(Timp citire: 5 minute)

CopertaÎncepem astăzi să publicăm cel de-al treilea capitol al cărţii lui David F. Peat, intitulat "De la obiect la proces", cu o întrebare privind natura ultimă a realităţii: este Universul supus unei perpetue schimbări ori, dincolo de aceste transformări, există o esenţă a lucrurilor?

 

 

 

 

Dominaţia logicii (24)

 

CAPITOLUL III - DE LA OBIECT LA PROCES

Suntem creaturi legate ombilical de natură, de lumea concretă. Nu putem trăi mereu într-o lume a viselor, paradoxurilor, matematicii axiomatice şi incertitudinilor. Chiar dacă, din când în când, suntem cu capul în nori, ar trebui să încercăm întotdeauna să rămânem cu picioarele pe pământ, bine ancoraţi în realitate. Chiar dacă locuim într-un bloc turn în mijlocul unei metropole, nu ar trebui să uităm că înaintaşii noştri au vieţuit printre pajişti, râuri şi fluvii, păduri şi deşerturi, oceane şi munţi.

Corpurile noastre sunt alcătuite din materie. Avem nevoie de materie, sub forma aerului, hranei şi apei pentru a putea trăi. Această lume materială este unica certitudine inalienabilă pe care o avem în viaţă. În multe dintre religiile planetei lumea materială este reprezentată prin Arborele Vieţii, a cărui coroană se ridică până la ceruri în timp ce rădăcinile-i coboară adânc spre centrul Pământului. Acest copac simbolizează existenţa individuală a fiecăruia dintre noi, aspiraţia la transcendentalitate, numinozitate şi spiritualitate prin intermediul fundaţiei sale solide din interiorul Pământului.

Numai că înţelegerea noastră cu privire la partea materială a existenţei umane a fost transformată radical de teoria cuantică. Scaunele şi mesele au dispărut, fiind înlocuite de un spaţiu aproape gol, dar populat cu atomi care interacţionează. Ulterior, atomii au fost descompuşi în nuclee atomice, nucleele în particule elementare şi, în cele din urmă, particulele elementare au fost explicate prin intermediul simetriilor, transformărilor şi proceselor din vidul cuantic. Înţelegerea acestui nou tip de realitate a necesitat o schimbare de paradigmă a gândirii atât de profundă, încât influenţele sale s-au simţit chiar până la nivelul limbii vorbite. În locul substantivelor şi conceptelor trebuie să dialogăm cu ajutorul verbelor, proceselor şi fluxurilor. Şi, aşa cum am mai menţionat, această modificare a felului în care ne raportăm la realitate a fost însoţită de revoluţii similare în domenii precum arta, literatura, filozofia şi relaţiile sociale.



 

PERMANENŢĂ ŞI TRANSFORMARE

Care e natura lucrurilor? Care sunt cărămizile fundamentale ale realităţii? Din ce este alcătuită finalmente materia? Toate culturile au încercat să lămurească această problemă. Este un subiect dificil în mod special din cauza aparentei discrepanţe dintre, pe de o parte, caracterul permanent al lumii în care trăim şi, pe de alta, a naturii sale tranzitorii, schimbătoare. Prin comparaţie cu viaţa omului, rocile şi munţii au o existenţă eternă. Raportat la scara erelor geologice, vieţile noastre sunt la fel de întâmplătoare precum vântul şi vremea, alimentele şi recoltele.

Să considerăm, spre exemplu, apa. Cea mai comună şi necesară dintre substanţe. Apa este într-o continuă mişcare şi transformare. Îşi modifică forma după cea a unei vaze, a unei căni, a unui bazin de înot ori a unui dig. Ajunge pe sol în urma ploilor, curge sub forma râurilor, se varsă în oceane şi, în cazul unui iaz, suprafaţa îi este vălurită de vânt. În zilele foarte reci aceeaşi apă îngheaţă, trecând în stare solidă, pentru ca apoi, când soarele îşi face din nou simţită prezenţa, gheaţa astfel formată să se topească, redevenind apă. Puneţi o parte din această apă într-o oală, turnaţi-o pe foc şi se va transforma în aburi; puneţi o lingură rece peste apa care fierbe şi aburii vor condensa, transformându-se în picături de apă.

Aceste trei stări diferite de agregare ale materiei - solidă, lichidă şi gazoasă - se transformă atât de uşor din una în alta încât este normal să presupunem existenţa unei esenţe fundamentale comună gheţii, apei lichide şi aburului. Ca şi cum respectiva esenţă ar fi primordială, iar manifestările sale particulare, formele solidă, lichidă şi gazoasă, depind de circumstanţele exterioare.

Ceea ce este valabil în cazul apei se aplică şi pentru multe alte substanţe care ne înconjoară. Fierul rugineşte, untul se topeşte la soare, carnea putrezeşte, mustul fermentează, vinul se transformă în oţet, metalele încălzite la temperaturi mari se amestecă formând aliaje. Tot ceea ce ne înconjoară reprezintă procese fără sfârşit de dezvoltare şi descompunere, cât şi nenumărate transformări de forme, culori, gusturi şi mirosuri. Progresul civilizaţiilor este determinat, în parte, de înţelegerea şi controlul perfect asupra unor asemenea transformări.

Taoismul Chinei Antice are la bază o filozofie a schimbării fără de sfârşit. Viziunea
despre lume a diferitelor populaţii Algonquin din America de Nord (Blackfoot, Cheyenne, Obijway, Micmac, etc.) îmbrăţişează transformarea continuă. Cu toate acestea, filozofii secolului al cincilea dinainte de Hristos ai Greciei Antice credeau în existenţa unei stări fundamentale, o esenţă care s-ar afla în spatele acestor transformări. Thales sugera că totul este compus din apă. Pentru Anaximede esenţa era aerul. Heraclit credea că este vorba despre foc. Empedocle a sugerat o abordare diferită: nu există un constituent fundamental. Mai degrabă, materia este formată din combinaţia a patru elemente - aer, foc, apă şi pământ. În funcţie de proporţia fiecăruia dintre aceste patru elemente, caracteristicile substanţelor sunt mai apropiate de cele ale pământului, focului, aerului ori apei.

 

Naşterea şi evoluţia teoriei atomice (26)

 

 

Traducerea este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.