După finalizarea seriei "Made easy" (în varianta noastră - "De la Big Bang până în zilele noastre"), de finalul prezentării căreia ne apropiem şi noi aici, pe Scientia.ro, Peter Hadfield a adăugat pe canalul său Youtube 2 scurte videoclipuri care s-au născut în urma observaţiilor şi completărilor pe care i le-au trimis fanii săi. Am decis să le postăm şi noi pe blogul Scientia, însoţite de scurte comentarii.

ERATA 1

În cadrul primei erate, autorul pomeneşte despre câteva inexactităţi din prima parte a seriei, care prezintă istoria Universului: prima dintre acestea se referă la procesul de formare a elementelor chimice la finalul ciclului de viaţă al stelelor, când acestea colapsează şi explodează. Exploziile "obişnuite", ale novelor, dau naştere doar elementelor chimice prezente în tabelul periodic până la fier, inclusiv. Atomi mai grei decât fierul se nasc doar în urma exploziilor extrem de puternice ale supernovelor. Alte mici inadvertenţe puteţi afla urmărind filmul de mai jos (în limba engleză).

 

 

ERATA 2

În această a doua erată, autorul pomeneşte despre faptul că atunci când se vorbeşte despre expansiunea Universului, alături de efectul Doppler (de luat în calcul în cadrul discuţiilor despre Calea Lactee), mai este de luat în calcul şi aşa-numita deplasare spre roşu cosmologică a luminii provenind de la galaxiile îndepărtate, în ceea ce priveşte calculele privind viteza de deplasare a acestora faţă de Terra. O altă observaţie este cea legată de numărul de cromozomi al oamenilor (46), respectiv al maimuţelor antropoide (48). O exprimare mai corectă ar fi să spunem că oamenii au 23 de perechi de cromozomi, iar maimuţele antropoide 24. O altă eroare se referă la faptul că autorul afirmă la un moment dat că populaţiile africane San (descendenţii moderni ai strămoşilor tuturor oamenilor) ar poseda toţi markerii genetici descoperiţi oriunde pe Terra la omul modern. Bineînţeles că nu este cazul...

Mai multe corecturi, în filmul de mai jos:

 

Scris de: T. Ov.
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.