CopertaSuntem cu toţi filozofi. Într-un anume moment în viaţă punem cele mai profunde întrebări posibile pentru o fiinţă umană. Cine suntem? De unde venim? Încotro mergem? Care este sensul vieţii? Are timpul un sfârşit? Care este acţiunea corectă?

 

 

 

 

CAPITOLUL IV - LIMBAJUL

Fizica indienilor Blackfoot (31)

Ce înseamnă să fii liber? Cum ar trebui să mă comport faţă de ceilalţi? Care este semnificaţia morţii?

De la începutul istoriei cunoscute filozofii şi înţelepţii religioşi din toate culturile au dezbătut aceste întrebări. Unele culturi au oferit răspunsuri bazate pe religie şi pe revelaţii mistice. Altele au creat sisteme complexe de gândire. Unii filozofi au răspuns acestor întrebări cu alte întrebări. Alţii au căutat să ducă munca până la capăt şi au dorit să creeze o operă care să conţină toate întrebările şi răspunsurile la acestea.

Unele sisteme religioase şi filozofice abordează problematica în mod poetic, căutând să exprime transcendentul. Altele, în special în Vest, expun obiectivele cu claritate şi într-o manieră directă. Pe de altă parte, unele opere filozofice au devenit dense şi complicate, întrucât filozofii s-au străduit să exprime inefabilul în cuvinte, forţând limbajul în încercarea de a rezolva sarcini pentru care nu era adaptat.

Astfel am ajuns la o altă întrebare importantă: cum este posibil să spunem ceva care să însemne ceva? Cum ne înţelegem atunci când vorbim despre lume? Cum putem să comunicăm esenţa a ceea ce simţim şi gândim? Cum putem vorbi într-o asemenea manieră, încât să nu fim greşit înţeleşi? Care este calea corectă pentru a folosi limbajul?

Leibniz a susţinut că o limbă raţională şi "ideală" ar trebui folosită numai în argumentările filozofice. Discuţiile studenţilor despre liberul-arbitru, conştiinţă, moralitate şi aşa mai departe se blochează rapid în confuzie privind definirea termenilor folosiţi. "Eu vorbesc despre un lucru, iar tu despre altul" spunem. "Hai să definim termenii întâi de toate, ca să fim de acord asupra conceptelor folosite". Astfel discuţia se mişcă într-o altă direcţie, în încercarea de a defini liberul-arbitru ori conştiinţa ori ceea ce înţelegem prin bunătate. Dar odată ajunşi la un acord, avem senzaţia că nu am rezolvat problema şi că în continuare vorbim despre lucruri în mod subtil diferite.

Leibniz a înţeles aceste dificultăţi foarte bine. El a propus ca filozofii să adopte un limbaj în care toţi termenii să fie întâi definiţi în afara oricărei ambiguităţi. Dacă picăm de acord asupra a ceea ce înseamnă "libertate", "moralitate", "cauzalitate", "timp", "spaţiu" ş.a.m.d. şi suntem atenţi să folosim termenii în acord cu definiţiile date, atunci putem discuta într-o manieră logică. În acest fel ajungem la un nivel de certitudine şi ne eliberăm de ambiguitate şi confuzie.

Odată ce un atare limbaj a fost pus la punct, controversele filozofice pot fi închise, pas cu pas, iar marile întrebări ale filozofiei îşi pot găsi răspunsurile. În felul acesta filozofia ar ajunge la un acord general privind ceea ce se cunoaşte şi ceea ce nu se poate şti. În locul numeroaselor şcoli de filozofie am avea claritate. Filozofia ar pune o graniţă în jurul a ceea ce poate fi spus, ceea ce poate fi cunoscut şi ceea ce putem spune cu certitudine. În afara acestor graniţe vor rămâne întrebările la care nu s-a găsit un răspuns şi incertitudinile. Dar înăuntrul acestor graniţe solul va fi curat şi fără bălării.

Incertitudinea limbajului-2 (33)

 

 

Traducerea este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.