Chiar dacă New Yorkul se confruntă cu cea mai mare incidență de legioneloză din istoria orașului, John A. Sellick, Jr., DO, profesor în medicină la University of Buffalo, nu crede că este vorba despre o epidemie. „Legionella este peste tot”, afirmă Sellick, un expert în boli infecțioase din cadrul School of Medicine and Biomedical Sciences de la University of Buffalo. „Are tendința de a se multiplica în conducte și sistemul de alimentare cu apă, în special la nivelul celor care sunt  complexe și vechi.

 

 

Se poate afla în paharul în care turnați apă acasă (nu paharul conţine bacteria, ci apa care va fi turnată – n.tr.). Ne punem întrebarea dacă într-adevăr sunt mai multe cazuri de legioneloză în prezent sau dacă doar ne facem meseria mai bine căutând frecvent bacteria și găsind-o.”

Sellick este epidemiolog la Veterans Affairs Western New York Healthcare System. În trecut, subliniază acesta, oamenii erau internați în spital și mureau de o pneumonie „nespecifică”. Dar în prezent suntem performanți în ceea ce privește punerea în cultură și avem teste mai bune pentru diagnosticul legionelozei”, afirmă acesta.

De asemenea, există tendința mai multor cazuri pe timp de vreme caldă și umedă, atunci când apa de suprafață devine mai caldă și oferă condiții ideale pentru ca bacteria legionella să se multiplice.

„Ar putea exista o creștere reală în numărul de cazuri, dar nu aș privi-o ca pe o epidemie”, subliniază Sellick. „Întotdeauna au fost cazuri prin preajmă, contează doar cât de tare ne străduim să le diagnosticăm.”

În data de 4 august primarul New York-ului Bill de Blasio a informat că numărul total de cazuri se ridică la 86, dintre care 7 persoane au decedat. Victimele erau persoane în vârstă care aveau și alte probleme medicale, ceea ce nu este surprinzător, afirmă Sellick.

„Majoritatea oamenilor care contactează infecții serioase cu legionella nu este normală din punct de vedere imunologic și fiziologic. Majoritatea cazurilor pe care le vedem se întâlnesc în rândul pacienților imunosuprimați sau ai celor transplantați, cei cu boli cronice de plămâni sau fumători. Presupunând că sunteți o persoană sănătoasă normală, riscul este foarte mic. Dintre ultimele zece cazuri de legioneloză în care am fost implicat, niciunul nu a fost o persoană tânără sănătoasă.”

Legioneloza înglobează două sindroame clinice diferite, cauzate de aceeași bacterie (Legionella pneumophila): boala legionarilor, care se manifestă ca o pneumonie severă asociată cu manifestări multisistemice și febra Pontiac, o afecțiune acută febrilă, autolimitată, asemenea unui sindrom gripal care este asociată cu serotipul Legionella pneumophila chiar dacă nu se manifestă cu pneumonie. Transmiterea acestei bacterii se face prin microaspirația de apă infectată sau din robinete infectate, aerul climatizat infectat, umidificatoare, sisteme de distribuție a apei (dușuri), aparate de inhalare (în spitale), jacuzzi, cuve termale (n.tr.).

Traducere de Vîjială Sergiu legionnaires-disease-infectious-expert, cu acordul editorului