşit. În lumea deja apusă a logicii aristotelice, dacă o alegere era corectă, atunci cealaltă trebuia să fie greşită. Dar în lumea modernă niciuna dintre alegeri nu poate fi cu exactitate corectă. Problemele au devenit atât de complexe încât orice acţiune intră în rezonanţă cu mediul în moduri impredictibile. Când vine vorba de costuri şi beneficii, este din ce în ce mai greu să pui un preţ exact pe consecinţele acţiunilor noastre. Mai mult, este posibil să nu existe niciun răspuns precis şi „corect” în acelaşi timp. Luaţi ca exemplu problema deşeurilor de hârtie. În unele regiuni ale lumii se taie copacii pentru a-i transforma în materie primă pentru cărţile, ziarele, pungile noastre şi o gamă întreagă de alte produse. La rândul lor aceste regiuni sunt replantate, de multe ori cu monoculturi. Fireşte, oamenii au recurs la ideea că hârtia ar trebui să fie reciclată şi astfel orice persoană orientată spre ecologism s-a asigurat că toate cartoanele, cărţile şi consumabilele din hârtie erau fabricate din hârtie reciclată. Dar în prezent unii experţi sugerează că în contabilitatea ecologică este mai bine să ardem deşeurile din hârtie astfel încât să generăm căldură pentru industrie sau pentru centralele termice urbane mai degrabă decât să le reciclăm. Şi astfel un răspuns care a fost „corect” este înlocuit brusc cu un altul. În acest caz, primul răspuns, reciclarea, este atunci „greşit”? Am făcut o greşeală? Sau părerile experţilor se vor schimba din nou? Este oare aceasta una din micile nelinişti cu care trebuie să trăim?

Experţii (60)

Traducerea, realizată de Silvia Gergely, este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.