Pluta MeduzeiSchimbările din modul în care vedem lumea sunt, de asemenea, dovezi ale schimbărilor conştiinţei umane. Este uşor de observat acest aspect privind picturile, în special privind picturi din culturi diferite ori picturi create cu mai multe secole în urmă.

 

 



 

Cum ne reprezentăm ceea ce vedem (44)

Modificarea realităţii prin artă

Aceste picturi reprezintă o importantă cale de a descoperi cum oameni diferiţi îşi structurează lumea. Astăzi dispunem de beneficii suplimentare aduse de fotografie, film şi televiziune. La urma urmelor, îşi pot imagina cei care sunt sub 50 de ani cum e să trăieşti într-o lume a imaginilor în alb şi negru şi a rolelor de film? Privind filmele făcute în anii '30, cu interioarele specifice ale caselor, hainele vremii, maşinile mari şi viaţa din oraşele mici - vedem o lume profund diferită de cea de astăzi. Este o lume ce pare mai granulară, mai directă şi mai simplă. Prin contrast, în cinematograful contemporan este din ce în ce mai dificil să ştii ce este real şi ce este creat de computere ori la procesarea post-producţie. Dacă odată "a vedea era a crede", astăzi nu mai poţi fi sigur de actualitatea unei ştiri TV ori de fotografia dintr-un ziar.

În cartea lui George Orwell, "1984", cotidienele din trecut erau în mod constant rescrise în acord cu declaraţiile zilei ale Fratelui cel Mare. Dacă membri ai partidului cădeau în dizgraţie, numele lor dispărea din ziare şi din din cărţi. Dacă Fratele Cel Mare afirma că producţia de oţel a crescut (când nu exista niciun indiciu că s-ar fi întâmplat astfel), numerele vechi ale ziarelor erau rescrise pentru a arăta o producţie mai mică în trecutul mai îndepărtat. 1984 este o operă de ficţiune, dar aţi observat că mulţi dintre oamenii importanţi din trecut nu mai sunt afişaţi ca fumători? Odată ţigara şi fumul de ţigară ce-o acompaniază dădeau un aer romantic imaginilor cu actori, scriitori şi muzicieni. Astăzi fumatul este repudiat, multe dintre vechile fotografii fiind modificate pentru a elimina ţigările! Serviciul Poştal al SUA, de exemplu, a eliminat țigara din fotografia lui Jackson Pollock, folosită pentru timbrul de 33 de cenţi. În acest fel scriitori, compozitori şi staruri de cinema au devenit, retroactiv, nefumători. Cât de mult din trecut va fi reinventat prin ochii prezentului?

Arta şi reprezentarea lumii

Fotografia şi cinematograful sunt invenţii relativ recente, aşa că dacă dorim să observăm modul în care societăţile şi-au reprezentat lumea lor, trebuie să privim picturile. Picturile de pe pereţii peşterilor şi olăritul sunt printre cele mai mai vechi dovezi ale existenţei umane. Picturile sunt de găsit în aproape toate civilizaţiile umane - pe pereţi neteziţi, pe nisipul deşertului, pe panouri de lemn, sarcofage, mobilă, papirus, hârtie şi pânză.

Privirea picturilor din diferite părţi ale lumii şi din perioade istorice diferite ne spune ceva despre lumea în care autorii lor au trăit. Picturi din Tibet şi India vorbesc despre o lume a puterilor şi a energiilor. Acestea nu sunt atât de mult descrieri ale zeilor, cât diagrame ale energiilor spirituale şi "uşi" care permit oamenilor să intre în alte lumi. Stâlpii totemici West Coast vorbesc despre relaţia unei familii cu creatorii şi îngrijitorii animalelor. Şi, când ne mişcăm ochii înainte şi înapoi pe un document chinez, observăm o modalitate diferită de a structura spaţiul şi timpul.

Picturile pot folosi multe modalităţi pentru a-şi atinge obiectivul. Unele sunt emblematice şi folosesc culorile pentru a reprezenta evenimente şi figuri istorice. Altele spun istoria vieţii unui faraon ori a unui rege. Altele sunt sunt mai schematice şi reprezintă esenţa unor obiecte, nu expresia vizuală a acestora. Alte picturi sunt instrumente folosite pentru a instrui ori a relata mituri şi legende, un fel de carte de benzi desenate străveche. Picturile aborigenilor din Australia reprezintă călătorii, hărţi ale terenurilor şi locurilor privitoare la actul creaţiei universului, în viziunea acestor aborigeni. În alte cazuri, picturile sunt expresia bucuriei pure.

Instrumentele picturii pentru reprezentarea realităţii

În fiecare caz, linia, culoarea şi forma au fost folosite pentru a crea diagrame, simboluri, hărţi şi ilustraţii ale unor aspecte specifice ale lumii. Picturile indică căile pe care oamenii le-au ales pentru a structura lumea lor, picturile fiind, deci, reprezentarea acestei structurări. Acestea pot fi văzute ca modalităţi de a privi în trecut, la energiile naturii ori la puterile zeilor sau ca expresie a plăcerii provocate de expresia vizuală a lumii.

Majoritatea picturilor folosesc unul sau mai multe dintre aceste instrumente. De aceea, de la Renaştere şi până la sfârşitul secolui al XIX-lea arta Vestică este unică. Pentru câteva secole au fost ignorate alte abordări ale picturii, din cauza preocupării de a reprezenta lumea într-un mod iluzionist. Scopul a fost de a perfecţiona metode de a reprezenta aparenţa lucrurilor într-un anumit moment.

Asta nu înseamnă că alte civilizații nu au recurs la reprezentarea iluzionistă. La urma urmelor, portretele pictate pe capacele sarcofagelor greceşti ori romane erau destul de realiste. Cu toate acestea, odată cu Renaşterea, arta Vestică a devenit preocupată cu reprezentarea iluzionistă. În parte, cred, originea se află într-un simţământ puternic al obiectivării lumii. Conştiinţa umană s-a izolat de lume. Se reprezintă pe sine ca fiind în afara naturii şi privind în interiorul acesteia. A renunţat la a mai fi un participant activ, devenind un observator şi un contemplator. În mod natural, această tendinţă avea nevoie de o artă care să o completeze şi care să o reprezinte.

Apariţia perspectivei

Perspectiva geometrică, invenţia apărută în Florenţa Renaşterii, a devenit contemporană cu această modificare în ceea ce priveşte observarea realităţii. Mereu au fost modalităţi de a exprima soliditatea lucrurilor şi poziţia lor în spaţiu. De exemplu, făcând lucrurile mai mari ori mai mici, cu cel mai apropiat peste cel îndepărtat. Alte căi pentru a reprezenta depărtarea sunt: ceaţa, o umbră albăstrie pentru munţii depărtaţi, schimbarea mărimii modelelor de pe carpete şamd. Perspectiva, ca metodă de expresie artistică, era, însă, complet diferită, ducând la o formă mult mai vie de creare a iluziei.

 



Înainte perspectivei apăruse pictura Fecioara pe tron, de Duccio, care putea fi observată din mai multe puncte de vedere. Parte din tron este văzută din partea stângă, altă parte din dreapta. Duccio ne-a oferit o imagine mai completă a tronului, integrând mai multe perspective. Pictura Vestică va trebui să aştepte apariţia lui Picasso şi Braque pentru a utiliza această metodă într-un mod coerent.

 

Madona întronată, Duccio
Duccio, Fecioara pe tron



Prin contrast, perspectiva foloseşte doar un singur punct de vedere. Este ca şi cum lumea este privită printr-o fereastră, marginea pânzei fiind marginea ferestrei. În frescele sale ale capelei Scrovegni din Padua, Giotto, unul dintre primii pictori care au experimentat perspectiva, a făcut remarci explicite la metoda folosită. În dreapta şi în stânga altarului Giotto a pictat arcade prin care se poate observa transeptul bisericii, cu o lampă atârnând. Pentru a completa această iluzie, vedem un unghi diferit al acestui transcept, din dreapta şi din stânga. Este ca şi cum Giotto a dat o gaură prin perete, iar noi vedem o extensie reală a capelei.

Desigur, nu toţi pictorii au adoptat perspectiva iluziei lumii văzute printr-o fereastră. Caravaggio a ştiut regulile perspectivei suficient de bine pentru a le submina, folosind modalităţi cu efecte dramatice. În loc să prindă figuri şi obiecte în cadre, Caravaggio lasă pictura plană, dar intră în spaţiul privitorului. Bolul cu fructe este gata să cadă, scaunele se prăbuşesc, braţele sunt întinse către feţele privitorului. Cu toate acestea, toate acestea au fost făcute pentru a spori drama, reprezentând realitatea lucrurilor într-un mod naturalist.

Perspectiva este un instrument minunat pentru a produce o anumită iluzie asupra realităţii. Dar nu trebuie uitat - chiar şi în cazul celor mai realiste picturi - că nu este decât un truc optic. Nu reprezintă modul în care noi vedem lumea, dar, din pricina prevalenţei picturilor ce folosesc perspectiva de-a lungul secolelor, am ajuns să credem că acest tip de pictură reprezintă singurul mod realist de a descrie lumea exterioară. În fapt, perspectiva descrie lumea aşa cum este ea văzută de o persoană cu un singur ochi, cu capul blocat într-o anumită poziţie - şi reprezintă surprinderea realităţii preţ de o singură clipă. Este acelaşi sistem folosit de aparatul de fotografiat, unde lentilele focalizează o imagine pe o placă fotografică, iar obturatorul este deschis pentru o fracţiune de secundă.

Numai că, aşa cum am văzut la începutul capitolului, ochiul uman nu este niciodată fix, ci continuu scanează scena vizuală. De asemenea, capul se mişcă, pentru a surprinde multiple perspective, în timp ce creierul integrează toată această informaţie. Atunci când ne mutăm de la gândirea despre realism ca o cale obiectivă de a reprezenta lumea exterioară, la întrebări privind modalităţi prin care putem transmite modul nostru subiectiv de a vedea lumea, apar nenumărate alte moduri de a picta.

Pictorul David Hockney argumentează că instrumentul perspectivei îşi are originea în dorinţa artiştilor de a picta crucificarea. O crucificare este "portretul" unui anume moment, în multe cazuri momentul în care Iisus se înalţă. De asemenea, este obişnuit ca Iisus să fie în centrul picturii, flancat de doi hoţi, cu Maria şi discipoli privind către el. Fiecare privire este focalizată pe figura centrală; timpul este îngheţat, iar perspectiva surprinde această scenă perfect.

Oricare i-ar fi originea, perspectiva a continuat să domine Vestul de-a lungul secolelor. S-a aplicat nu doar obiectelor religioase, ci şi celor laice. Perspectiva, de asemenea, a asigurat o modalitate realistă de a surprinde mai mulţi oameni, împreună. Rondul de noapte, al lui Rembrandt, este o modalitate de a satisface egoul burghezilor bogaţi într-un portret de grup.

 

Rondul de noapte, Rembrandt
Rembrandt, Rondul de noapte



În mâinile pictorilor olandezi şi spanioli reprezentările iluzioniste ale fructelor, vegetalelor şi tacâmurilor au glorificat bogăţia texturilor şi a suprafeţelor şi au sugerat o esenţă de natură spirituală a lumii naturii. Un peisaj poate fi folosit spre deliciul privirii, dar şi ca un experiment aflat în observare ori ca expresie a bogăţiei unui proprietar.

Pictura - chintesenţă a  unor fenomene sociale

De-a lungul secolului al XIX-lea multe picturi au încercat să spună o poveste. Pictura narativă victoriană a prezentat adesea o poveste morală ori a exprimat un sentiment corespunzător sub aspect social. În mod clar, iluzia realităţii a ajutat. Mijloacele de reprezentare au completat perfect viziunea societăţii. Anglia victoriană era ierarhizată: indivizii aveau locul lor, legea şi guvernul trebuia să fie respectați, iar eroii slăviţi. Cei săraci şi cei veniţi din zona rurală reprezentau consecinţele inevitabile ale expansiunii industriale, astfel, meritând mila. Asemenea figuri au fost portretizate în pictură şi poveşti. Eroii, pe de altă parte, cereau pânze vaste, pline cu diverse figuri, cum ar fi Moartea lui Wolfe, de Benjamin West. Cei în viaţă puteau fi slăviţi prin înveşmântarea lor în pelerine ori togi romane. Pre-rafaeliţii, respingând materialismul şi urâţenia unei Britanii industriale, au recurs la un fel de întoarcere la Rai, prin picturi realiste şi foarte detaliate.

 

Moartea lui Wolfe de Benjamin West
Moartea generalului Wolfe, de Benjamin West



Pictura în sprijinul politicii. Pictura lui David

În Franţa, revoluţia şi ridicarea lui Napoleon au reprezentat o serioasă zguduire pentru ordinea socială preexistentă. În acele timpuri (ca şi pe vremea lui Hitler ori a lui Stalin), artiştii trebuiau să fie sobrii, iar în pânzele lor să confere autoritate regimului, prin referirea la modele clasice bine stabilite. Franţa l-a avut pe Jacques-Louis David ca pictorul de curte al regimului, care a pictat alegorii ale evenimentelor prezente ca şi cum ar fi avut loc în Roma ori Grecia antică. În acest caz nu mai era vorba despre folosirea mijloacelor artistice pentru a reprezenta pe pânză mentalitatea societăţii, ci mai degrabă despre a sprijini prin pictură fantezia societăţii privitoare la ce dorea să fie. Abordarea lui David a funcţionat pentru că aceste era un pictor genial. Hitler şi Stalin nu au fost tot atât de bine serviţi de pictorii oficiali. În presupusele sale portrete eroice, Hitler ne apare astăzi ca un om mic şi ridicol, încercând să pară mai mare decât putea fi.

Una dintre capodoperele lui David, Jurământul Horaţilor, a fost terminată chiar înainte de Revoluţie. Aceasta descrie momentul în care bătrânul Horaţiu le înmânează săbiile sale celor trei fii ai săi, care jură să apere Roma împotriva oraşului Alba. În dreapta picturii vedem femei din familie plângând, una este logodită cu un alban, iar alta, ea însăşi o albană, este căsătorită cu unul dintre fii lui Horaţiu. Această pictură a devenit un simbol al revoluţionarilor. Ei au văzut-o ca pe o chemare la arme şi un îndemn la luptă pentru o nouă ordine, chiar dacă asta însemna separare între prieteni ori membri ai familiei.

 

Jurământul Horaţilor, David
Jurământul Horaţilor, David



Pictura ca expunere a tarelor sociale. Theodore Gercault şi Pluta Meduzei

Măsura în care o reprezentare neoclasică poate servi unei societăţi ca propagandă, pentru a etala maniera în care aceasta vede lumea, poate fi observată în scandalul declanşat de o pictură de Theodore Gercault, Pluta Meduzei, din 1882 (ulterior repunerii pe tron a monarhiei Bourbon). În 1816 fregata franceză Meduza, care se îndrepta către Senegal, a deviat de la curs, în timp ce echipajul celebra traversarea ecuatorului. Nava a lovit un recif şi a început să se scufunde. Cum nu erau suficiente bărci pentru toţi, a fost încropită o plută, care ar fi trebuit să transporte 152 de membri ai echipajului. Cum aceasta a început să se scufunde sub greutatea încărcăturii, hrana şi restul obiectelor au trebuit să fie aruncate peste bord. Ofiţerii au refuzat să ia comanda plutei şi, după ce pluta a fost trasă o vreme, pentru a se depărta de recif, aceasta a fost lăsată în derivă, ofiţerii fiind în bărci. Pluta a plutit în voia valurilor timp de 12 zile, marinarii neavând niciun pic de hrană, fiind nevoiţi să recurgă la canibalism pentru a supravieţui. Din cei 152 de marinari, doar 12 au supravieţui pentru a spune povestea. Gericault pictează momentul în care o navă (una de salvare, poate?) se observă la orizont, în timp ce unul dintre marinarii de pe plută îşi flutură cămaşa pentru a atrage atenţia echipajului de pe corabie.

 

Pluta Meduzei
Theodore Gercault, Pluta Meduzei



Pictura a generat un scandal naţional şi a dezvăluit corupţia prezentă la mai multe nivelului guvernamentale. Nu doar că ofiţerii şi-au abandonat oamenii, dar căpitanul, un individ bătrân şi incompetent, îşi obţinuse postul prin conexiuni politice.

Fie că o pictură celebrează imaginea unei societăţi despre sine însăşi, fie că expune erori ale acestei imagini, fapt este că această pictură, bazată pe perspectivă, este, în esenţă, despre o formă de certitudine. Ea spune "aşa este lumea" ori "aşa ar trebui să fie lumea". Nu există spaţiu de manevră pentru dubiu, paradox ori complementaritate în acest tip de pictură. Aceasta caută să reprezinte realitatea, dar, în acelaşi timp, nu surprinde modul exact în care noi vedem lumea.


Arta ca teorie ştiinţifică (46)

 

Traducerea, realizată de Scientia.ro, este cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.
Imaginile sunt preluate de pe site-ul Wikipedia.org.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.