Gravitonii sunt particulele-forţă ipotetice asociate gravitaţiei. Datorită succesului modelului standard în descrierea celorlalte trei forţe fundamentale, care se manifestă prin intermediul schimbului de bosoni, se presupune că şi în cazul gravitaţiei avem de-a face cu un boson gauge.

Comentarii -


De ce nu este spaţiu-timpul nostru 4-dimensional curbat în a 5-a dimensiune?

Ar putea fi, dar nu cunoaştem în prezent niciun experiment prin care să aflăm asta.

Comentarii -

CUPRINS

Cum este să fii într-un loc fără gravitaţie?

Cei mai mulţi cred că astronauţii care călătoresc pe orbită, în jurul Pământului, sunt în stare de „imponderabilitate”, dar de fapt există încă atracţie gravitaţională pe orbită, doar că este echilibrată de forţa centrifugă care acţionează asupra navei spaţiale. Câmpul gravitaţional poate fi în continuare detectat, deoarece produce un efect „de maree” chiar şi în interiorul navei spaţiale.  

Comentarii -

CUPRINS


Dacă un observator A se deplasează accelerat faţă de un observator B, vor fi de acord cei doi că observatorul A este cel care câştigă în masă?

Dacă studiem ce se întâmplă clipă de clipă, vom constata că în fiecare clipă observatorii se distanţează cu viteză constantă şi astfel, A şi B vor vedea reciproc masele, unul pe a celuilalt, schimbându-se în conformitate cu relativitatea generală. Singurul lucru care sparge această simetrie este faptul că vedem observatorul A folosind o rachetă spaţială şi considerăm că observatorul B reprezintă sistemul de referinţă neaccelerat. Dacă B este pe Pământ şi A este într-o rachetă, este clar că orice modificare de masă va fi atribuită mişcării observatorului A, dar, în orice caz, B privind la A va vedea cum observatorul A se îndepărtează cu viteză crescătoare în raport cu sistemul său propriu de referinţă, care este un sistem perfect „adecvat” pentru a fi utilizat. Dacă B este pe Pământ, A va vedea la rândul său cum B şi Pământul câştigă în masă, chiar dacă A nu va afirma niciodată că el este staţionar şi observatorul B cu Pământul se îndepărtează de el, acceleraţi într-un mod misterios.

Comentarii -

CUPRINS

Care este cea mai simplă dovadă că există mai mult de 4 dimensiuni?

Nu este nicio dovadă. Toate "dovezile" sunt de natură teoretică, dar nici una nu a fost verificată, deoarece ... nu ştim cum! Tot ce ştim este că spaţiu-timpul nostru este 4 dimensional într-o aproximare de câteva părţi la o sută de miliarde, bazată pe cât de bine urmează gravitaţia relativitatea generală în sistemul nostru solar.

Comentarii -

CUPRINS

Există şi alte obiecte astronomice, în afară de pulsarul binar Hulse-Taylor, cu ajutorul cărora poate fi testată relativitatea generală?

În cartea redactată de G. Srinivasan în 1994 şi intitulată „Pulsarii”, publicată de Academia de Ştiinţe a Indiei, prof. Joseph Taylor prezintă cele câteva sisteme de pulsari binari cunoscute în prezent:

Comentarii -

CUPRINS

Dacă aş trece pe lângă Soare cu o viteză apropiată de cea a luminii şi masa sa ar deveni şi mai mare, atunci de ce nu ar cădea planetele pe el, ca urmare a creşterii atracţiei sale?

Deoarece nu aţi pus problema corect, referitor la sistemul de referinţă la care vă raportaţi. Nu numai masa Soarelui ar apărea mai mare, dar toţi ceilalţi factori s-ar extinde de asemenea, fiecare în modul său propriu, şi având ca rezultat  ceea ce vedem ca funcţionând corespunzător. Cele spuse aici nu prea reprezintă un răspuns, căci sunt necesare cunoştinţe de matematică relativistă pentru a înţelege ce se întâmplă în detaliu.

Comentarii -

CUPRINS


Dacă îndrept o lanternă aprinsă spre cer, e posibil ca în cele din urmă cineva din altă galaxie să vadă semnalul luminos?

Nu, nu ar putea. Miliardele de fotoni emişi pe secundă de la sursa de lumină, se vor împrăştia şi „dilua” în spaţiu, în concordanţă cu legea inversului pătratului distanţei. Pe măsură ce fotonii ajung în partea de sus a atmosferei Pământului, vor fi mai puţini de un foton pe metru pătrat. Ei vor fi „diluaţi” de lumina vizibilă din atmosferă şi apoi se vor pierde în fluxul luminos al Soarelui...un flux care este enorm!

Comentarii -

CUPRINS


Deplasarea cu o viteză mai mare decât viteza luminii înseamnă că ar fi posibilă călătoria în timp?

Da, asta înseamnă.

Comentarii -

CUPRINS


În Universul nostru, spaţiul 3-dimensional şi timpul formează un obiect fizic nou, indivizibil, care are 4 dimensiuni. Toate legile fizicii şi fenomenele par să solicite perceperea spaţiului şi timpului ca un singur obiect, spaţiu-timpul. Despre asta vorbesc teoriile relativităţii ale lui Einstein.

Comentarii -

CUPRINS


Dacă spaţiul poate fi îndoit, el poate fi de asemenea şi feliat?

Ca fizicieni, nu ştim cât de rău poate fi tăiat şi feliat spaţiul. Matematicienii taie şi feliază în mod obişnuit tipurile de spaţiu pe care le studiază, dar nu există nici o dovadă că spaţiul fizic poate fi feliat. El poate fi deformat, curbat şi îndoit rău de tot, dar nu feliat!

Comentarii -

CUPRINS

Dacă Universul este un univers de tip închis, e posibil ca undele gravitaţionale să fi înconjurat deja Universul?

Nu, pentru că nu au avut suficient timp, în cei 15 miliarde de ani care au trecut, să ocolească spaţiul 3D. La fel ca oricare altă informaţie care se propagă cu viteza luminii, într-un astfel de model cosmologic, semnalul va face o călătorie completă în jurul Universului în momentul în care acesta intră în starea de „Big Crunch”. Când un asemenea Univers ajunge la punctul său de întoarcere (expansiunea se transformă în restrângere - n.tr.), semnalul va fi parcurs exact jumătate din drum său în jurul universului şi noi vom vedea exact jumătate din spaţiul complet care a apărut după Big Bang.

Comentarii -

CUPRINS

Nu ştim altceva, decât că natura penalizează sever orice proces care încearcă să facă acest lucru, să atingă viteza luminii. Acesta pare să fie modul în care este alcătuit Universul nostru special. Poate să nu ne placă, dar la fel ca şi în cazul multor altor legi, cu existenţa cărora trebuie să ne împăcăm, aceasta este o lege pe care n-am văzut-o niciodată violată şi trebuie să trăim cu ea.

Comentarii -

CUPRINS

Pe măsurăm ce ne apropiem de viteza luminii nu ni se pare că Universul dispare într-un punct luminos, dinaintea noastră?

O dată ce înţelegem efectele relativiste, privind de-a lungul direcţiei de mişcare vom vedea stelele din faţa noastră deplasându-şi puternic culoarea spre albastru şi stelele imediat din spatele nostru deplasându-se spre roşu. Va fi o distorsionare crescândă a imaginilor, în sensul că stelele de dinaintea noastră vor părea că alunecă într-un punct aflat direct în faţa noastră, iar în spatele nostru se va extinde o zonă, în interiorul căreia stelele sunt complet deplasate în afara benzii vizuale şi în scurt timp, nu se mai detectează nici o emisie de unde luminoase.

Comentarii -

CUPRINS

Când depăşim viteza luminii, cum devine masa noastră „imaginară”?

În ecuaţia relativistă, masa este:

masa = masa de repaus / [1 - (v/c)²]½

Se poate observa că pentru v mai mare decât viteza luminii, vom avea rădăcina pătrată dintr-un număr negativ, ceea ce matematicienii numesc rădăcină imaginară. Acest lucru, din punct de vedere fizic, ne arată că masa corpului creşte asimptotic spre infinit atunci când viteza corpului v se apropie de viteza luminii. Constatăm că doar când v = c, numitorul fracţiei devine zero şi masa aflată sub observaţie devine infinită. Pentru orice accelerare continuă, va trebui să ne facem griji, mai întâi, să atingem viteza luminii şi abia pe urmă să ne gândim cum o depăşim, pentru a ajunge la o masă imaginară!

Comentarii -

CUPRINS

În afara atomului, spaţiul are 3 dimensiuni mari, care se bazează într-un raport mai bun de 1 parte la 10 miliarde, pe modul în care acţionează gravitaţia în comparaţie cu modul în care relativitatea generală spune că ar trebui să se comporte în spaţiul 3D. În interiorul atomului, la o scară mai mică decât nucleul atomului, noi nu ştim ce se întâmplă cu spaţiul, dar teoreticienii care caută o „Teorie a totului” par să îmbrăţişeze ideea că ar putea fi o mulţime de dimensiuni microscopice, cuantice, pentru fiecare punct al spaţiului 3D. Nu există nici o dovadă observaţională pentru asta, dacă nu cumva dovada este chiar acolo, în faţa noastră şi noi pur şi simplu nu o vedem!

Comentarii -

CUPRINS

În prezent, nu există experimente care să indice că spaţiul ar fi cuantificat şi nimeni nu ştie cum s-ar putea efectua astfel de experimente. Nu avem tehnologia necesară.

Comentarii -

CUPRINS

Dacă undele gravitaţionale se deplasează cu viteza luminii, de ce nu se aplică efectul de întârziere în ecuaţiile folosite în mecanica cerească?

Ecuaţiile standard nu sunt afectate de efectul de întârziere în propagarea undelor gravitaţionale, deoarece pentru cele mai multe dintre calculele de efemeride, efectul este prea mic pentru a avea consecinţe pe termen scurt (notă: efemeridele sunt tabelele care conţin poziţiile planetelor din sistemul solar la anumite date calendaristice). Calculele cele mai sofisticate din domeniul mecanicii relativiste, aplicate în astronomie, iau în considerare această întârziere şi rezultatele sunt în deplină concordanţă cu cele mai precise observaţii. 

Comentarii -

CUPRINS

Întrebare:

Ar fi posibil ca fenomenele de lentilă gravitaţională să fie cauza apariţiei exploziilor de raze gama în acelaşi loc pe cer, mai degrabă decât repetarea exploziilor?

Comentarii -

CUPRINS

Dacă ar fi să călătorim în spaţiu, ne-am întoarce într-adevăr mai tineri decât prietenii lăsaţi în urmă?

Un mare număr de experimente cu particule subatomice accelerate şi cu ceasuri purtate de avioane cu reacţie, confirmă că noi şi ceasurile care ne însoţesc în călătorie, vor înregistra o scurgere mai lentă a timpului decât un ceas în repaus. Dar, pentru tipurile de viteze cu care călătorim, această diferenţă de timp înseamnă minuscule fracţiuni dintr-o secundă. În cazul particulelor subatomice, viteza acestora pote fi mărită la 99,9999 % din viteza luminii şi atunci constatăm într-adevăr câteva lucruri importante, cum ar fi creşterea de câteva ori a duratei de viaţă a particulelor în comparaţie cu cazul în care s-ar mişca mai încet.  Efectul pare deci, destul de real.

Comentarii -

CUPRINS

 

Întrebare: Dacă am putea să ne întoarcem în acelaşi loc din spaţiu-timp unde am fost ieri la amiază, ar fi încă ieri la amiază? 

Răspuns: Da...dar ar implica călătoria în timp şi Natura nu pare dispusă să joace acest joc cu noi.

Comentarii -

 

CUPRINS


Din punct de vedere matematic şi în concordanţă cu relativitatea, ele sunt, într-un anumit sens, interschimbabile, dar noi ştim că ele formează părţi egale ale unui „lucru” mai mare, numit spaţiu-timp şi doar în interiorul spaţiu-timpului pot fizicienii înţelege cel mai complet mişcarea, iar proprietăţile obiectelor naturale şi ale fenomenelor pot fi înţelese riguros.

Comentarii -

EinsteinTeoria generală a relativităţii a lui Einstein a trecut toate testele la care a fost supusă, de aceea este considerată o teorie solidă de către fizicieni. Ce dovezi sunt pentru relativitatea generală? Până în prezent TGR a făcut următoarele predicţii:

Comentarii -

 

CUPRINS

De ce îşi pierd valabilitatea legile fizicii în singularităţi? Deoarece mărimile specifice care definesc fizica (viteza, densitatea, masa, volumul) nu mai au nici o semnificaţie finită. Mărimile relevante, fie devin „zero”, fie infinite, fără nimic între ele care să aibă un sens matematic.    

Comentarii -

Dacă frecarea în spaţiu este atât de mică, de ce nu putem atinge viteza luminii cu o rachetă mare?

CUPRINS


Deoarece această limitare a vitezei este înzidită în spaţiu-timpul însuşi, care este o proprietate a câmpului gravitaţional al Universului. Natura pare a fi închisă pentru această limită a vitezei şi nu putem face nimic cu materia şi energia din spaţiu-timp pentru a putea depăşi această limită. Nu putem depăşi viteza luminii, aşa cum nu putem modifica nici o constantă a Naturii.

Comentarii -