Virusul JC sau virusul John Cunningham (JCV) este un tip de polyomavirus uman (cunoscut în trecut sub denumirea de papovavirus), un virus ubicuitar patogen uman care, la prima infecţie, este adesea fără simptom clinic. 85% din populaţia adultă a lumii deţine anticorpi împotriva virusului JC, ceea ce ar putea explica o expunere în trecut sau o infecţie potenţial latentă [1]. Există însă câteva categorii aparte de oameni la care infecţia cu virusul JC poate deveni fatală.

 



JCV, un membru al familiei Polyomaviridae, a fost izolat pentru prima dată din creierul unui pacient cu boală Hodgkin în 1971, deşi boala a fost descrisă pentru prima dată de Aström şi colaboratorii în 1958. Encefalopatia demielinizantă cauzată de virus a fost denumită ulterior leucoencefalopatie multifocală progresivă. Până în anii 1980, leucoencefalopatia multifocală progresivă a fost considerată o infecţie oportunistă extrem de rară. Pandemia HIV a condus la o nouă populaţie de pacienţi imunodeprimaţi, iar prevalenţa leucoencefalopatiei multifocale progresive a crescut considerabili. În prezent, imunodeficienţa indusă de HIV este factorul de risc cel mai important în ceea ce priveşte dezvoltarea unei infecţii simptomatice cu JCV.

Atât inhalarea, cât şi ingestia de apă contaminată au fost sugerate ca moduri majore de transmitere a virusului [2]. De obicei, un deficit sever în imunitatea generată de celulele T (imunitatea celulară) este necesară pentru reactivarea JCV. Suprimarea imunităţii celulare, secundară infecţiei HIV, este cauza principală de reactivare a JCV şi constituie aproximativ 80% dintre cazurile de pacienţi cu leucoencefalopatie multifocală progresivă. Alţi factori declanşatori ai leucoencefalopatiei multifocale progresive mai puţin obişnuiţi sunt bolile de sânge maligne (13%), primitorii de organe (5%) şi bolile autoimune tratate cu medicamente imunomodulatorii (3%) [1, 3].

În ultimii ani, anticorpii monoclonali sunt folosiţi în tratamentul unui număr cât mai mare de boli autoimune. Unele tratamente cu anticorpi monoclonali determină o slăbire a sistemului imunitar  ceea ce are drept consecinţă o expunere a pacienţilor la a dezvolta leucoencefalopatia multifocală progresivă (PML – Progressive Multifocal Leukoencephalopathy). Asocierea natalizumab (un medicament folosit în special în tratamentul sclerozei multiple şi a bolii Crohn şi care este îndreptat împotriva α4-integrinei – care face parte din familia de molecule implicate în adeziunea celulară) cu PML este intens discutată în literatură în ultima perioadă [4, 5, 6]. Alţi anticorpi monoclonali asociaţi cu PML sunt efalizumab (folosit în special în tratamentul psoriazisului) şi rituximab (un anticorp monoclonal îndreptat împotriva CD20 – complementului 20, o parte integrantă a sistemului imunitar – care este folosit în multiple patologii) [7].

Leucoencefalopatia multifocală progresivă este o boală a substanţei albe a creierului provocată de virusul JC în anumite condiţii. Aceasta boală rară se manifestă la pacienţii care beneficiază de tratament cronic cu corticosteroizi sau la cei care se află sub terapie imunosupresivă în urma transplantului de organe ori la cei cu anumite forme de cancer (limfom sau boală Hodgkin). Anumite persoane cu boli autoimune precum scleroza multiplă, poliartrita reumatoidă sau lupusul eritematos sistemic şi care sunt tratate cu medicamente ce permit reactivarea virusului JC prezintă un risc de dezvoltare a PML. PML este cunoscută, aşa cum am precizat, în special în rândul pacienţilor cu infecţie HIV şi la cei cu SIDA.

Simptomele din PML sunt variate şi nespecifice din moment ce acestea sunt legate de localizarea şi numărul leziunilor de la nivelul substanţei albe, putând evolua pe o perioadă de la câteva săptămâni până la câteva luni. Cele mai proeminente simptome sunt un deficit sensitivo-motor progresiv alături de o slăbiciune din ce în ce mai pronunţată, tulburări ale vederii, limbajului şi câteodată modificări ale personalităţii. Acestea evoluează rapid, agravându-se şi culminând, în cele din urmă, cu moartea.

Diagnosticul PML poate fi făcut printr-o biopsie de ţesut cerebral sau prin combinarea unor simptome clinice progresive, alături de leziuni ale substanţei albe vizualizate cu ajutorul RMN-ului, detectarea virusului JC la nivelul lichidului cerebrospinal şi antecedente care să fie în corelaţie cu posibila dezvoltare a bolii.

Nu există un tratament specific care să blocheze infecţia virală fără o toxicitate importantă, astfel încât cea mai bună metodă terapeutică disponibilă este restabilirea unei stări de imunitate normale alături de măsuri terapeutice specifice fiecărei patologii care stă la baza dezvoltării PML. În prezent există mai multe medicamente pentru tratarea PML aflate în faza de cercetare.

Screeningul pentru populaţia generală în vederea detectării virusului JC 40 nu este recomandat, acesta fiind indicat în situaţii specifice deşi incidenţa PML va creşte în următorii ani, având în vedere infecţiile HIV și speranţa de viaţă din ce în ce mai mare în rândul acestei populaţii și disponibilitatea tratamentelor cu anticorpi monoclonali din ce în ce mai răspândită.

Surse:
1)    jnnp.bmj.com/content/81/3/247.abstract?ijkey=1a0e6ae2beccecdb69a6cbe98623a60c38d5fb8a&keytype2=tf_ipsecsha
2)    jvi.asm.org/content/75/21/10290.abstract?ijkey=25e099ed1360b090c55805e96732840a7fb674b5&keytype2=tf_ipsecsha
3)    jvi.asm.org/content/72/12/9918.abstract?ijkey=4c0fb7ed619e539042babacd87bbaf01f427328b&keytype2=tf_ipsecsha
4)    www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15947080?dopt=Abstract
5)    www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15947079?dopt=Abstract
6)    www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15947078?dopt=Abstract
7)    www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19648939?dopt=Abstract
www.healthline.com/health/multiple-sclerosis/jc-virus-risks-for-ms-patients
www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20737510
www.ninds.nih.gov/disorders/pml/pml.htm
www.ajnr.org/content/31/9/1564.full
cid.oxfordjournals.org/content/43/1/e9.full
virology-online.com/viruses/polyomaviruses.htm