Realizarea că masa şi energia nu se conservă individual este primul exemplu al ideii cunoscute sub numele de principiu al corespondenţei. Când Einstein a emis teoria relativităţii, conservarea energiei era deja acceptată de către fizicieni de decenii.

 

 

 

 

CUPRINS
1.7 Echivalenţa masei şi a energiei (Principiul corespondenţei)

 

Iar conservarea masei era acceptată de mai bine de o sută de ani. Înseamnă un astfel de exemplu că fizicienii nu prea ştiu despre ce vorbesc?

Există o tendinţă recentă în rândurile oamenilor de ştiinţă de a nega că există măcar metoda ştiinţifică, susţinând că ştiinţa nu este mai mult decât un sistem social care determină ce idei vor fi acceptate, bazându-se pe un criteriu stabilit în cadrul grupului. Dacă ştiinţa este un ritual social arbitrar, ar părea dificil de explicat cum de este atât de eficientă în elaborarea unor obiecte extrem de folositoare, precum avioanele, CD playerele şi maşinile de cusut. Dacă practicile voodoo şi astrologia  utilizează metode cu nimic mai puţin ştiinţifice decât chimia şi fizica, de ce nu duc la niciun rezultat util?

Această atitudine prostească se datorează unei farse faimoase făcute de un fizician de la Universitatea New York în anul 1996, Alan Sokal. Sokal a scris un articol intitulat „Depăşind limitele: către o interpretare a gravitaţiei cuantice”, care a fost acceptat de către un jurnal cultural de studii numit Social Text. Conţinutul ştiinţific al lucrării este un talmeş balmeş atent alcătuit, ce conţine şi termeni tehnici pentru a crea confuzie maximă; nu îmi dau seama unde începe şi unde se termină şi bănuiesc că editorii şi criticii de la Social Text au înţeles chiar mai puţin. Dar fizica este combinată cu declaraţii culturale menite să atragă – „adevărurile susţinute de ştiinţă depind de regulă de teoria din spatele acestora şi ce depind de ele însele – iar notele de subsol fac referire la articole academice precum Exegeza lui Irigaray şi a lui Hayles asupra codificării sexelor în mecanica fluidelor ... şi... Critică cuprinzătoare a ideologiei sexiste din spatele ştiinţelor în general şi a fizicii în special... ” În ziua în care a fost publicat articolul, Sokal a publicat o scrisoare explicând că toată treaba fusese o parodie – una ce le-a scăpat editorilor de la Social Text.

Ce împiedică fizica de la a fi doar o modă este că trebuie să fie în concordanţă cu experimentele şi observaţiile. Dacă o teorie precum conservarea masei a fost adoptată, aceasta s-a întâmplat pentru că a fost susţinută de un număr mare de experimente. Singura lipsă este că experimentele nu sunt niciodată precise la modul absolut, aşadar o discrepanţă atât de minusculă precum o schimbare a masei cuiului ruginit din exemplul 15 era nedetectabilă. Experimentele mai vechi nu erau complet greşite. Erau corecte în măsura limitelor. Dacă cineva apare cu o teorie şi susţine că aceasta este mai bună, aceasta trebuie încă să fie în armonie cu aceleaşi experimente. În jargon informatic, trebuie să fie compatibilă cu versiunile mai vechi. Acest lucru este numit principiul corespondenţei: noile teorii trebuie să se potrivească cu cele vechi în situaţiile în care sunt aplicabile amândouă. Acest principiu al corespondenţei spune că putem utiliza o teorie veche în cadrul în care funcţionează, aşadar mă refer de regulă la  conservarea masei şi la conservarea energiei, în loc de conservarea masei şi energiei, cu excepţia cazurilor în care chiar este necesară utilizarea noii teorii.

Ironic, relativiştii culturali extremi atacă ceea ce consideră adevărurile arogante ale fizicienilor, dar ceea ce nu înţeleg este că ştiinţa susţine că descoperă doar adevăruri parţiale şi provizorii. Principiu corespondenţei spune că fiecare dintre adevărurile ştiinţifice din ziua de astăzi poate fi înlocuit mâine de un alt adevăr ce este mai exact şi care este aplicabil la o scară mai largă. Ne spune, de asemenea, că adevărurile curente nu îşi vor pierde din valoare când acest lucru se va întâmpla.