AcţiuneDacă nu putem ajunge niciodată la certitudinea totală, iar dacă abilităţile noastre de a prevedea şi controla lumea din jurul nostru sunt în mod inerent limitate, atunci metafora teoriei haosului ne va conduce la regândirea a ceea ce înseamnă acţiunile corective.

 

 

 

Organizaţii şi atractori (56)


Ce înseamnă să faci planuri, să pui în aplicare politici şi să urmăreşti anumite ţinte într-o lume care conţine întotdeauna o cotă de incertitudine şi de ambiguitate? Pe scurt, ce orientare poate să ne dea teoria haosului atunci când simţim nevoia de a acţiona?

Ziarele scriu despre lupta împotriva criminalităţii, prevenirea şi combaterea consumului și traficului de droguri, combaterea sărăciei şi, acum, despre războiul împotriva terorismului. Medicii vorbesc despre  luarea de măsuri agresive în lupta cu o boală. Sunt aspecte ce urmează a fi contestate şi confruntate. Retorica luptei, conflictului şi agresiunii ne înconjoară din toate părţile şi cu inutilă  violenţă, având în vedere că acestea sunt probleme care conţin aspecte sociale şi medicale. Aceasta sugerează o stare de spirit disperată de a menţine controlul faţă de oricine şi orice, întrucât abaterea de la un plan, scop sau ideal preconceput  este văzută ca implicând ceva asemănător unui declin moral și necesitând corecţie şi pedeapsă. Acţiunea de aceasta natură nu poate tolera incertitudinea. Aceasta foloseşte limbajul confruntării, o limbă în care problemele urmează să fie dominate şi depăşite. O astfel de retorică este folosită, de asemenea, pentru pregătirea suportului electoral, sugerându-se că s-a identificat o greşeală sau un rău inerent şi că, asemenea unui inamic, acesta va fi îngenunchiat. Această retorică plasează aspectele şi problemele în afara noastră. Ea încearcă să dea vina pe factorii externi şi este special concepută pentru crearea conceptului de "celălalt" grup - etnic, social, economic sau religios, care poate fi apoi culpabilizat pentru toate relele societăţii. Folosirea ţapului ispăşitor funcţionează de milenii. Este mai uşor şi mai convenabil să reuneşti oamenii sub un steag, o culoare a pielii sau o religie, decât să iei în considerare o gamă largă de individualităţi şi diversităţi umane.

 

 

Încă o dată ne întâlnim cu o problemă centrală a acestei cărţi. Anume, aceea referitoare la obiectivarea lumii şi încercarea de a te poziţiona în afara unui sistem, ca observator omniscient. Este vorba despre acţiunea de a te distanţa şi de a privi lumea în termeni de "probleme" şi "soluţii", în loc de a realiza faptul că societăţile, oraşele, naţiunile şi sistemele economice sunt cufundate în complexele reţele de sensuri care le asigură coeziunea şi din care îşi extrag valorile. Oamenii pot fi buni sau răi, stupizi sau creativi, ignoranţi, inculţi, traumatizaţi sau, uneori, pur şi simplu nocivi. Noi nu ne putem plasa în afara sistemului în calitate de observatori, comportamentul nostru, obiectivele şi valorile noastre sunt stabilite întotdeauna în cadrul acelei matrice a sensului care rezultă din relaţiile multilaterale ale familiei, grupului, societăţii, economiei mondiale şi aşa mai departe. Orice politică sau plan, orice acţiune întreprinsă, se desfăşoară din această matrice şi din valorile şi sensurile sale însoţitoare. La rândul său, orice situaţie acţionează înapoi asupra factorilor determinanţi. Avansarea spre "miezul problemei" este benefică, deşi ar putea determina, de asemenea, ignorarea tuturor factorilor care au dus de la început la acea situaţie, sau a acelora care ameliorează situaţia în momentul prezent sau cauzează persistenţa ei. Când privim lumea ca pe un obiect sau ca pe o "problemă", uităm că şi noi suntem o parte esenţială a modelului pe care îl vedem în jurul nostru.

Dacă avem o abordare excesiv de rigidă asupra vieţii vom trata lumea într-un mod mecanic. Când avem un ceas sau orice alt sistem mecanic cu defecţiuni, îl descompunem în părţile lui componente şi căutam cauza. Un astfel de sistem este compus din piese aflate în conexiune. Atunci când nu funcţionează, bănuim că una din acele părţi s-a defectat  sau că s-a desfăcut. Prin urmare, vom dezmembra mecanismul şi vom căuta piesele care nu funcţionează.

Această abordare funcţionează perfect cu ceasuri, jucării, motoare auto şi alte mecanisme. Dar cât de bine se aplică ea unui oraş, unei societăți, unei fiinţe umane, unui lac poluat sau unei burse? Când  privim lumea ca pe o maşină, ne gândim la ea şi acţionăm asupra ei într-un mod mecanic. Atunci când avem de a face cu o maşină credem că fiecare defecţiune poate fi analizată şi redusă la o problemă legată de un defect  al unui element component. Astfel de probleme au întotdeauna soluţii simple, deoarece componentele pot fi reparate sau înlocuite. Şi astfel sfârşim prin a răspunde provocărilor lumii înconjurătoare în modalităţi mecanice, deoarece noi vedem lumea ca nefiind altceva decât o maşină deosebit de elaborată.

Pentru a construi un ceas sau o maşină luăm piesele de pe un raft şi le asamblăm. Dar în cazul sistemelor auto-organizate şi deschise "piesele" sunt expresii ale întregului sistem. Un râu nu este compus din apă netedă şi vârtejuri lipite la un loc. Mai degrabă, vârtejul, cât timp este stabil şi identificabil, este un aspect al întregului râu. De asemenea, grupurile de voluntari dintr-o comunitate sunt expresii ale coeziunii şi sensului acelui oraş sau municipiu.

Atunci când un sistem social sau natural funcţionează prost, putem considera uneori că vina o poartă o defecţiune a unui element particular. De cele mai multe ori însă este vorba despre un deficit al întregului sistem. Să luam, ca exemplu, corpul uman. Căderea  şi ruperea unui braţ sau al unui picior apare la prima vedere ca fiind ceva similar cu un defect din interiorul unei maşini - nu mai putem merge sau ridica lucruri, din cauza unei componente defecte. În realitate, această incapacitate poate fi o expresie al unui defect de lungă durată al întregului sistem. Piciorul se poate rupe din cauza osteoporozei - o lipsă de calciu din oase. Acest lucru ar putea fi rezultatul unei diete defectuoase, dar mult mai probabil este o deficienţă de calciu rezultată în urma modificărilor metabolice ale organismului, cauzate de îmbătrânire. În altă situație, omul ar putea să cadă fiindcă este preocupat de ceva, şi nu se uită pe unde merge sau pentru că a consumat alcool, într-o încercare de a se elibera de un nivel ridicat de stres. La rândul lor, joburile oamenilor şi necesitatea de a face mai mulţi bani pentru a-şi menţine un anumit stil de viată produc un astfel de stres. Şi astfel eşecul unei anumite componente sfârşeşte prin a fi conectat cu mulţi alţi factori şi semnificaţii.

Atunci când un grup de oameni este expus la acelaşi virus, unii se îmbolnăvesc destul de grav, unii manifestă pentru câteva zile semne de oboseală şi febră uşoară, în timp ce la alţii nu se observă nimic nedorit. De ce aceasta? De ce unii oameni se îmbolnăvesc şi alţii nu? De eficienţa sistemului imunitar este răspunzătoare o mare varietate de factori: pe partea negativă, stresul, stilul de viaţă, precum şi expunerea la niveluri scăzute de contaminanţi din mediul înconjurător; pe partea pozitivă, capacitatea de a râde, o viaţă plină de sens, un interes profund faţă de prieteni şi relaţii, precum şi un sentiment că urmăreşti ceva pozitiv în viaţă. Într-un sens mai larg, sănătatea sistemului nostru imunitar devine înglobată în munca şi familia noastră, precum şi în valorile şi structura întregii noastre societăţi.

La rândul său, ceea ce se aplică în cazul corpului uman şi în viaţa individului, se aplică, de asemenea, unei societăţi şi unui mediu. Atunci când problemele apar la suprafaţă, cauzele pot fi complexe şi sincronizate. În atât de multe cazuri acestea depind de nivelurile de sens şi de contexte.

Teoria haosului ne spune că nu putem fi întotdeauna în măsură să "controlăm" sau să "reparăm" o anumită situaţie. Ştim că unele sisteme sunt extrem de rezistente la schimbare. Altele pot fi suprasensibile, aşa încât o interacţiune mică poate răsturna sistemul în moduri imprevizibile. Mai degrabă decât să le vedem în termeni mecanici, ar fi mai eficient să simţim şi să înţelegem modul în care astfel de sisteme funcţionează la un nivel organic. Avem nevoie să le simţim ca sisteme vii, funcţionale, pentru a înţelege în ce măsură depind ele de nivelurile complexe de semnificaţii, astfel încât orice acţiune vom întreprinde, aceasta să decurgă din înţelegerea acestei semnificaţii de bază.

Acţiunea nu mai trebuie să fie violentă şi agresivă. Nu avem nevoie să gândim în termeni de probleme care urmează să fie abordate sau de combatere a defectelor. Mai degrabă, trebuie să lucrăm simultan la mai multe niveluri - atât la nivel practic, cât  şi la nivelul semnificaţiei, ocupându-ne atât de cazurile particulare, cât şi de generalităţi, uitându-ne  atât la un defect particular, cât şi la contextul general în care se produce acest defect. Trebuie să ne amintim că ori de câte ori ne uităm la unele sisteme din afara noastră, ne uităm, de asemenea, la noi înşine, la proiecţiile şi prejudecăţile noastre şi la fanteziile noastre referitoare la cum ar trebui să fie lucrurile.

Psihoterapeuții ştiu acest lucru atunci când spun că pacientul este acolo pentru a-l vindeca pe doctor! Tendinţa noastră de a corecta şi de a îmbunătăţi lucrurile trebuie întotdeauna să fie deschisă la întrebări. Trebuie să ne întrebăm de ce facem un astfel de efort de a trata lumea.  Reacţionăm la dezastrul ecologic din frică şi furie sau dintr-o iubire profundă şi empatie pentru lumea naturală? Vrem să vindecăm pentru că nu ne simţim întregi în interior? Ne dorim să îmbunătăţim lumea din jurul nostru pentru că ne simţim inadecvat? Ne angajăm în activităţi fără sfârşit pentru că vieţile noastre sunt goale? Fiecare acţiune decurge din persoana care suntem şi din sensurile pe care le preţuim. Ne îndreptăm în mod constant spre lume, iar persoana care suntem şi valorile pe care le deţinem sunt aspecte ale lumii din care noi constituim o parte esenţială.

Trecerea de la certitudine la incertitudine care a caracterizat secolul XX a adus cu ea o mare responsabilitate. Fiecare dintre noi realizează astăzi conexiunea cu societatea în care trăim prin nenumărate bucle de feedback. Fiecare dintre noi contribuie la generarea şi susţinerea sensului prin care funcţionează societatea. Mai mult încă, haosul nu mai este ceva de care să-ţi fie teamă, el este o expresie a profundei bogăţii care se regăseşte în ordinea cosmosului şi a vieţii noastre chiar.

Imaginându-ne o altfel de planetă (58)

Traducerea, realizată de Maricica Botescu, este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor