Cercetători de la Centrul pentru dependenţă şi sănătate mintală (Centre for Addicion and Mental Health (CAMH), Canada) au descoperit un nouă abordare pentru tratamentul sclerozei multiple. Într-un nou studiu au identificat o modificare la nivelul măduvei spinării corelată cu scleroza multiplă necunoscută până acum, cât şi o cale de a afecta această modificare, în sensul reducerii distrugerilor produse la nivelul celulei nervoase care apar în cadrul acestei boli.

 

 

Această cercetare care ar putea conduce la dezvoltarea unor noi tipuri de medicamente pentru tratarea sclerozei multiple a fost condusă de dr Fang Liu, cercetător principal la CAMH's Campbell Family Mental Health Research Institute şi profesor în departamentul de psihiatrie al Universităţii din Toronto.

Studiul a fost publicat în Annals of Clinical and Translational Neurology.

 

Photo: Demielinizare produsă de scleroza multiplă. Țesutul colorat cu CD68 evidenţiază mai multe macrofage în zona leziunii. Scara original 1:100. Sursa: Marvin 101/Wikipedia


 

Scleroza multiplă este o boală neurologică progresivă, adesea invalidantă, fiind diagnosticată, de obicei, în rândul adulţilor tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 40 de ani. În timp ce cauza exactă a sclerozei multiple nu este cunoscută, sistemul imunitar al organismului este cu siguranţă implicat, acesta fiind şi ţinta medicamentelor actuale folosite în tratamentul sclerozei multiple. Aceste medicamente nu vindecă boala, dar ajută la atenuarea simptomelor şi încetinesc progresia acesteia.

„Am identificat o nouă ţintă biologică în tratamentul sclerozei multiple”, afirmă dr Liu. Această abordare are ca scop oprirea afectării nervilor ce se afla într-o strânsă legătură cu un important neurotransmiţător cerebral numit glutamat.

Echipa de cercetători s-a concentrat pe o modificare apărută la nivelul măduvei spinării care implică o proteină ce se ataşează de un receptor celular specific pentru neurotransmiţătorul glutamat. Acest complex receptor-proteină era prezent în concentraţii mari la nivelul ţesuturilor măduvei spinării în rândul persoanelor cu scleroză multiplă decedate, cât şi în rândul modelelor animale cu scleroză multiplă.

Potenţialul în vederea unui nou tratament pentru scleroza multiplă se bazează pe ceea ce echipa doctorului Liu a fost capabilă să demonstreze după această descoperire. Folosind tehnici dezvoltate în laboratorul său, cercetătorii au creat o nouă peptidă – o mică porţiune dintr-o proteină – în încercarea de a întrerupe aceste modificări în rândul modelelor animale cu scleroză multiplă.

„Am descoperit că peptida noastră a întrerupt această conexiune, ducând la îmbunătăţiri semnificative în funcţionarea neurologică”, afirmă dr Liu. Funcţia motorie, în special, a fost îmbunătăţită în comparaţie cu un grup control. Peptida a avut de asemenea un impact pozitiv asupra leziunilor nervoase asociate cu scleroza multiplă – a redus incidenţa morţii neuronale şi a salvat teaca protectoare a neuronilor, numită mielină, care este caracteristică pentru scleroza multiplă. A crescut, de asemenea, şi şansele de supravieţuire a celulelor producătoare de mielină.

În scleroza multiplă, inflamaţia distruge mielina de la nivelul sistemului nervos central, putând afecta nervii subiacenţi, ducând la întreruperea transmiterii impulsurilor nervoase. Scleroza multiplă este asociată cu o serie de simptome, în funcţie de zona de la nivelul sistemului nervos central care este afectată.

Un alt aspect important este faptul că noua peptidă pare să nu suprime răspunsul sistemului imun al organismului într-un mod direct şi nici nu a afectat transmiterea nervoasă fiziologică de la nivelul creierului, un efect advers frecvent întâlnit în cadrul medicamentelor ce au drept ţintă sistemul glutamat, notează dr Liu. „Prioritatea noastră acum este să extindem cercetările pentru a descoperi cum am putea transforma aceste informaţii într-un tratament pentru pacienţi.”

Traducere de Vîjială Sergiu după drug-multiple-sclerosis, cu acordul editorului