Protestanţii spanioli au purtat măşti ale grupului "Anonymous" şi ale fondatorului WikiLeaks, Julian Assange
Foto: Jon Nazca/REUTERS

 

Protestele grupării Anonymous împotriva acţiunilor anti-WikiLeaks reprezintă echivalentul, pe Internet, al unei demonstraţii masive. Este o greşeală să-i numim pe aceşti activişti hackeri (cei care îşi etalează dibăcia în domeniul IT din plăcere) ori crackeri (cei care profită de breşele de securitate ale sistemelor). Softul LOIC care este folosit de grup este astfel creat, încât nu este nevoie de mare pregătire în domeniul computerelor pentru a-l folosi, iar acesta nu creează şi nici nu profită de breşe de securitate. Există o versiune instalabilă, dar şi un site dedicat (care are prestabilite ţintele; la data scrierii articolului, ţintele fiind BankOfAmerica.com, Verified.visa.com, MasterCard.com şi MoneyBookers.com).

 

Protestatarii nu au încercat să preia controlul site-ului Amazon ori să extragă date de pe site-ul MasterCard. Ei au intrat pe poarta principală, care nu poate face faţă multitudinii de "musafiri".

Apelativul de DDoS pentru acţiunile Anonymous este înşelător, căci un atac DDoS se foloseşte de computere "zombi", controlate de atacatori fără ştirea proprietarilor. Adică cineva profită de breşele de securitate ale unor computere (adesea cu ajutorul unui malware), ia controlul asupra acestor computere, apoi le foloseşte în cadrul unui botnet (robot network) pentru a ataca diverse ţinte (de pildă, prin suprasaturarea cu cereri de conectare a unui server web). Computerele activiştilor Anonymous nu sunt zombi; se presupune că sunt operate în mod individual de către proprietari.

O acţiune similară cu ceea ce face Anonymous este reprezentată de întâmplarea recentă ce a avut loc la TopShop, când o mulţime de tineri au protestat, fără a lua nimic din magazin, pentru că proprietarul englez al magazinului, Philip Green, nu plăteşte taxe în Marea Britanie (statul pierzând sute de milioane de lire pe an), având firma înregistrată în Monaco, bine-cunoscut paradis fiscal.

Nici Amazon, nici MasterCard nu au fost bucuroşi de atacurile împotriva lor şi probabil că şi unii clienţi au fost supăraţi când serviciile online ale celor două companii au fost întrerupte. Internetul nu poate funcţiona dacă site-urile sunt în mod frecvent blocate de diverse grupuri, tot aşa cum un oraş nu poate funcţiona dacă străzile sale sunt în mod constant blocate de protestatari.

Dar înainte de a lua măsuri de pedepsire a protestatarilor din lumea digitală, trebuie gândit asupra motivaţiei protestului lor. Pe Internet utilizatorii nu au drepturi. Aşa cum cazul WikiLeaks a demonstrat, ceea ce facem online, o facem prin îngăduinţa altora.

În lumea reală, avem dreptul să imprimăm şi să vindem cărţi. Oricine ar încerca să ne oprească ar trebui să o facă în instanţă. Acest drept este destul de slab în Marea Britanie, dar cel puţin există. Cu toate acestea, pentru a menţine un site web, avem nevoie de cooperarea unei companii furnizoare de nume de domeniu, de un furnizor de servicii Internet (ISP) şi de o companie care să găzduiască site-ul; oricare dintre acestea poate fi presată pentru a ne sabota eforturile.

Până şi cititul în lumea virtuală este gestionat de alţii. În lumea reală, poţi cumpăra o carte, după care dispui de ea cum doreşti: o poţi da, împrumuta ori vinde după voie. De asemenea, eşti liber să o păstrezi. În lumea digitală, display-urile electronice (e-reader-ele) sunt programate să nu poţi da, împrumuta ori vinde o carte; sunt licenţe care nu permit acest lucru. Anul trecut Amazon a folosit capacităţile de a acţiona de la distanţă asupra gadgetului său, Kindle, pentru a şterge mii de copii ale cărţii "1984" a lui George Orwell, acţiune pentru care explicaţiile Amazon au fost destul de neconvingătoare. Ministerul Adevărului a fost privatizat.

În lumea reală ai dreptul să plăteşti şi să primeşti bani, chiar anonim. Pe Internet poţi primi bani doar cu aprobarea unor organizaţii ca PayPal ori MasterCard, iar plăţile efectuate pot fi monitorizate în orice moment.

Ceea ce faci cu propriul computer este, de asemenea, controlat de alţii. Sistemele de operare ale Microsoft şi Apple au implementate cătuşe digitale - opţiuni specifice destinate restricţionării utilizatorilor. Folosirea continuă a unui program ori a unei anume opţiuni are caracter de provizorat: Apple are softul pentru iPhone astfel construit, încât poate şterge oricând, fără ştirea proprietarului gadgetului, de la distanţă aplicaţiile instalate, iar Microsoft poate face modificări ale softului său fără a cere permisiunea utilizatorului.

Am pornit mişcarea pentru soft gratuit pentru a înlocui softul comercial ce-l controlează pe utilizator cu softul gratuit care respectă libertatea acestuia. Prin softul gratuit, cel puţin putem controla ceea ce acesta face pe computerul nostru.

Statul american este astăzi centrul puterii pentru interesele corporatiste. Întrucât acesta trebuie să pretindă că serveşte poporul, el se teme că adevărul poate ieşi la iveală. De aici campaniile paralele împotriva WikiLeaks: pe de-o parte încercarea de eliminare, folosindu-se de precaritatea Internetului, pe de altă parte limitarea formală a libertăţii presei.

Statele se străduiesc să-i întemniţeze pe protestatarii Anonymous cu un mai mare zel decât o fac în cazul criminalilor. În ziua în care guvernele vor condamna criminalii de război şi ne vor spune adevărul, controlul mulţimii pe Internet poate fi ultima noastră problemă presantă rămasă. Mă voi bucura dacă voi prinde această zi.

 

 

 

Articol tradus de pe site-ul The Guardian.
Copyright 2010, Richard Stallman – articol guvernat de principiile Creative Commons Attribution Noderivs Licence

Scris de: Iosif A.
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.