Există o altă modalitate utilă de a gândi mişcarea de-a lungul unei curbe. În absenţa unei forţe, un obiect va continua să se mişte cu aceeaşi viteză şi în aceeaşi direcţie. Un student de-al meu a inventat o sintagmă excelentă pentru aceasta: memoria mişcării. După prima secundă a acestei mişcări, mingea din figura m se deplasează un pătrat înainte şi un pătrat în jos, adică 10 metri într-o direcţie, 10 metri în cealaltă.

 

 

CUPRINS
2.3.5 Memoria mişcării

 



Imaginea m: Memoria mișcării: sarcina mingii ar putea fi să continue ceea ce face deja. Forţa gravitaţională o determină să devieze în jos un pătrat mai mult decât sarcina sa


De aşteptat pentru următorul interval de o secundă ar fi să se repete fenomenul, continuând până la primul cerc marcat cu linie punctată. Forţa gravitaţională a Pământului de 10 newtoni acţionează însă asupra mingii, modifică partea verticală a impulsului mingii cu 10 unităţi. De fapt mingea străbate încă 10 metri (un pătrat) înainte de cercul cu linie punctată.

 

Mişcarea circulară



Imaginea o:
Un mare număr de lovituri uşoare dă o bună aproximaţie a mişcării circulare. O forţă acţionând din faţă, activă ar da exact o mişcare circulară


Figura o ne arată cum să aplicăm conceptul memoriei asupra mişcării circulare. Ar trebui să te convingă de faptul că doar o forţă acţionând către interior este necesară pentru a produce o mişcare circulară. Unul dintre motivele pentru care Newton a fost primul care a făcut progrese în analizarea mişcării planetelor în jurul Soarelui este acela că contemporanii lui erau confuzi în această privinţă. Mulţi dintre ei s-au gândit că în afara unei atracţii a Soarelui asupra plantelor trebuie să existe şi o forţă secundară, care să le împiedice să încetinească din mişcarea lor. Aceasta este gândirea aristoteliană incorectă: de fapt, obiectele nu încetinesc în mod natural. Maşina 1 din figura n are nevoie de o forţă de înaintare cu scopul de anula forţa de frecare; forţa totală este 0. Asemănător, forţa de înaintare şi forţa de rezistenţă la înaintare ale maşinii 2 se anulează reciproc  şi singura forţă care rămâne este forţa către interior. Nu există frecare în vidul spaţiului cosmic, deci dacă maşina 2 ar fi o planetă, forţa de rezistenţă la înaintare nu ar exista, pentru că singura forţă ar fi forţa gravitaţională a Soarelui.



Imaginea n
. Forţele maşinii 1 se anulează, iar forţa totală este 0.  Forţa de înaintare şi forţa de rezistenţă la înaintare se anulează. Rămâne doar forţa care acţionează din spate


Un lucru confuz despre mişcarea circulară este că de multe ori ne ispiteşte să adoptăm un sistem de referinţă non-inerţial. Figura p prezintă o minge de bowling în partea din spate a unei camionete de tip pick-up, care virează. Fiecare panou oferă o vedere asupra aceloraşi evenimente, dar din sisteme de referinţă diferite. Sistemul de referinţă p/1, ataşat camionului care virează este non-inerţial, pentru că îşi schimbă direcţia. Mingea încalcă conservarea energiei, accelerând din starea de repaus fără niciun motiv evident. Există o anumită forţă exterioară misterioasă care izbeşte mingea în partea laterală a camionetei? Nu. Analizând totul într-un sistem de referinţă inerţial adecvat, p/2, vedem că, în fapt, camioneta se mişcă brusc şi mingea se loveşte de aceasta. Aceasta are sens deoarece camioneta interacţionează cu asfaltul.


Imaginea p. O bilă de bowling este în spatele unei camionete luând-o la stânga. Mişcarea este văzută întâi într-un sistem care coteşte deodată cu camioneta, 1, apoi într-un sistem inerțial, 2