Titanis walleriCenozoicul este era geologică ce a început în urmă cu 65 milioane de ani, odată cu marea extincţie de la sfârşitul Mezozoicului, şi care se află încă în desfăşurare. Este era mamiferelor, în care acestea s-au răspândit şi s-au diversificat.

 

 

 

Istoria Pământului. Cretacicul (6)

Răspândirea şi diversificarea le-au adus dominaţia asupra planetei, dar şi nivelul de inteligenţă a crescut uimitor, şi nu ne referim doar la specia umană.

Iniţial Cenozoicul era divizat în două perioade, Terţiar şi Cuaternar, prima foarte întinsă, acoperind 95% din eră. Din această cauză ulterior Terţiarul a fost împărţit în Paleogen şi Neogen.

Continentele ajung în configuraţia modernă. Clima se răceşte şi devine mai aridă în timpul Cenozoicului, culminând cu glaciaţiuni.

Datorită schimbărilor climatice abundenţa de plante tropicale şi o serie de păduri sunt înlocuite de iarbă. Apariţia ierbii permite şi apariţia rumegătoarelor.

După extincţia ce a pus capăt Cretacicului, animalele ce populează planeta sunt în general de dimensiuni mici. Treptat apar şi exemplarele mari; chiar şi păsările au o serie de reprezentanţi ce ar semăna teroare astăzi dacă ar mai exista – acestea semănau mai degrabă cu recent dispăruţii dinozauri. Mamiferele ocupă aproape orice nişă rămasă liberă, pe uscat şi în apă. Apar primii hominizi.

Inteligenţa creşte progresiv. Prădătorii trebuie să fie mai capabili decât prada, iar erbivorele devin tot mai apte să se apere. Are loc astfel o sursă a inteligenţei, culminând cu primatele şi omul pe uscat, iar în apă cu cetaceele.

 

 

Paleogen (65 – 23 mil ani)

Paleogenul este o perioadă de transformare  mamiferelor dintr-un grup de exemplare reduse ca dimensiuni şi nu foarte divers într-o serie de specii foarte diverse şi răspândite.

Continentele îşi continuă mişcarea spre poziţiile actuale. India intră în coliziune cu Asia, dând naştere lanţului muntos himalaian. Oceanul Atlantic devine tot mai larg. Africa se deplasează către Europa, formând Marea Mediterană. Americile de Sud şi Nord se apropie tot mai mult. Australia se separă de Antarctica şi se îndreaptă spre Asia.

Condiţiile de climă tropicală umedă din timpul Mezozoicului sunt uitate demult, trendul fiind de răcire şi ariditate. O cauză parţială a acestei schimbări este apariţia curentului circumpolar antarctic, ce scade semnificativ temperatura oceanului.

În Paleogen apare iarba. Acest nou tip de plantă se extinde rapid, favorizat de noile condiţii, formând noi ecosisteme, cunoscute astăzi ca savane şi prerii.

Paleocen (65 – 56 mil ani)


Prima epocă a Paleogenului este Paleocenul şi începe cu o perioadă de refacere după extincţia K-T.  Clima este acum mai rece şi mai uscată. Spre sfârşitul epocii va avea loc o creştere apreciabilă a temperaturii globale, în timpul maximului termic Paleocen – Eocen.

Viaţa marină arată tot mai modern. Dintre reptilele acvatice nu mai rămân decât ţestoasele şi crocodilii. Apele sunt dominate de prădători ca rechinii, foarte diverşi şi de dimensiuni tot mai mari. Peştii osoşi sunt comuni. Gastropodele şi bivalvele se regăsesc deja în formele care populează apele astăzi.

Primele exemplare din floră ce revin după extincţie sunt ferigile. Ulterior, pădurile încep repopularea planetei. Apar cactuşii şi palmierii. Angiospermele (plantele cu flori) îşi continuă răspândirea şi evoluţia.

Păsările nu sunt foarte des întâlnite în Paleocen. Exemplare mari, de 2 m, nezburătoare şi asemănătoare cu dispăruţii dinozauri, seamănă teroare.


Titanis walleri
Titanis walleri


Mamiferele sunt deja bine reprezentate şi diverse în această epocă. Insectivore, carnivore şi erbivore primitive populează uscatul, în special pădurile. Cel mai voluminos mamifer din acea vreme era un erbivor, Pantolambda, nu mai mare decât un ponei. Apar rozătoarele. Mamiferele din Mezozoic se împart în următoarele categorii: monotreme, marsupiale, multituberculate (singura grupă majoră ce dispare odată cu dinozaurii) şi placentare (cea mai de succes grupă).

Maximul termic Paleocen – Eocen. Maximul termic de la sfârşitul Paleocenului a fost produs de o bruscă încălzire globală (la scară geologică), aproximativ 6 grade Celsius în 20.000 ani. Ecosisteme întregi au fost modificate, iar ciclul carbonului a fost puternic perturbat, cantităţi mari fiind eliberate în atmosferă şi injectate în ocean. Eocenul înregistrează ulterior alte câteva astfel de creşteri ale temperaturii globale, studiate intens astăzi.

Ca urmare a pronunţatului efect de seră nivelul mărilor creşte, circulaţia curenţilor oceanici se modifică radical într-un timp mai scurt de 5.000 ani inversându-se, creşte aciditatea oceanului şi zone ale acestuia devin anoxice, iar o serie de specii dispar.

Cauzele acestor dezechilibre nu au fost clar stabilite. Vulcanismul nu ar fi fost capabil să determine o creștere atât de bruscă a nivelului de dioxid de carbon, însă ar putea fi vorba de o degajare de metan care să ridice temperatura îndeajuns de mult pentru a declanşa o eliberare a acestuia. Un impact cu o cometă ar explica de asemenea aceste schimbări şi, în plus, alte aspecte neelucidate, cum ar fi un surplus de iridiu; totuşi nu au fost găsite dovezi clare ale unui crater şi în niciun caz o coliziune nu ar explica de ce au fost mai multe episoade de încălzire.

Eocen (56 – 34 mil ani)


Primele 5 milioane de ani din Eocen au fost cea mai caldă perioadă din întreg Cenozoicul. Ariditatea scade, gheţarii se topesc în întregime.

La mijlocul epocii Antarctica se separă complet de Australia, iar pasajul creat permite crearea  curentului circum-antarctic, care schimbă distribuţia căldurii în ocean, ducând la o răcire globală. Cresc de asemenea şi diferenţele sezoniere.

În Europa, marea Tethys dispare în sfârşit, ultima ei rămăşiţă formând Marea Mediterană.

Plantele sunt reprezentate în primul rând de păduri extensive la începutul Eocenului. Odată cu răcirea climei acestea încep să se restrângă, lăsând loc zonelor acoperite cu iarbă.

Mamiferele scad în dimensiuni. Acestea de asemenea vor fi mai mici şi decât cele din epoca următoare. Se pare că temperaturile crescute favorizează mamiferele mici, care rezistă mai bine. Apar câteva noi grupe de mamifere moderne, ca primatele, liliecii, proboscienii (dintre care fac parte şi elefanţii) sau rumegătoarele; niciunul dintre noile exemplare nu depăşeşte 10 kg. Reptilele sunt reprezentate de ţestoase şi şerpi. Aceştia din urmă ating dimensiuni impresionante, cu pitoni lungi cât un autobuz. Multe păsări moderne apar acum: vulturi, pelicani. Exemplare de peste 2 metri, ca Diatriyaformes, carnivore şi urmaşe demne ale marilor teropode din Cretacic, au probabil succes din cauza reprezentării slabe a carnivorelor mamifere, încă primitive.

În mări apar primele specii de balene, descendenţi ai unor exemplare de uscat. De asemenea apar şi rude ale elefanţilor de mare.

Extincţia Eocen – Oligocen.
La această graniţă are loc o extincţie, minoră comparativ cu marile cataclisme. Suferă în special speciile acvatice. Clima se modifică, având loc o răcire accentuată. Încep să se formeze calote polare. Clima din Europa pare să fi fost înlocuită de cea din Asia; pare chiar că primatele din Europa au dispărut aproape complet.

Se speculează drept cauză o serie de impacturi meteoritice, dar sunt luate în calcul şi alte variante ce au produs scăderea nivelului de dioxid de carbon.

Oligocen (34 – 23 mil ani)

Oligocenul este transformarea de la viaţa arhaică a tropicalului Eocen către ecosistemele moderne ale Miocenului, următoarea epocă.

Clima se răceşte, nivelul oceanului scade cu 55 metri, calota polară ce acoperă Antarctica se extinde. Creşte activitatea tectonică şi vulcanismul.

Angiospermele îşi continuă expansiunea. Pădurile se restrâng lăsând loc savanelor, iar deşerturile devin comune. Plantele mereu verzi sunt restrânse teritorial.

Fauna creşte în dimensiuni, parte datorită scăderii temperaturilor, parte pentru că se măresc spaţiile în care trăiesc. Pe uscat, mamifere ca elefanţi, cai, cerbi, pisici, câini şi primate domină, cu excepţia Australiei. Cele mai mari mamifere întâlnite vreodată pe uscat sunt prezente în această epocă: rinoceri fără corn cu o greutate de 15 până la 25 tone. Speciile marine suferă un declin la mijlocul Oligocenului. Acum apar focile şi leii de mare.


Istoria Terrei. Neogenul şi cuaternarul (8)