Premiul Nobel pentru fizică pe 2010 a fost obţinut de cercetătorii de origine rusă Andre Geim şi Konstantin Novoselov, care-şi desfăşoară activitatea la Universitatea din Manchester din Marea Britanie, pentru „lucrări revoluţionare asupra grafenului".

"Grafenul este varianta bidimensională a grafitului şi este format dintr-un aranjament planar de atomi de carbon dispuşi într-o reţea hexagonală. Grafenul a fost descoperit în 2004, prin exfolierea graffitului, şi are o serie de proprietăţi deosebite, care îi conferă un potenţial extraordinar, atât pentru fizica teoretică fundamentală, cât şi pentru realizarea practică a unor noi aplicaţii", conform ziarului Adevărul.
Andre Geim şi Konstantin Novoselov

"Miercuri, 6 octombrie, va fi decernat premiul Nobel pentru chimie. Premiul Nobel pentru literatură va fi anunţat joi, 7 octombrie. Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 11 octombrie. Premiul Nobel pentru pace - singurul atribuit de Norvegia, conform dorinţei exprimate de fondatorul prestigioaselor distincţii, Alfred Nobel - va fi anunţat vineri, 8 octombrie.", conform cotidianului Gândul.

Scris de: Iosif A.
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.